Actiune comemorativa dedicata Invatatorului Gheorghe Dulau, la Micherechi – Ungaria

]]>Sub genericul „O viaţă de om dedicată satului natal” şi „10 ani fără Gheorghe Dulău”, în localitatea Micherechi, din Ungaria, au avut loc o serie de manifestări dedicate Învăţătorului Gheorghe Dulău (1926-2005), de la trecerea căruia la cele veşnice s-au împlinit acum 10 ani, după cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Evenimentul comemorativ a fost organizat de către Primăria din Micherechi împreună cu Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria (UCRU) şi s-a bucurat de prezenţa multor oficialităţi, dintre care îi menţionăm pe Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost însoţit de Părintele Visarion Tuderici, Secretar Eparhial şi Părintele Ioan Bun, Parohul Micherechiului, Excelenţa Sa, Domnul Alexandru Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, împreună cu soţia sa, Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, Domnul Tiberiu Iuhas, Preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, Doamna Eva Iova Şimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, Domnul Adrian Şimon, Directorul Executiv al Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Arad, Domnul Gheorghe Petruşan, Preşedintele Autoguvernării Româneşti Locale din Seghedin (Szeged), Doamna Director Iulia Kaupert şi Domnul Redactor Tiberiu Boca, de la emisiunea TV „Ecranul nostru” şi emisiunea de radio în limba română a Studioului Teritorial M1 din Seghedin, Doamna Margareta Tát, Primarul Micherechiului şi Domnul Viceprimar Berthold Netea, Doamna Ana Sárközy, Directoarea Şcolii Generale cu clasele I-VIII din Micherechi, Doamna Angelica Puskár, Directoarea Grădiniţei, ş.a. Programul manifestărilor a fost prezentat de Doamna Directoare Ana Sárközy şi a cuprins un cuvânt de salut către numeroşii invitaţi prezenţi la eveniment, rostit de către Domnul Viceprimar Berthold Netea, dezvelirea plăcii, de către Doamna Primar Margareta Tát şi Doamna Anamaria Dulău Kozma, fiica cea mare a Învăţătorului Gheorghe Dulău, sfinţirea plăcii şi o slujbă de pomenire, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan şi ceilalţi clerici prezenţi, o poezie cu caracter monografic, intitulată „Satul meu” şi recitată de elevul Petru Iova, evocări ale personalităţii Învăţătorului Gheorghe Dulău, făcute de către fiica sa, Anamaria Dulău Kozma, Doamna Eva Iova Şimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, Domnul Gheorghe Petruşan, fost Profesor la Catedra de limba română, a Facultăţii de Pedagogie „Juhász Gyula”, din cadrul Universităţii din Seghedin şi Domnul Tiberiu Boca, