72 de elevi au dat raspunsurile liturgice la Biserica Sfantul Nicolae din Campulung Moldovenesc

Duminică, credincioşii prezenţi la slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung Moldovenesc au avut parte de o surpriză plăcută: răspunsurile la strană au fost date de un grup de 72 de elevi din clasele V-VIII ai Şcolii nr. 3 „Bogdan Vodă“.

Copiii, însoţiţi la slujbă de Daniela Tudorean şi dirijaţi de Tiberiu-Vasilică Creciunescu, ambii profesori de religie la şcoala amintită, au reuşit să înveţe răspunsurile liturgice pe glasul VIII şi V în cadrul proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“, după cum ne-a declarat pr. Ilie Macar, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae“: „Acesta este al treilea an consecutiv când la parohia «Sfântul Nicolae» din Câmpulung Moldovenesc se desfăşoară proiectul «Hristos împărtăşit copiilor», având ca activitate de bază învăţarea cântărilor Sfintei Liturghii de către elevii claselor V-VIII, cât şi participarea activă a copiilor la slujba Sfintei Liturghii. Dacă în anii precedenţi,  elevii au învăţat cântările Sfintei Liturghii pe glasul VIII, în acest an au învăţat glasul al V-lea, împodobind slujba Sfintei Liturghii de duminică, 23 martie. Este cea mai frumoasă Liturghie atunci când răspunsurile la strană sunt date de copii, cu glasurile lor curate şi cristaline, dublate de entuziasmul specific vârstei. Pe toţi cei 72 de elevi care au dat răspunsurile liturgice şi care au primit şi Sfintele Taine i-am spovedit vineri şi sâmbătă seara; ştiu exact numărul lor, pentru că i-am notat pe o listă ca să-i pomenesc la Sfânta Proscomidie. Nu suntem la prima activitate de acest gen; obişnuim ca în fiecare an, în cele două mari posturi din cursul anului bisericesc, să ne întâlnim cu elevii din oraş la Sfânta Liturghie, pentru ca, la finalul anului şcolar, în preajma Zilei Copilului - 1 iunie, să organizăm o excursie în colaborare cu cadrele didactice“.

Nenumărate activităţi cu elevii, la parohia „Sfântul Nicolae“

Părintele paroh Ilie Macar ne-a amintit şi de celelalte activităţi ale proiectului „Hristos împărtăşit copiilor“ desfăşurate în comunitatea pe care o păstoreşte, precum şi de cele ale proiectului „Alege Şcoala!“: „În cadrul proiectului «Hristos împărtăşit copiilor» desfăşurat la parohia «Sfântul Nicolae» se urmăreşte şi o activitate complementară, didactică, instructivă şi educativă, avându-i alături pe profesorii de religie Camelia Niţescu, Daniela Tudorean, diaconul Ionuţ Ionescu şi în mod deosebit, în ultima vreme,  pe tânărul profesor Vasilică Tiberiu Creciunescu, care este foarte entuziast şi care a reuşit să aducă un număr mare de copii la biserică. Astfel, în fiecare vineri, între orele 16:00-18:00, la Centrul social al parohiei noastre, elevii au posibilitatea să-şi consolideze cunoştinţele de religie prin materialul didactic suplimentar pe care-l oferim cu mijloace moderne ca proiectarea video şi audio, şi care urmăreşte  cunoaşterea mai bine a Sfintelor Taine ale Bisericii noastre, a Sfintei Liturghii, cunoaşterea marilor duhovnici, a vieţii bisericeşti ortodoxe române etc. De asemenea, încercăm să-i implicăm pe copii în acţiunile filantropice-caritative şi misionare ale comunităţii, organizând activităţi de ajutorare a celor nevoiaşi, iar darurile bisericii să fie oferite prin intermediul elevilor. Activităţile parohiei noastre cu tinerii vor continua şi în «Săptămâna altfel», care se apropie şi în cadrul căreia profesorii din oraş vor acorda un spaţiu generos manifestărilor duhovniceşti specifice acestei perioade  a Postului Mare. Ţin să menţionez că un alt proiect ce se desfăşoară la noi este «Alege Şcoala», derulat în  parteneriat cu Asociaţia Frăţia Ortodoxă «Sfinţii Apostoli Andrei şi Filip» a parohiei «Sfântul Nicolae» din Câmpulung Moldovenesc, în cadrul căruia elevii de clasa a VIII-a beneficiază de meditaţii gratuite la disciplinele matematică şi limba şi literatura română, în fiecare miercuri, în intervalul orar 16:00-18:00. Avem la pregătire şi o grupă de liceeni, de la Colegiul Silvic «Bucovina». Proiecte de parteneriat desfăşurăm cu Şcoala Generală «Bogdan Vodă», clasele I-IV, din proximitatea parohiei noastre, având o colaborare foarte bună cu doamna directoare Belamia Ichim, cât şi cu directorul adjunct Lăcrămioara Iftime, profesoară de matematică, care oferă şi ea meditaţii în regim de voluntariat. De asemenea, la Colegiul Silvic «Bucovina», avem susţinerea domnului director ing. dr. Cristian Cuciureanu şi a doamnelor profesoare Lidia Mârzac, Maria Macar, Cristina Hop şi Marcela Norocel, care, prin rotaţie, asigură pregătirea suplimentară gratuită a elevilor doritori“.

