A patra editie a conferintelor Ai copil. Invata sa fii parinte!

In prezenta unui public numeros, joi, 22 noiembrie 2012, incepand cu ora 18:00, in Aula Magna a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi s-a desfasurat primul eveniment din cadrul celei de-a patra editii a conferintelor "Ai copil. Invata sa fii parinte!". Conferinta de joi a avut ca tema "Inteligenta duhovniceasca sau lucrarea Duhului Sfant in viata ta si a copilului tau" si a fost sustinuta de monahia Siluana Vlad de la Centrul de formare si consiliere "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" din Iasi.Monahia Siluana Vlad si-a inceput discursul vorbind despre cele trei tipuri ale inteligentei umane: rationala, emotionala si duhovniceasca: "Cercetatorii spun ca inteligenta doar moduleaza creierul, doar are efect asupra lui si nu creierul produce inteligenta, iar izvorul inteligentei spirituale este Insusi Dumnezeu. Omul de stiinta se apropie astfel de intelegerea lucrurilor pe care noi le-am primit prin Revelatie".In continuare, maica Siluana a adresat un indemn la trezvie duhovniceasca, mentionand ca inceputul inteligentei duhovnicesti este oprirea din noianul grijilor pamantesti si primirea "Celui Care ne cauta mereu". "Aceasta este o oprire a mintii care este facuta sa-L cunoasca pe Dumnezeu si care nu se mai lipeste de mintea care este facuta sa cunoasca lumea. Apoi urmeaza ca omul sa mearga in locurile unde Dumnezeu Se descopera pentru ca El ne spune si ne arata cine este si nu ne lasa pe noi sa deducem. Acest lucru se intampla in Biserica. Daca nu primim aceasta Revelatie putem fi geniali, dar nu putem avea inteligenta duhovniceasca pentru ca, fara realizarea acestei lucrari dumnezeiesti, noi nu putem primi Duhul Sfant."Dupa evidentierea faptului ca inteligenta spirituala este o calitate a persoanei in lucrarea cu Duhul Sfant, discursul s-a axat pe treptele care trebuie parcurse pentru atingerea inteligentei duhovnicesti, atat la copii, cat si la adulti. "Prima treapta este lucrarea duhovniceasca a cunoasterii de sine, a patrunderii omului in interiorul sau impreuna cu Dumnezeu. In educatia copiilor, acestia trebuie educati sa spuna ce este dincolo de ceea ce se vede, iar noi trebuie sa-i ascultam si sa-i intelegem. Caci doar aratand lui Dumnezeu cele ascunse ale noastre, ne arata si El cele ascunse ale Lui. Apoi trebuie sa descoperim ca Duhul Sfant ne vorbeste in tacere si de aceea trebuie sa invatam si noi sa tacem cu buzele si cu gandul. Dar copilul nu va putea sa taca daca inauntrul parintilor este galagie pentru ca exista o legatura stransa intre ei. Iar pentru a invata cum trebuie sa ne curatim mintea si sa avem liniste trebuie sa apelam la manualul de inteligenta spirituala numit Filocalia. Dupa curatirea si oferirea gandurilor noastre lui Dumnezeu, noi trebuie sa luptam cu cei care se impotrivesc realizarii legaturii noastre harice si vii cu Duhul Sfant. Aceasta lucrare se numeste asceza si este absolut necesara pentru dobandirea inteligentei spirituale. Nu avem cum sa fim intr-o relatie vie cu Dumnezeu daca nu implinim poruncile Bisericii, printre care este si porunca postului. Noi trebuie sa postim impreuna cu copiii nostri, dupa o randuiala a bunei chibzuinte, iar prin aceasta renuntare trebuie sa-i facem loc lui Dumnezeu in noi." Mai departe, maica Siluana a vorbit despre asteptare ca dimensiune a inteligentei duhovnicesti, aratand ca "intreaga noastra viata este o asteptare", iar "meditatia in inteligenta duhovniceasca este contemplare a lui Dumnezeu".In final, maica Siluana Vlad a prezentat cartea "Cum indrumam copiii in viata duhovniceasca", care contine exercitii concrete de dezvoltare a inteligentei duhovnicesti a copilului. Ca o concluzie, monahia Siluana a sintetizat ca "inteligenta duhovniceasca inseamna ascultarea lui Dumnezeu si ascultarea celuilalt, iar ca sa invatam copilul sa asculte avem nevoie sa-l ascultam noi mai intai".Conferinta "Ai copil. Invata sa fii parinte!" va continua in zilele de 27 si 29 noiembrie cu alte doua prelegeri despre atentie si alimentatia sanatoasa, sustinute de diac. Sorin Mihalache si Marius Tudosiei. Conferintele sunt organizate de catre Fundatia "Varlaam Mitropolitul" si Asociatia Parintilor Isteti din Bucuresti.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 624

Id: 26147

Data: Nov 24, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).