Acțiune filantropica la Penitenciarul Ploiești

Mai mulți deținuți din Penitenciarul Ploiești au primit miercuri, 6 noiembrie 2013, pachete constând în alimente și bunuri de uz zilnic din partea preoților din Protopopiatul Ploiești. Pachetele au fost oferite de Parintele Ștefan Mușat, Protopopul Protoieriei Ploiești împreuna cu Pr. Alexandrescu Georgian, capelanul acestei institutii.„La întâlnirea cu acesti detinuti în capela institutiei, înainte de a înmâna darurile, le-am adresat cuvânt de învatatura, aratându-le cât de bun este Dumnezeu, care face sa rasara soarele atât peste cei buni, cât si peste cei rai,le-am vorbit despre iubirea lui Dumnezeu, ce se revarsa asupra noastra în toate clipele vietii, cu conditia ca noi sa ne deschidem sufletul si sa primim darurile Sale, si totodata am vorbit si despre apropiatul praznic al Sfintilor Arhangheli. Noi ne-am propus ca saptamâna viitoare sa revenim în aceasta institutie cu si mai multe ajutoare, pentru a oferi daruri si altora, care sunt în situatia celor pe care i-am cercetat astazi”, a precizat Pr. Ştefan Musat.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 550

Id: 35292

Data: Nov 6, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare