|
|
A aparut primul album audio cu predicile Mitropolitului Bartolomeu
|
Cele 4 CD-uri incluse în acest album conţin 10 predici rostite la Duminicile Triodului, de venerabilul ierarh, recunoscut ca un teolog şi orator de seamă. Cuvintele regăsite în acest prim album descoperă teme precum Liniştea de a fi neliniştit în faţa lui Dumnezeu, Dorul de ducă şi ispita neantului, Adevăratul judecător al omului este omul însuşi, Istoria nefericirii umanităţii, Biruinţa frumuseţii lui Dumnezeu, Bucuria de a-ţi ferici aproapele, Crucea: semnul, simbolul şi puterea lui Dumnezeu, Credinţa şi virtualul devenit real, Măreţia Stăpânului care-şi slujeşte supuşii şi adevărata democraţie și Suferinţa biruitoare a lui Iisus.
Toate acestea sunti invitaţii la redescoperirea sensului și a bucuriilor autentice ale vieții creștine, după cum informează Biroul de presă al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului: „Redând, într-un limbaj de o prospețime remarcabilă, temele Evangheliei, predicile Mitropolitului Bartolomeu relevă pe de-o parte marea moştenire a venerabilului ierarh şi om de cultură, care a lăsat un altfel de limbaj bisericesc, împrospătat şi viu, prin marile reflecţii şi prin orizontul cultural vast, iar pe de alta, adâncimea ideilor şi a meditaţiilor de mare pătrundere și foarte actuale pentru lumea în care trăim”.
Albumul este însoțit și de o broșură ce conține o meditație a Mitropolitului Bartolomeu, cu titlul „Singurătatea și neliniștea mântuitoare”, dar și biobibliografia ierarhului clujean ilustrată cu imagini din marile etape ale vieții sale, multe dintre ele inedite.
Acest prim album se înscrie într-un proiect mai amplu al Fundației „Mitropolitul Bartolomeu” de editare a unei colecţii audio cu predicile ierarhului, proiect derulat în parteneriat cu Casa de discuri E-media din București.
sursa: radiorenasterea.ro
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Nov 1, 2011 |
Articole similare
Parastasul a fost săvârşit luni, 31 octombrie, după Vecernie, de Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. În cadrul slujbei au fost pomeniţi şi ceilalţi chiriarhi ai eparhiei noastre.
Au participat .....
Data: Nov 1, 2011
|
În urma evaluărilor, bazate pe criterii precum performanţele şcolare şi profilul social şi familial ale fiecăruia, dintre cei 222 de candidaţi au fost selectaţi 16 elevi de liceu, 12 studenţi, 4 masteranzi şi 2 doctoranzi care să .....
Data: Nov 1, 2011
|
În cadrul acestor dezbateri au fost analizate mai multe probleme legate de abandonul şcolar şi de posibilitatea prevenirii lui, atât în zonele din mediile rurale cât şi urbane. Evenimenul s-a desfăşurat începând cu ora .....
Data: Nov 1, 2011
|
Preotii din Protoieria Craiova Nord s-au intrunit luni, 31 octombrie, pentru a participa la prima conferinta pastoral-misionara de toamna din Arhiepiscopia Craiovei, dupa cum informeaza mitropoliaolteniei.ro. Intalnirea s-a desfasurat in prezenta Inalt Preasfintitului Parinte Irineu, .....
Data: Nov 1, 2011
|
La numai o zi de la plecarea din Romania a moastelor Sfantului Apostol Andrei, la Galati au inceput sarbatorile dedicate ocrotitorului Dunarii de Jos si al intregii Romanii. Evenimentul a avut loc la Seminarul Teologic Ortodox, cea mai veche institutie de invatamant din judet, in prezenta .....
Data: Nov 1, 2011
|
Biserica Ortodoxa ii pomeneste in fiecare an, la 1 noiembrie, pe Sfintii Doctori fara de arginti Cosma si Damian. In Arhiepiscopia Dunarii de Jos, printre asezamintele care si-au serbat hramul s-a numarat si Centrul de asistenta medicala Sfintii Doctori fara de Arginti Cosma si Damian din .....
Data: Nov 1, 2011
|
Random Links
Orasul Amiens din Franta va fi gazda celui de-al XIII-lea Congres Ortodox din Europa Occidentala. Reuniunea se va desfasura intre 30 aprilie si 3 mai 2009 si va avea ca tema centrala Creatia predata in mainile noastre . Locul omului si responsabilitatea sa pe pamant, modalitatile de crestere .....
Data: Mar 31, 2009
|
Protoieria Urziceni a oferit prin intermediul Biroului de asistenta sociala daruri pentru 60 de copiii institutionalizati din Centrul de Plasament Nr. 4 din municipiul Urziceni, informeaza
Data: Apr 13, 2010
|
Preasfintitul Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Italiei, impreuna cu Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi din Italia si Romania, au savarsit duminica, 18 septembrie, sfintirea iconostasului bisericii Parohiei Nasterea Maicii Domnului din .....
Data: Sep 20, 2011
|
Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase spre inchinare in dimineata zilei de marti, 11 octombrie, potrivit Ziarul Lumina , Editia de Moldova. Racla Ocrotitoarei Moldovei va fi scoasa in procesiune din Catedrala mitropolitana din Iasi si va fi purtata in jurul catedralei prin .....
Data: Oct 8, 2011
|
Pentru credinciosii parohiei Vicovu de Sus - Est din Protopopiatul Radauti, ziua de duminica, 6 mai 2012, a reprezentat un moment asteptat de zeci de ani, informeaza Ziarul Lumina . In prezenta Inalt Preasfintitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, a fost asezata piatra de temelie .....
Data: May 9, 2012
|
|
|