Acasa la Sfanta intelepciunii

Manastirea Sfintei Ecaterina este fara nici o indoiala cea mai izolata asezare monahala din lume, fiind situata in peninsula Sinai, in mijlocul desertului, la aproximativ 350 km de granita cu Israel si aproape 600 km de Cairo. "24 de mii de mile de nimic" a fost adesea descrierea peninsulei. Desi aparent uitat de lume, acest punct geografic adaposteste una dintre cele mai maiestuoase comori ale Ortodoxiei.Zidurile manastirii se ridica solemn intre muntii ce o inconjoara. E o priveliste de vis. Şi, desi par marunte, comparativ cu maretia rocilor ciudat aruncate pana spre inaltul cerului, zidurile cetatii Sfintei Ecaterina domina desavarsit tabloul, intregindu-i armonia.Am visat ani de-a randul sa pun piciorul in Muntele Sinai. Cand visul a fost pe punctul de a se implini, m-am simtit ca prinsa intr-un iures. Cu greu si lupte a fost calatoria spre Sinai. S-a intamplat in vara lui 2011. Ma aflam intr-un pelerinaj pe cont propriu la Ierusalim, impreuna cu cativa prieteni. Mai intai am fost coplesiti cu preturi exorbitante in ceea ce priveste transportul pana la manastire. Varia intre 150 si 200 de euro de persoana. Ni s-a mai pus in vedere si pericolul unei astfel de calatorii pe cont propriu. In toata dezarmarea, am refuzat sa cred ca nu voi avea sansa de a saruta moastele Sfintei Ecaterina si a privi aievea icoana Mantuitorului - Blandul Judecator. A venit salvarea de la parintele Serafim Pasca, superiorul Asezamantului romanesc din Ieru-salim: "Ştiti engleza, mergeti cu transportul in comun, nu mai cautati excursii. Aveti binecuvantarea mea".Drumul spre SinaiCateva zile mai tarziu s-a implinit si am pornit cu un autocar in strabaterea celor 350 km pana la Eilat, orasul de granita cu Egiptul. In ajunul plecarii, una dintre fetele din grup a facut toxiinfectie alimentara.S-a lasat cu ingrijiri pana spre dimineata, nestiind daca vom gasi puterea fizica pentru o calatorie de 700 km. Sa mai spun ca aproape tot grupul nostru de sase persoane a fost pe punctul de a ramane in desertul Neghev? Ne-a pazit Sfanta Ecaterina. Era ora pranzului, mijlocul lunii august, in zona semidesertica. N-am verificat nici un termometru, dar mi-a ramas imprimata caldura care ne-a izbit in Eilat. Aici am schimbat mijlocul de transport cu un autobuz local pana in Taba, la granita cu Egiptul. Am trecut cu emotie granita si filtrele iudaice, pentru a sari in sus de bucurie cand am pus piciorul in Egipt. Aici ne asteptau multi "Odah". Aranjasem inca din Israel sa fim asteptati in Taba de catre un beduin cu un microbuz, care sa ne duca la manastire. Ştiam doar ca il cheama Odah, iar beduinul - ca vorbise cu Monica pentru transport. Cand am intrebat unul dintre beduinii in asteptare de clienti, am facut greseala de a spune cine sunt si pe cine astept. In cateva minute, toti erau Odah si, evident, ma asteptau.Calatoria prin desertul Sinaiului a fost mirifica. O sosea excelenta, strajuita de Marea Rosie si munti desertici. Gramezi de bolovani. Pe intinderea a mai bine de 50 km am tot vazut statiuni parasite. Urme ale revolutiei egiptene dezvaluiau colapsul turismului. Ferestre disparute, palmieri uscati, cladiri dezafectate. Desert uman. Vazand cum ne sclipesc ochii privind spre Marea Rosie, Odah ne-a invitat sa ne scaldam intr-una dintre cele mai frumoase zone. Ne-am aruncat papucii si am tabarat in mare. Zece minute a tinut bucuria, caci drumul era lung. S-au uscat hainele pe noi rapid si, cu toate acestea, n-am simtit deloc greul naduselii. Parca era o zi frumoasa de vara - nici prea cald, dar nici racoare. In plin desert.Protectoratul Sfintei EcaterinaDupa cateva ore de calatorie am intrat in Protectoratul Sfintei Ecaterina - declarat parc national al Egiptului -, o zona de cativa zeci de kilometri, care cuprinde printre altele manastirea, dar si orasul de beduini Sfanta Ecaterina. Au saltat inimile in noi la propriu. Poarta manastirii insa era inchisa. Beduinul care era de paza ne-a vorbit dinauntru: "Nu deschidem pana la 4", ceea ce era doar o ora de asteptat. Confuzia ne-a invaluit insa cand Odah si-a sunat prietenul aflat in manastire. Aveam sa primim informatii cum ca abia a doua zi, la 8 dimineata, vom putea intra pe poarta manastirii. In cateva secunde ne-a cuprins deznadejdea, noi trebuia sa pornim inapoi spre Israel a doua zi, la 7 dimineata, pentru a prinde ultimul autocar spre Ierusalim, inainte de Sabat. Am speriat bietul beduin batand cu pumnii in poarta solida a manastirii. "Vrem sa vorbim cu parintele Grigorie." Dupa multe insistente, beduinul a deschis poarta si ne-a inmanat un telefon. Vocea calda a parintelui ne-a asigurat ca la 4 va incepe Vecernia si ca ne vom inchina si la moastele Sfintei Ecaterina. "Aveti unde dormi? Ati mancat?" - ne-a cercetat parintele. Cum sa te increzi in cuvantul unui beduin? Mai tarziu aveam