96 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania

Unirea Basarabiei cu România a avut loc la 27 martie 1918 si a fost în fapt reunificarea partii dintre Prut si Nistru a voievodatului istoric al Moldovei alipita la Rusia în 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Biserica si Statul

Relatia dintre Biserica si Stat în tara noastra dainuie înca de la începuturile noastre ca popor. Istoria Bisericii completeaza istoria nationala si o împlineste. Anul 1918 nu face exceptie si speculeaza contextul favorabil european. Mitropolitul de fericita amintire Antonie Plamadeala al Ardealului afirma: „Istoria românilor e biografia extraordinara a unui popor de vita veche, din stramosi viteji si drepti, cumpaniti în gândire si hotarâti în fapta“.Multa vreme, românii au fost nevoiti sa traiasca în provincii diferite ale aceluiasi neam. Au trait despartiti, uneori sub stapâniri straine. Libertatea si-au aparat-o cu armele, iar identitatea prin grai si credinta. Avem, asadar, o întreita legatura între românii din cele trei provincii istorice: pamântul, limba si credinta, legatura ce a pastrat constiinta ca românii sunt frati, indiferent de ce parte a Carpatilor le-a fost dat sa vietuiasca. La 27 martie/9 aprilie 1918 Basarabia s-a reunit cu România, iar Arhiepiscopia Chisinaului a fost inclusa în Biserica Ortodoxa Româna. Din iunie 1918 pâna în decembrie 1919 Arhiepiscopia Chisinaului a fost condusa de episcopul Nicodim Munteanu al Husilor, în calitate de loctiitor de arhiepiscop. De la începutul anului 1920 eparhia a fost condusa de arhiepiscopul Gurie Grosu, un localnic, care la 28 aprilie 1928 a fost ridicat la demnitatea de mitropolit, potrivit Enciclopediei Ortodoxiei Românesti (EIMBOR, Bucuresti, 2010, p.268). A pastorit pâna la 11 noiembrie 1936, când a fost pensionat. În timpul pastoririi lui la 10 martie 1923 s-au mai înfiintat si doua episcopii în Basarabia, la Ismail si la Balti. În 1926 s-a înfiintat o Facultate de Teologie în Chisinau, care a functionat pâna în 1941. Dupa Gurie, eparia a fost condusa de doi loctiitori, cel mal însemnat fiind arhiereul Efrem Enachescu Tighneanul.Din toamna anului 1944 Biserica din Basarabia se gaseste sub jurisdictia Patriarhiei Ortodoxe Ruse cu ierarhi rusi. În 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reactivat Mitropolia româneasca a Basarabiei, în frunte cu Înaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Petru Paduraru. Prin hotarârea nr. 7427/ 24 octombrie 1995, Sfântul Sinod a aprobat modificarea titulaturii Mitropoliei Basarabiei astfel: „Mitropolia Basarabiei, autonoma si de stil vechi, si Exarhat al Plaiurilor”.

