2.123.685 de cereri de participare la ora de religie, inregistrate pana vineri, 6 martie, ora 18:00

]]>Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, într-un comunicat pe site-ul edu.ro, ne informează că până vineri 6 martie orele 18:00 s-au înscris pentru ora de religie 2.123.685 de elevi. În continuare vă prezentăm textul comunicatului: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a centralizat situaţia preliminară a opţiunilorexprimate de elevi sau de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora acestora privind participarea la ora de religie, în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 669/12.11.2014. Datele înregistrate în sistem până vineri, 6 martie, ora 18:00, indică faptul că, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie. Reamintim că prin Decizia nr. 669/12.11.2014 emisă de Curtea Constituţională a României,a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 18 alin. (2), teza întâi din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011(„La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie") şi s-a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei, se arată că manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei religie şi nu consimţirea tacită sau refuzul expres. În sensul acestei decizii,elevilor majori şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor minori li s-a oferit posibilitatea de a solicita participarea la orele de religie. Prin intermediul unei note transmise în data de 16 februarie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a informat elevii şi părinţii/reprezentanţii legali ai acestora cu privire la prevederile legale privind participarea la orele de religie în virtutea deciziei CCR, precum şi cu privire la faptul că,în situaţia în care doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a participa la aceste ore, conform confesiunii proprii, trebuiesă solicite acest lucru unităţii de învăţământ. Unul dintre motivele pentru care MECS a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina religie, este şi faptul că pe 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice. Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă. În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă. În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept. Biroul de presă al Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Download: Click for download attached file: 2.123.685 de cereri de participare la ora de religie, inregistrate pana vineri, 6 martie, ora 18:00

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 602

Id: 49471

Data: Mar 7, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).