sa aflu ca de fapt sunt angajati ai manastirii si ca prin traditie o pazesc.Marea intalnireAu trecut cele 60 de minute de asteptare de parca ar fi fost doar 6. La ora 4, cand beduinul a deschis zambitor poarta, am alergat la propriu, uitand de greutatea rucsacurilor si ca mi se rupsesera si sandalele. In biserica, rasfirati, erau cativa parinti. O atmosfera calda, de liniste. Am uitat cu totul de noi. Vecernia a zburat si ne-am dezmeticit abia cand parintele Grigorie ne-a predat unui alt parinte batran. Vorbitor de engleza, parintele ne-a chemat sa ne inchinam moastelor Sfintei Ecaterina. Le-au scos din altar. Am facut o plecaciune si am sarutat capul si apoi mana sfintei. Una dintre fete a simtit o mireasma nemaipomenita. Eu marturisesc sincer ca am fost atat de coplesita de intalnirea cu sfanta, ca n-am mai avut putere sa inteleg ce e cu mine. Cred ca ni s-a descoperit fiecaruia dupa puterea noastra de intelegere. Am primit fiecare in dar cate un inel, care s-a potrivit perfect pe degetele noastre. Mai primisem de la prieteni doua inele de la sfanta, insa amandoua erau mari. Acum insa, desi parintele nu ne-a cercetat mainile, ne-a oferit inele fix pe masura fiecaruia dintre noi. E de stiut ca toti pelerinii primesc in dar un inel pe care e inscriptionat insemnul sfintei si numele acesteia, in amintirea inelului primit de Mucenita Ecaterina de la Domnul Iisus Hristos. Toate inelele sunt tinute spre binecuvantare pe degetele moastelor. Asadar, am primit darul chiar din mana sfintei.ComoriUimirea a continuat, caci parintele ne-a dus sa ne inchinam in Capela Rugului Aprins. Traditia spune ca altarul acesteia a fost ridicat peste radacinile rugului din care Domnul i-a vorbit lui Moise. Uimitor este ca rugul creste din altar si iese afara prin acoperisul capelei, invaluindu-l. Aici se intra descult, asemeni Proorocului Moise care si-a scos sandalele pasind pe pamantul sfant. Capela care dateaza din secolul al IV-lea are hramul Bunei Vestiri. In fiecare sambata, Sfanta Liturghie se oficiaza in capela. Ne-am continuat drumul spre muzeul manastirii, care cuprinde nenumarate icoane si obiecte de cult, multe fiind cele mai vechi relicve ale Ortodoxiei. Din cele 2.000 de icoane aflate in patrimoniul manastirii, doar 150 sunt expuse, multe datand din secolele VI-X. Icoane siriene, georgiene, bizantine si chiar copte. Amprenta mainii lui Mohammed atesta faptul ca dupa rezidirea de catre imparatul Iustinian, adica din secolul al VI-lea, manastirea nu a mai fost niciodata cucerita. Practic, prin acest document, Mohammed asigura protectoratul direct al asezamantului.Pentru mine insa, timpul s-a oprit parca in loc atunci cand m-am gasit inaintea icoanei Mantuitorului - Blandul Judecator. Cu un ochi judecand aspru si celalalt senin, plin de compasiune, chipul Domnului Iisus Hristos in aceasta icoana inspira o mare adancime. Nu se stie cine a fost iconarul.Ne-am plimbat apoi pasii pe aleile inguste ale manastirii, acolo pe unde cine stie cati cuviosi or fi calcat si pe unde o fi trecand cu secole in urma insusi Sfantul Ioan Scararul, iar mai spre zilele noastre, parintele Paisie Aghioritul. Baietii au fost cazati intre zidurile manastirii, iar noi, fetele, am primit o camera in cladirea de dinafara. Am mers apoi sa ne inchinam la osuar. O cladire mica, de demisol, aflata in afara manastirii. Aici, smeriti, isi odihnesc oasele calugarii care de-a randul veacurilor au vietuit in Sinai. Am cantat "Hristos a inviat" Sfantului Ştefan Sinaitul, aflat de secole in scaunul de spovedanie. Am fi ramas acolo. O mireasma dulce, asemeni mierii, ne-a patruns plamanii. A doua zi, mirosea pana afara.Am gustat apoi din hrana simpla a manastirii si ne-am odihnit vreo jumatate de ora, planuind sa mergem spre muntele Horeb. Am pornit la 5:30. In 10 minute, Domnul a stins lumina pe Sinai si soarele a asfintit brusc. Ne-am intors inapoi cu gandul ca vom reveni sa urcam Muntele lui Moise. A doua zi, pe la 4, a inceput Utrenia. Portile manastirii s-au deschis pentru noi, fetele, la 5:30 si am participat la Sfanta Liturghie in cea mai izolata manastire din lume. Dimineata, cand soarele mangaia doar stancile pustii ale muntilor, am baut cea mai buna cafea. Nu-mi amintesc gustul, insa mi se umple sufletul si astazi cand retraiesc clipele de bucurie amestecate cu pace, exaltare, liniste. Mi-e cu neputinta sa descriu desavarsit in cuvinte. Ne-am luat ramas-bun de la parinti si am urcat in microbuz. Extrem de punctual, Odah astepta. La ora 7 fix ne-am reinceput calatoria prin desertul Sinaiului. Dupa 700 km ne gaseam iar in Ierusalim. (Articol realizat de Monica Dumitrescu si publicat in saptamanalul "Lumina de Duminica" din data de 25 noiembrie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 744

Id: 26160

Data: Nov 25, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).