Unirea cu România

În ianuarie 1918, atât România cât si Republica Democrata Moldoveneasca se gaseau într-o situatie extrem de delicata. Guvernul român era presat de Puterile Centrale sa negocieze o pace umilitoare, în timp ce Basarabia trebuia sa faca fata unei Ucraine expansioniste. Guvernul Averescu trebuia sa faca fata pretentiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea granitei pe Carpati, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc. Pe cale diplomatica se reusise mentinerea statului român. La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistitiul cu Puterile Centrale, odata cu acordul de satisfacere în masa (în semn de protest) a tuturor pretentiilor Puterilor Centrale. La Buftea, Ucraina trimitea o nota prin care sustinea ca „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic si politic, formeaza o unitate indivizibila cu teritoriul Ucrainei”. Era asadar evident ca Republica Democratica Moldoveneasca nu putea ramâne independenta, însa momentul pentru unire nu era oportun. Unirea trebuia amânata pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la rândul ei revendicata de Bulgaria si ceruta în schimbul Basarabiei. Generalul Averescu avea sa replice delegatiei austro-ungare: „Voiti sa ne luati ceea ce este al nostru, adica Dobrogea si sa ne dati în schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia” (Boldur, Alexandru V., Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunza, Bucuresti, 1992, p.114)În cursul lunii martie devenea tot mai evident ca unirea Basarabiei cu România era singura solutie pentru tânara republica moldoveneasca, soarta ei ca stat independent fiind periclitata de intentiile de anexare a Ucrainei. Rada ucraineana, care semnase pacea cu Puterile Centrale, facea presiuni mai ales pentru anexarea unor parti ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului si Cetatea Alba. Curentul care cerea unirea devenise de nestavilit. Contactele basarabenilor cu factorii politici si cu presa de la Iasi erau tot mai intense, ziare precum „Cuvânt Moldovenesc”, „Ardealul”, „România Mare”, „Sfatul Ţarii”, nu conteneau sa scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de proprie constiinta nationala. Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se întâlneau la 1 martie la Iasi, unde aveau sa cada de acord asupra necesitatii istorice a acestui mare pas. Zemsteva din Balti anticipa timpii si declara oficial ca cere unirea Basarabiei cu Regatul României, chemând si administratiile locale sa urmeze exemplul. Solutia impasului urma sa vina de data aceasta de jos. (Boldur, Alexandru V., Istoria Basarabiei, Editura Victor Frunza, Bucuresti, 1992, p.115) În acest context, la Iasi au început discutiile legate de modalitatea de realizare a Unirii si s-a decis solutia deliberarii în Sfatul Ţarii. În cadrul sedintei guvernului de la Iasi din 23 martie, la care au participat si Inculet, Ciugureanu si Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegatii Chisinau, care sa supuna chestiunea unirii în Sfatul Ţarii. Constatin Stere a sosit la Chisinau în 24 martie, iar în 26 martie a ajuns si primul-ministru Alexandru Marghiloman. În dupa-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis sedinta Sfatului Ţarii pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul presedintele Ion Inculet si prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. Dupa aceasta, reprezentantii români s-au retras pentru a permite desfasurarea nestingherita a lucrarilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat în Sfat. Acesta spunea: „Astazi noi trebuie sa hotarâm ceea ce va avea o importanta hotarâtoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor nostri o raspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme”. Dupa exprimarea parerilor din partea grupurilor politice si a minoritarilor, care, cu exceptia polonezilor, au declarat ca se vor abtine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobata cu 86 de voturi pentru, 3 contra si 36 abtineri. În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țarii declara:Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria, rupta de Rusia acum o suta și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure sa-și hotarasca soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România.Aceasta Unire se face pe urmatoarele baze:1. Sfatul Țarii actual ramâne mai departe pentru rezolvarea și realizarea reformei agrare, dupa nevoile și cererile norodului. Aceste hotarâri se vor recunoaște de Guvernul român.2. Basarabia își pastreaza autonomia provinciala, având un Sfat al Țarii (Dieta), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret, cu un organ împlinitor și administrație proprie.3. Competența Statului Țarii este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul tuturor organelor Zemstvelor și orașelor; c) numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul sau împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întariți de Guvern.4. Restructurarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale.5. Legile în vigoare și organizația locala (Zemstve și orașe) ramâne în putere și vor putea fi schimbate de Parlamentul român, numai dupa ce vor lua parte la lucrarile lui și reprezentantul Basarabiei.6. Respectarea drepturilor minoritaților din Basarabia.7. Doi reprezentanți vor intra în Consiliul de Miniștri român, acum desemnați de actualul Sfat al Țarii, iar pe viitor luați din sânul reprezentanților Basarabiei din Parlamentul Român.8. Basarabia va trimite în Parlamentul Român un numar de reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului universal, egal, direct și secret.9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, orașe, Zemstve și Parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și secret.10. Libertatea personala, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunarilor și toate libertațile obștești vor fi garantate prin Constituție.11. Toate calcarile de legi facute din motive politice în vremurile turburi ale prefacerilor din urma sunt amnistiate.Basarabia, unindu-se ca fiica cu Mama sa România, Parlamentul român va hotarî convocarea neîntârziata a Constituantei, în care vor intra proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot universal, egal, direct și secret, spre a hotarî împreuna cu toții înscrierea în Constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.Traiasca Unirea Basarabiei cu România, de-a pururea și pentru totdeauna!Președintele Sfatului Țarii, I. Inculeț,Secretarul Sfatului Țarii, I. Buzdugan, (Sursa: http://www.historia.ro)În mijlocul aclamatiilor salii, decizia a fost adusa la cunostiinta primului ministru Marghiloman, care, în numele poporului român, a guvernului României si al Regelui, a luat act de Declaratie si a primit Unirea. Era, dupa cum avea sa spuna Regele Ferdinand, „înfaptuirea unui vis care demult zacea în inimile tuturor românilor de dincolo si de dincoace de apele Prutului”. Unirea a fost primita cu entuziasm si satisfactie de românii de pretutindeni si a stimulat lupta de eliberare a românilor aflati sub stapânire straina.

