A VII-a Sesiune Comuna a preotilor de spitale si cimitire din Bucuresti

In Sala de Conferinte a Centrului social-cultural Cernica a avut loc astazi, 31 ianuarie, a VII-a Sesiune Comuna a preotilor de spitale si de cimitire din Bucuresti. Evenimentul a fost organizat de Sectorul Social – Filantropic al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Tema conferintei a fost 'Drogurile legale si ilegale, moarte sufleteasca si trupeasca'.'Am ales aceasta tema intrucat drogurile sunt o realitate a zilelor noastre. Din pacate, dupa Revolutie un adevarat val de droguri a cuprins Romania si mai nou, odata cu aparitia acestor magazine ale viselor, cu etnobotanice, foarte multi adolescenti nu cunosc pericolul drogurilor, dar si de dependenta pe care o provoaca aceste etnobotanice care de multe ori e mai puternica decat dependenta decat drogurile cunoscute pe plan international ca si heroina sau cocaina. Trebuie sa informam in primul rand preotii ca sa stie cum sa-i protejeze pe cei pastoriti', a spus parintele Mircea Pintica, coordonatorul preotilor de spitale din Arhiepiscopia Bucurestilor, dupa cum ne informeaza TRINITAS TV.Lucrarile sesiunii au fost precedate de Sfanta Liturghie care a fost savarsita in Biserica 'Sfantul Nicolae' - Ostrov. Au sustinut referate de parintii: Emilian Vilcu de la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca si Iulian Scarlat de la Centrul de Evaluare si Tratament al Toxico-dependentilor pentru Tineri 'Sfantul Stelian'. Conferinta a fost prezidata de profesoara univ. Luminita Mihai de la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii din Bucuresti, catedra 'Consiliere si tehnici de resocializare pentru persoanele toxico-dependente'. Au mai participat parintele Mircea Marian Pintica, coordonator al preotilor de spitale din Bucuresti si Eugen Bucur, inspector asistenta religioasa din cadrul Sectorului Social Filantropic si Misionar al Arhiepiscopiei Bucurestilor.Parintele Emilian Valcu a prezentat un scurt istoric al substantelor stupefiante in care a evidentiat ca din cele mai vechi timpuri omul nu si-a gasit puterea in sine si in comuniunea cu Dumnezeu si astfel a cautat cu insistenta elixirul vietii ca pe ceva din afara lui spre a-i fi de ajutor in drumul vietii. 'Ortodoxia invata ca oboseala de pe urma ostenelilor, orice neputinta a trupului, boala, necazul, suferinta moartea sunt urmari ale caderii lui Adam si a Evei. Caderea protoparintilor a vatamat firea omeneasca, a dus la o deplina dizarmonie a tuturor puterilor sufletului si a trupului. Urmarile pierzatoare ale pacatului stramosesc – strambarea naturii umane – s-au raspandit si asupra tuturor urmasilor lui Adam. Ca atare, pacatul reprezinta principiul metafizic al bolilor trupesti, sufletesti si duhovnicesti, al suferintei si mortii fiecaruia dintre noi', a aratat parintele Emilian Valcu.Pacat - obisnuinta daunatoare-bola-moarteParintele referentiar a mai subliniat ca, potrivit Sfantului Teofan Zavoratul, la inceput apare atractia inconstienta, apoi dorinta constienta in care inclinatia dependentului catre lucrul dorit este foarte puternica si iese din sub controlul constientului si pune stapanire pe om. 