A fost tarnosita biserica din Chetrosu, Protopopiatul Barlad

Ctitoria membrilor familiei Puşcaşu din filia Chetrosu a parohiei Corodeşti, Protopopiatul Bârlad, a primit vineri, 26 octombrie, veşmântul sfinţirii. Preasfinţitul Corneliu a oficiat apoi Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La evenimentul sfinţirii au participat credincioşi din mai multe sate dimprejurul localităţii Chetrosu. „Deşi este mai greu ca oamenii să se adune, familia Puşcaşu a impresionat pe toată lumea prin prezenţa tuturor membrilor acesteia. PS Corneliu a scos în evidenţă în cuvântul de învăţătură faptul că Sfântul Dimitrie devine pentru noi un exemplu viu de urmat. Preasfinţia Sa a remarcat că în zilele noastre, deşi lumea este aparent preocupată de traiul de zi cu zi, atunci când Dumnezeu rânduieşte, se adună familii la un loc ca să facă posibilă o astfel de realizare deosebită. Zona Corodeştilor este mai mult decât abandonată de contemporaneitate, în sensul că drumurile sunt greu accesibile. Dumnezeu a rânduit, cu rugăciunile Sfântului Dimitrie, să avem o zi frumoasă. Credincioşii din aproape zece sate, alături de familia Puşcaşu, s-au adunat pe colina din Chetrosu, pentru a trăi bucuria prezenţei ierarhului locului, care a binecuvânat lucrările bisericii“, a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad.

Rolul familiei creştine în viaţa Bisericii

Ing. Gheorghe Puşcaşu, unul dintre fiii lui Gheorghe şi Lucreţia Puşcaşu din Chetrosu, şi-a exprimat bucuria pentru faptul că s-a reuşit ridicarea unui lăcaş de închinăciune la Chetrosu. Cei şapte copii ai familiei Puşcaşu, care au ctitorit biserica din Chetrosu, sunt: Vasile şi Ofelia Puşcaşu, Gheorghe şi Zamfira Puşcaşu, Ion şi Aurelia Puşcaşu, Doina (fiică) şi Mircea Manolache, Maria Lătaru, Constantin şi Elena Puşcaşu şi Elena Şoimu (fiică). „PS Corneliu a menţionat că oamenii care au posibilităţi financiare limitate deţin o zestre spirituală şi o moştenire duhovnicească. Aşa Dumnezeu rânduieşte ca din astfel de localităţi să se ridice oameni care să înalţe un sfânt lăcaş spre slava Celui Preaînalt şi în amintirea înaintaşilor lor. PS Corneliu a arătat rolul major pe care familia creştină îl are în buna creştere a copiilor, care pot deveni oameni de nădejde pentru Biserică, pentru neam şi pentru ţară. În această zonă, un ierarh nu a mai sfinţit o biserică de peste 100 de ani. Locuitorii nu-şi aduc aminte ca un episcop să fi fost prezent la târnosirea unui sfânt lăcaş. Urcând pe colina din Chetrosu la acest moment cu o mare încărcătură spirituală şi vâzând cei şapte urmaşi ai familiei Puşcaşu, mi-am adus aminte de cei şapte feciori ai Vrâncioaiei din timpul lui Ştefan cel Mare“, a mai spus pr. protopop Vasile Lăiu.

„Această biserică se impune prin arhitectură şi măreţie“

Filia Chetrosu a parohiei Corodeşti se află într-o zonă mai îndepărtată a Protopopiatului Bârlad, fiind situată la o distanţă de 50 de kilometri de oraşul Bârlad. Drumul până aici este greu accesibil şi de aceea oamenii au migrat spre alte zone. Aşa se face că satele din preajma colinei satului Chetrosu au rămas mai puţin populate. Acest lucru nu i-a împiedicat pe unii fii ai satului, datorită dragostei de a învăţa, să deţină anumite funcţii sau societăţi comerciale în ţară. „În anul 2006 a fost pusă piatra de temelie a filiei Chetrosu, motivată de o întâmplare. În această zonă s-au născut şi au crescut şapte copii din familia Puşcaşu, care l-au condus pe ultimul drum acum nouă ani pe tatăl lor, Gheorghe. În ziua înmormântării, a fost o vreme anevoioasă, în care a plouat şi a nins. Biserica veche a satului era situată la doi kilometri de Chetrosu, pe vechiul amplasament al satului. Din cauza alunecărilor de teren, în urmă cu peste 100 de ani, vatra satului s-a mutat într-o zonă accesibilă, ferită de pericolul alunecărilor de teren“, a amintit părintele protopop Vasile Lăiu. În ziua înmormântării lui Gheorghe Puşcaşu drumul către biserică, în jurul căreia se află şi cimitirul, a fost foarte greu accesibil. Atunci, fiii familiei Puşcaşu şi-au pus în gând şi au dus la îndeplinire un gând al lui Gheorghe Puşcaşu. „Pe timpul vieţii, Gheorghe Puşcaşu le spunea copiilor săi că vrea să construiască o biserică mai aproape de credincioşii satului Chetrosu. Nu a reuşit acest lucru, întrucât s-a mutat la Domnul în luna octombrie a anului 2003, însă copiii au hotărât ridicarea unui sfânt lăcaş. În această familie există ingineri, constructori, oameni de afaceri, medici ş.a. Construcţia lăcaşului de închinăciune a început în anul 2006, după ce PS Corneliu a pus piatra de temelie. Toate lucrările au fost coordonate de membrii familiei Puşcaşu, copiii răposaţilor Gheorghe şi Lucreţia. În acest an biserica a fost finalizată, rămânând de executat pictura interioară. Această biserică se impune prin arhitectură şi măreţie“, a mai precizat părintele protopop Vasile Lăiu.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 562

Id: 25428

Data: Oct 29, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).