1714 - Locuri Brancovenesti
Evenimentele din 1714, carora le-au cazut victime domnitorul Constantin Brancoveanu, impreuna cu fiii sai, si Ianache Vacarescu, au fost relatate in detaliu de mai multi autori contemporani sau chiar martori ai evenimentelor. Cu toate acestea, localizarea evenimentelor a fost pana astazi cel putin aproximativa, din cauza schimbarilor de denumiri si chiar de perspectiva urbana atat in Bucuresti, cat si in Istanbul. In intentia de a localiza si marca aceste locuri, pentru implinirea in 2014 a 300 de ani de la desfasurarea evenimentelor, m-am sprijinit pe sursele de literatura cunoscute, pe unele noi si pe cercetarea personala a locurilor din Turcia si Romania. Daca locul arestarii domnitorului - Curtea Veche, din Bucuresti - nu este nici o taina, deja localizarea Caselor Brancovenesti, de la care pornea Drumul Mogosoaiei, a devenit o problema prin reasezarea cursului Dambovitei pe al carei mal stang se aflau, pentru a ajunge, dupa doua resistematizari, pe cel drept. Situl, pentru ca numai acesta a mai ramas dupa decizia absurda de demolare a acestora din 1912, se gaseste acolo unde se intentiona pe atunci sa se construiasca sediul Senatului, proiect abandonat din cauza reorientarii prioritatilor din preajma razboaielor balcanice si a tensiunilor dinaintea declansarii Primului Razboi Mondial. O coincidenta, ca multe altele intalnite pe parcusul cercetarii mele, face ca dupa numai doi ani, in 1914, dascalul Bisericii Sfantul Gheorghe-Nou, Ioan Ungureanu, si istoricul Virgil Draghiceanu sa fi gasit inscriptia de pe candela cu dedicatie daruita de Doamna Maria, prin care se indica amplasamentul celui de-al doilea loc de veci al Domnitorului in acea biserica. Scriu al doilea loc de veci deoarece descrierile contemporane evenimentelor din 1714 coincid in a indica Insula Chalki (astazi Heybeli Ada) si bisericuta bizantina Panaghia Kamariotissa din Manastirea Sfantul Ioan si Sfanta Maria de pe aceasta insula ca primul loc de inhumare al Martirilor Brancoveni. Insula Heybeli este una dintre Insulele Printilor de langa Istanbul, loc de exil al nobililor, si nu rareori al fratilor imparatilor bizantini si mai tarziu Osmani, ori chiar al fostilor imparati, dupa pierderea domniei. Aceste insule au avut pana la jumatatea secolului trecut o populatie majoritar crestina de pescari greci si negustori armeni. Dupa inceputul transportului rapid intre Istanbul si Adalar (Insulele Printilor), acestea au devenit in ultimul timp loc de distractie si de sfarsit de saptamana al celor ce fug pentru cateva zile de aglomeratia giganticului Istanbul de astazi, catre casele de vacanta ce acopera intre timp dealurile si litoralul Insulei Heybeli. Manastirea a fost transformata in 1831 mai intai intr-o scoala greceasca, iar apoi intre 1875 si 1942 (cu o scurta intrerupere dupa Primul Razboi Mondial, cand a fost azil de orfani) a devenit Şcoala Superioara de Comert. De la 1942 este cazarma Şcolii de Cadeti ai Marinei Militare turcesti. Bisericuta Kamariotissa are ea insasi o istorie tulburatoare. Dupa ce calatorul englez dr. John Covel, calatorind in sec. XVII prin Imperiul Otoman, o mentioneaza si citeaza acolo o inscriptie datata 1447 si dedicata penultimului imparat bizantin Ioan VII Palaeologul (1425-1448), multi au crezut ca acesta a fost primul ctitor al bisericii. Sapaturi arheologice au fost facute de rusul Nicolaj Brunov in 1927-1928. Acestea se gasesc destul de sumar documentate in Die Panaghia-Kirche auf der Insel Chalki in de Umgebung von Konstantinopel. Brunov evidentiaza o alta inscriptie a lui Ioan V. Palaeologul din 1372. Cercetarea amanuntita facuta la 1971 de prof. Thomas F. Mathews confirma insa ipoteza lui Aristides Pasadaios ca biserica apartine stilului bizantin din sec. X-XI. Conform inscriptiei de la intrare, Marele Dragoman al Inaltei Porti, Panayotis Nikousios (primul crestin in aceasta inalta functie), restaureaza manastirea dupa incendiul care a distrus-o in 1672, incendiu in urma caruia Bisericuta Kamariotissa a ramas nevatamata. Tot A. Pasadaios mentioneaza ca un exonartex (astazi disparut) a fost adaugat Bisericutei Kamariotissa de Panayotis la restaurarea manastirii. In pavimentul acestui exonartex, in care el insusi a fost inhumat la 1673, au fost facute si alte morminte, incepand cu 1707. Lista mormintelor de acolo se gaseste in lucrarea lui A. Pasadaios, Panaghia Kamariotissa din Chalke (Archaeologhike Ephemeris (1971) 1-55). Multi domnitori romani au sprijinit de-a lungul anilor manastirea aceasta: Radu Mihnea din Moldova i-a inchinat la 1625 Manastirea Aron Voda din Iasi, Şerban Cantacuzino la 1682 si Constantin Brancoveanu insusi, care la 26 martie 1702 daruieste manastirii din Halki 6.000 de bani pe an, dupa marturia