'Necesitatea pervetita deja de catre pacat traieste in om o viata independenta. Daca inclinatia constrange necesitatea intr-o anumita forma si o schimonoseste sau ii da o orientare nefireasca, atunci necesitatile si natura se afla intr-o robie silita. Excitand aparatul genetic, sistemul nervos si glandele endocrine, pacatul pretinde, iar deseori ne si obliga, sa actionam ori sa ne comportam intr-un mod ce nu corespunde necesitatii reale a organismului. Astfel atractia fiziologica spre hrana poate degenera intr-o forma de lacomie a pantecelui, si din stapani devenim robi, oameni lipsiti de libertate launtrica si nesanatosi. Asa se schiteaza lantul sui generis: pacat - obisnuinta daunatoare-bola-moarte. Tocmai din cauza pacatului, necesitatile normale degeneraza in patimi si condamna personalitatea la ramanerea permanenta intr-o stare primitiva (animalica) din punct de vedere duhovnicesc', a aratat parintele Emilian Valcu. Consumul drogurilor, a carui cauza principala este lipsa unei vieti duhovnicesti, este un pacat comis cu buna stiinta care cu timpul genereaza si alte pacate. 'Desfatarea adusa de narcotice este doar o iluzie, o amagire, insuflata jertfei omenesti de catre demon. Iubirea de placeri si imbuibarea pantecelui, iubirea desfatarilor trupesti si lenevia, inmultite cu necredinta sau cu putina credinta, cu neintelegerea pricinilor si a rosturilor pentru care traieste omul pe acest pamant reprezinta radacinile duhovnicesti ale narcomaniei'.In continuare, parintele Valcu a prezentat cauzele si efectele principale ale consumului de alcool, cafeina, tutun, amfetamine, metamfetamine, ecstasy, ritalin, efedrina, heroina, cocaina, crack, phenciclidinele, droguri halucinogene, etnobotanicele, marijuana sau steroizi. 'Alcoolismul si narcomania sunt boli, dar boli sufletesti in ceea mai mare parte. La radacina alcoolismului, a folosirii tutunului si a drogurilor se afla pustietatea sufleteasca, nemultumirea fata de viata, pierderea sensului existentei. Narcomania este pacat greu iar bolnavul nu poate fi ajutat doar prin mijloace medicale. Sfaturile si medicamentele nu sunt suficiente. Biserica le propune celor suferinzi mijloace duhovnicesti de tratament, dar nu in dauna metodelor medicale. Printre aceste mijloace duhovnicesti se afla vointa de a fi vindecat, credinta si pocainta, nadejdea, tainele bisericesti, slujbele, obiectele sfintite, rugaciunea, lucrarea poruncilor', a spus parintele Emilian Valcu. 'Cineva a uitat cum se cresc copiii'Parintele Iulian Scarlat a reliefat ca drogurile sunt precum patimile, deoarece omul patimitor este un om supus vointei, un om purtat de patimi. Parintele referentiar a prezentat contextul international al problematicii drogurilor care este o provocare globala a lumii contemporane. De asemenea, au fost explicate notiunile de drog, toxicoman, supradoza si au fost aratate noile droguri (mefedrona, produsele de tip 'spice') si si bolile infectioase legate de consumul de droguri. 'Problemele legate de droguri au legatura cu toate zonele vietii: emotionala, psihologica, spirituala, sociala etc. Astfel incat, daca vreti sa ajungeti la fondul problemei, trebuie sa atingeti fiecare zona a vietii copilului. Este imperativ ca parintii sa fie implicati in programul de tratament pentru ca acest program sa fie eficient. Experienta m-a invatat ca lumea pe care o creeaza parintii care au nevoie de implinire de sine insingureaza copiii, care sunt primii candidati la experimentarea drogurilor, experimentare care foarte des duce la viciu si dependenta. Aici vreau sa accentuez faptul ca undeva pe drum cineva a uitat cum se cresc copiii. Ma tem ca societatea isi rateaza copiii. Depinde de noi, ca parinti iubitori si responsabili, sa adunam piesele imprastiate si sa cream o lume mai buna pentru copiii nostri. Parintilor, copiii nostri au nevoie de noi si vor ca noi sa facem parte din vietile lor', a subliniat parintele Iulian Scarlat.La sfarsitul lucrarilor au avut loc dezbateri privind tema conferintei.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 767

Id: 11605

Data: Jan 31, 2011

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).