80 de ani de la sfintirea Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca

În luna noiembrie a acestui an se împlinesc 80 de ani de la sfintirea Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. Asezata în centrul capitalei culturale a Transilvaniei, Catedrala arhiepiscopala a Vadului, Feleacului si Clujului a fost construita între anii 1923-1933, din initiativa si cu contributia speciala a vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan. La început de secol XX s-a reusit atât construirea Catedralei eparhiale din inima Clujului, cât si reactivarea stravechiului scaun episcopal de la Vad si Feleac. De la acest eveniment istoric se împlinesc în acest an, 525 de ani. Episcopia de la Vad, înfiintata acum mai bine de 500 de ani, este precursoare a Arhiepiscopiei si Mitropoliei. Pentru a marca cele doua evenimente, Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, va organiza între 2-3 noiembrie o serie de manifestari religioase si culturale. Sarbatoarea va debuta sâmbata, 2 noiembrie, cu un simpozion intitulat „Mitropolia de la Feleac, 525 de ani de la prima mentiune documentara“. Duminica, 3 noiembrie în Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca va fi oficiata Sfânta Liturghie în sobor de ierarhi, preoti si diaconi.„Pe 3 noiembrie se împlinesc 80 de ani de când a fost sfintita Catedrala noastra mitropolitana, prin râvna, prin osârdia Episcopului Nicolae Ivan si a celor ce l-au sprijinit. Aceasta lucrare frumoasa si foarte importanta pentru municipiul Cluj-Napoca era desavârsita în 1933 si a urmat sfintirea ei“, a spus IPS Mitropolit Andrei, care a adaugat ca în cinstea acestei aniversari se vor organiza mai multe manifestari. „Vom da slava Lui Dumnezeu si ne vom aduce aminte cu drag de înaintasii nostri care ne-au propovaduit Cuvântul Lui Dumnezeu“, a mai spus ierarhul.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 527

Id: 35035

Data: Oct 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).