lui T.G. Bulat. Prin grija lui Alexandru Ipsilanti, bisericuta a fost restaurata, repictata si i s-a adaugat o clopotnita in 1796. Acelasi domnitor a construit numai un an mai tarziu o capela inchinata Sfantului Ioan, la doar cativa metri de Kamariotissa, in curtea manastirii. Ce anume l-a determinat pe Ipsilanti, care locuise in Casele Brancovenesti din Bucuresti in prima sa domnie, sa restaureze Kamariotissa tocmai la inceputul celei de-a doua inscaunari a sa nu stim, dar ceea ce a descoperit acolo l-a determinat sa ctitoreasca in imediata apropiere o capela cu hramul Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul in anul urmator, putin inainte de a fi mazilit. Intalnirea sa repetata cu destinul Brancovenilor, si mai ales simetria executiei sale la Istanbul in 1807 impreuna cu fiul sau Constantin, este o alta coincidenta, ca si cele doua bisericute care stau una langa alta, pastrand inca tainele mormintelor brancovenesti. Cel putin osemintele fiilor domnitorului si ale lui Ianache Vacarescu se gasesc inca aici. O posibilitate ar fi ca Doamna Maria sa-si fi ales locul de veci langa fiii sai. Nu este exclus ca si resturile trupesti ale lui Alexandru Voda Ipsilanti si ale fiului sau sa se gaseasca tot aici, ceea ce ar face din acest asezamant o necropola domneasca si a martirilor neamului. Bisericuta a fost renovata din nou de bancherul Zamphyropoulos in 1875 si a fost afectata din nou de un cutremur major in 1894. Ultimele marturii fotografice se datoreaza prof. Thomas F. Matthews, care a documentat si analizat architectonic aceasta asezare in 1971. Locul martiriului brancovenesc din Istanbul este descris de martorii evenimentelor si de cronicarul domnitorului, Anton Maria del Chiaro, ca fiind langa Chioscul Sultanului din coltul de langa apa al Saraiului. Unele scrieri folosesc denumirea din limba turca a acestui chiosc: Yali Köskü (chioscul de la mare). O strada din Istanbul care duce din Sirkeci spre Marmara poarta pana in zilele noastre numele Yali Köskü. Duce la portul de feriboturi din Sirkeci, unde multi au cautat urmele, fara sa porneasca din Topcapi, care se gaseste la un bun ocol de drum. Nu este credibil ca sultanul ar fi facut un ocol prin mahalalele Istanbulului ca sa ajunga la chioscul sau de la mare, unde de obicei primea parada flotei si uneori isi invita oaspetii la o executie, cum a procedat si pe 15 august 1714. La Pavilionul Septeciler si deci la Yali Köskü se putea ajunge de la Topcapi usor pe drumul direct prin Parcul Gülhane al palatului imperial. Cautarea zadarnica in zona portului sau localizarea gresita este explicabila prin schimbarile tramei urbane dintre Topacapi si mare, ca si prin constructia liniei de tren catre gara Sirkeci din 1872, care a intrerupt legatura intre Sarai si malul marii, prin Gülhane Park. Inainte de constructia liniei de tren, accesul de la Serai catre Setepciler Kasri (Pavilionul Impletitorilor) si Yali Köskü se facea direct pe drumul scurt, prin Gülhane, catre malul marii, care delimita parcul palatului. Locatia corecta este data de o gravura din timpul lui Ahmed III care pozitioneaza, ca si alte surse, Yali Köskü intre Setepciler Kasri si mare. In aceasta gravura este clar ilustrat Pavilionul Setepciler construit de Murad III la 1592 peste zidul lui Theodosius II, iar Yali Köskü se gaseste in spatiul larg din stanga vazut dinspre mare, unde astazi este o platforma pentru banchete in aer liber si nunti. Dupa reconstructia sa de la 1739, prin Mahmud I, un nou Yali Köskü mult mai mic a fost construit in dreapta Pavilionului Setepciler, facand mai mare confuzia in cautarea locului de supliciu al Brancovenilor. Urmarind gravura veche, devine evident ca locul de supliciu nu putea fi decat la 15-20 de metri de la latura dinspre gradina a chioscului. A fost tulburator sa descopar acolo, pe neasteptate, o coloana singulara de granit, bine scufundata intre timp in pamant. Ce rol avea coloana in ritualul executiilor ori daca marca numai locul unde trebuia construit esafodul nu am putut afla din nici o sursa. Din pozitia sa in planul gradinii de la Setepciler Kasri si vizavi de fostul loc al Yali Köskü, dar si din corespondenta pozitiei sale cu gravura contemporana, coloana de granit este cu mare probabilitate locul de supliciu al lui Constantin Voda Brancoveanu, al fiilor sai si al sfetnicului Ianache Vacarescu, dar si al multor altora. Imperiul Otoman manuia cu usurinta satarul gealatului (Ceallat Satar).(Articol publicat in Ziarul Lumina din 26 iunie 2013, aparut sub semnatura Prof. univ. George Teodorescu)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Data: Jun 26, 2013
Recomandari www.resurse-ortodoxe.ro:
Articole similare
Random Links
Users login
username:
Password:
Calendar
Evanghelia zilei