75 de ani sub ocrotirea Sfintilor Trei Ierarhi la Facultatea de Teologie din Bucuresti

Profesorii si studentii facultatilor de teologie ortodoxa din tara si-au sarbatorit ieri, 30 ianuarie, ocrotitorii spirituali, pe Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur, informeaza Ziarul Lumina .La Facultatea de Teologie Ortodoxa 'Justinian Patriarhul' din Bucuresti, sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi a avut anul acesta o insemnatate deosebita, deoarece se implinesc 130 de ani de la infiintarea institutiei de invatamant teologic si 75 de ani de cand a fost pus sub ocrotirea celor trei 'luminatori mai mari', Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. Anul acesta, sarbatoarea facultatii are un caracter special deoarece se implinesc 130 de ani de cand a luat fiinta facultatea noastra in cadrul Universitatii din Bucuresti, timp in care peste 100 de generatii de studenti au studiat pe bancile facultatii si au iesit slujitori vrednici ai sfintelor altare. De importanta facultatii noastre ne dam seama mai ales daca ne gandim la sirul de ierarhi si profesori destoinici care au studiat si au predat aici, care au facut ca facultatea noastra sa fie pe locul fruntas intre facultatile de teologie din spatiul ortodox, reprezentand avangarda teologiei ortodoxe. De 130 de ani, facultatea noastra slujeste teologia, Biserica si societatea romaneasca', a spus parintele profesor Ştefan Buchiu, decanul facultatii.Modele stralucitoare pentru fiecare teolog si slujitor al BisericiiSfanta Liturghie in cinstea patronilor invatamantului teologic a fost savarsita de catre Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. In mijlocul studentilor si profesorilor facultatii, s-au aflat si reprezentanti ai Universitatii din Bucuresti, precum si ai autoritatilor de stat, intre care Adrian Lemeni, ministrul secretar de stat pentru Culte. Dupa Sfanta Liturghie, a fost savarsita slujba Parastasului pentru profesorii si studentii facultatii de teologie bucurestene care au trecut la Domnul. La final, Preasfintitul Varlaam Ploiesteanul a transmis binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si a felicitat pe toti membrii corpului profesoral, pe studenti si pe toti ostenitorii asezamantului teologic, indemnandu-i ca in toate demersurile didactice si duhovnicesti sa urmeze exemplul Sfintilor Trei Ierarhi. Preasfintia Sa a explicat semnificatia acestei sarbatori pentru invatamantul teologic romanesc, dar si motivul pentru care acesta a fost pus sub patronajul celor trei sfinti. 'Sarbatoarea de astazi este, in mod special, sarbatoarea studentilor pentru ca ei pomenesc in aceasta zi, intr-un mod cu totul deosebit, pe ierarhii care sunt invatatori ai lumii si pastori ai Bisericii universale, dar in mod particular sunt si protectorii invatamantului teologic ortodox din intreaga lume. Sfintii Trei Ierarhi, pentru modul in care si-au petrecut tineretea si pentru modul in care si-au incheiat viata slujind lui Dumnezeu si ostenindu-se pentru Biserica, raman modele stralucitoare pentru fiecare teolog si slujitor al Bisericii', a spus PS Varlaam.Sarbatoarea a continuat in Amfiteatrul 'Dumitru Staniloae', unde corul facultatii a oferit un concert de cantari psaltice si corale, dedicat sfintilor ocrotitori. In cadrul acestui moment festiv, a fost lansata editia aniversara a Anuarului Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, cu prilejul implinirii a 10 ani de la aparitia primului volum.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 614

Id: 11608

Data: Jan 31, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).