20 S Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor si Teoharie

20-s-sf-proroc-samuel-sf

Sfantul Proroc Samuel, fiul lui Elcana si al prorocitei Ana, a fost cel de-al 15-lea si ultimul judecator al iudeilor si a trait cu mai bine de o mie de ani i.Hr. Daruit de Dumnezeu in urma rugaciunilor maicii sale, a fost incredintat marelui preot Eli, crescand in Legea Domnului. Daca Samuel era sarguincios, cei doi fii ai lui Eli, preotii Ofni si Finees, erau nesupusi randuielilor sfinte. Cand au pornit razboi filistenii, au pierit 30.000 de israeliti, printre care cei doi fii ai lui Eli, si chiar Eli insusi cand a aflat ca filistenii au luat Chivotul Legii. Cu toate ca robia filistenilor a durat 20 de ani, Chivotul Legii l-a adus mai devreme inapoi din pricina necazurilor venite asupra poporului. Filistenii au fost biruiti in urma predicii lui Samuel, ajuns judecator in locul lui Eli, care le-a spus sa se lepede de pacate si sa se intoarca la credinta strabunilor. Urmasul lui Samuel n-a fost unul dintre fiii sai, care semanau cu cei doi fii ai lui Eli, ci regele Saul. Insa, pentru ca Saul s-a indepartat de Dumnezeu, tot Samuel l-a uns pe David, al doilea rege al lui Israel. Ajuns la adanci batraneti, Sfantul Proroc Samuel s-a savarsit in pace.

The post 20 S Sf. Proroc Samuel; Sf. Mc. Sever, Eliodor si Teoharie appeared first on Basilica.ro - Agentia de presa a Patriarhiei Romane.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1319

Id: 60861

Data: Aug 20, 2016

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).