Actiune caritabila pentru copiii bolnavi, la Biserica Brandusa din Craiova

Parohia Bisericii Sfantul Nicolae – Brandusa din Craiova organizeaza in ziua de duminica, 23 septembrie, a treia editie a Targului Jucariilor. Actiunea se va desfasura dupa oficierea Sfintei Liturghii, in curtea bisericii de pe strada Brandusa nr. 12. Evenimentul face parte din seria de actiuni filantropice desfasurate la Biserica Brandusa, care au ca scop colectarea de fonduri pentru copii sarmani, dupa cum ne informeaza Gabriela Popescu – Biroul de presa al Arhiepiscopiei Craiovei. Cu totii avem acasa jucarii care nu mai sunt folosite de copiii nostri, fie pentru ca au prea multe, fie pentru ca au crescut. Jucariile pot fi readuse la viata si pot fi folosite de alti copii. Pot participa toti cei doritori. Conditiile participarii sunt simple: odata aduse la Targul Jucariilor, acestea se considera donate Parohiei noastre. Le puteti aduce inainte sau chiar in ziua Targului si trebuie sa mentionam ca este bine ca jucariile sa fie curate. Cei care venim cu jucarii in ziua Targului, le asezam pe una din masute, apreciindu-le noi sau voluntarii organizatori un pret. Donatorul sau un voluntar al Parohiei, dupa dorinta, va vinde jucariile copiilor prezenti la Targul Jucariilor , a precizat parintele Gabriel Sorescu, paroh al Bisericii Sfantul Nicolae – Brandusa. Dupa cum a adaugat parintele Sorescu, banii adunati in urma acestei actiuni vor fi folositi pentru ajutorarea copiilor de la Sectia de Oncopediatrie a Spitalului Judetean de Urgenta din Craiova. De asemenea, jucariile ramase vor fi daruite micutilor suferinzi de la aceeasi sectie. Este un gest pe care oricare dintre noi il putem face, sa contribuim, in masura posibilitatilor noastre, pentru a veni in ajutorul acestor copii. Puteti aduce, in acest scop, orice fel de jucarii aflate in stare de functionare. Prin aceste actiuni ne dorim sa aducem un zambet, o raza de lumina in sufletele acestor copii care trec prin momente dificile , a subliniat parintele Gabriel Sorescu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 554

Id: 24651

Data: Sep 21, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).