Conditiile unirii

Actul Unirii prevedea o serie de conditii care tineau de necesitatile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Ţarii trebuia sa ramâna organul care sa duca la bun sfârsit reforma agrara, de o importanta critica pentru taranimea basarabeana. Unirea era conditionata de pastrarea unei autonomii provinciale, cu administratie proprie si un Sfat (Dieta) proprie. Acesta urma sa aiba competente în stabilirea bugetelor locale, sa detina controlul oraselor, sa numeasca functiile administrative. România trebuia sa asigure Basarabiei respectarea deplina a drepturilor democratice, o reprezentare proportionala în Parlament precum si prezenta obligatorie în Consiliul de Ministri a doi reprezentanti basarabeni. În fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea într-o noua Constitutie a principiilor enuntate în actul Unirii. Constitutia de la 1923 a fost cea care a întarit integrarea Basarabiei în România Mare. În lumina declararii Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adunarea Sfatului Ţarii s-a întrunit din nou în sedinta speciala, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea neconditionata si a adoptat în fine legea agrara, care rezolva o problema extrem de sensibila a taranilor basarabeni. Dupa adoptarea ei rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Ţarii adopta declaratia prin care renunta la conditiile stipulate în actul unirii si, fiind îndeplinita reforma agrara, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea neconditionata si ireversibila.

Recunoasterea internationala

Imediat dupa declararea unirii, Rada ucraineana a emis proteste vehemente si a refuzat sa recunoasca actul. Guvernul român a respins pretentiile acesteia asupra nordului si sudului Basarabiei, precum si obiectiile nejustificate ale Rusiei. Reactiile ostile au continuat pentru multa vreme, statutul României Mari fiind pus sub semnul întrebarii. Conferinta de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România. La 28 octombrie 1920 România a semnatat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia care prevedea: "Considerând ca din punct de vedere geografic, etnografic, istoric si economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificata; Considerând ca populatiunea Basarabiei a manifestat dorinta de a vedea Basarabia unita cu România", partile contractante recunosteau "suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuala a României, Marea Neagra, cursul Nistrului de la gura sa pâna la punctul unde este taiat de vechiul hotar dintre Bucovina si Basarabia, si acest hotar".

Actiunile revizioniste

În primii ani de dupa unirea cu România, în Basarabia au aparut si activat mai multe organizatii pretins revolutionare care militau pentru ruperea Basarabiei si anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre ele îsi aveau centrul la Odesa. Spre exemplu, astfel de organizatii erau „Societatea pentru salvarea Basarabiei”, o organizatie cu caracter propagandistic sau „Comitetul Militar de Salvare a Basarabiei”, cu caracter militar.

Anexarea Basarabiei de catre Rusia sovietica

Efectele unirii au fost anulate dupa 22 de ani, în anul 1940. În baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietica a anexat Basarabia, nordul Bucovinei si Ţinutul Herta. (informatii preluate de pe site-ul http://enciclopediaromaniei.ro/wiki)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 760

Id: 39233

Data: Mar 27, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).