„Slujba din această zi a fost însă una deosebită, în care L-am simţit pe Dumnezeu foarte aproape“

La final, în rândurile ce urmează, vă relatăm ce ne-au declarat elevii care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Câmpulung.

Diana Feşcu, clasa a VIII-a C: „Eu sunt obişnuită cu slujbele de la biserică, fiindcă merg în fiecare duminică la Sfânta Liturghie să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru săptămâna ce a trecut. Slujba din această zi a fost însă una deosebită, în care L-am simţit pe Dumnezeu foarte aproape.  Cred că răspunsurile cântate la strană sunt mai puternice şi mai primite decât simpla rugăciune rostită sau gândită. Mai mult decât atât, la slujba din această zi m-am bucurat că am cântat alături de colegi care poate n-au mers niciodată la Sfânta Liturghie sau au mers foarte rar“.

Dan-Sebastian Acatincăi, clasa a VIII-a A: „Faptul că am venit la biserică, atât vineri la repetiţii, cât şi duminica la Sfânta Liturghie, a reprezentat pentru mine un lucru minunat, şi asta din două motive: în primul rând, mi-am petrecut timpul alături de un număr foarte mare de prieteni şi colegi, iar în al doilea rând am învăţat ceva nou şi interesant, anume să dăm răspunsurile la Sfânta Liturghie. Pentru mine a fost emoţionant, mai ales că în Biserica «Sfântul Nicolae» am fost botezat“.

Alin-Ştefan Cuciurean, clasa a VIII-a C: „Slujba Sfintei Liturghii a fost una foarte frumoasă, fiindcă am cântat în armonie, împreună cu  toţi colegii.  Domnul profesor de religie Tiberiu Creciunescu este unul dintre profesorii mei preferaţi, asta şi poate că este mai tânăr decât toţi ceilalţi, dar şi fiindcă te atrage atât prin discuţiile religioase, cât şi prin cele sociale“.

Bianca-Gabriela Catrinar, clasa a V-a B: „Îmi place foarte mult să cânt la cor; de vreo patru ani vin la corul Bisericii «Sfântul Nicolae». Sfânta Liturghie de astăzi a fost minunată!“.

Prof. Daniela Tudorean: „Majoritatea elevilor au fost receptivi în ceea ce priveşte învăţarea răspunsurilor Sfintei Liturghii, venind în număr surprinzător de mare la repetiţii, cât şi la slujba Sfintei Liturghii, ceea ce arată că la parohia «Sfântul Nicolae», proiectul «Hristos împărtăşit copiilor» reprezintă  o reuşită“.

Prof. Tiberiu Vasilică Creciunescu: „Educatorul creştin are succes în activitatea sa dacă cei pe care-i îndrumă şi învaţă se transformă din ce în ce mai mult, devenind imaginea lui Hristos, înaintând pas cu pas în demersul către maturizarea spirituală. Copilul de astăzi este credinciosul de mâine. Există în general o rezistenţă la nou; noutatea este percepută uneori ca o pierdere şi nu ca o oprotunitate. Proiectul «Hristos împărtăşit copiilor» este o oportunitate pentru fiecare parohie de a pregăti credinciosul de mâine, iar la Biserica  «Sfântul Nicolae» din Câmpulung Moldovenesc, sub supravegherea permanentă şi părinteasca grijă a părintelui paroh Ilie Macar, cred că s-a reuşit acest lucru“.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 631

Id: 39181

Data: Mar 25, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).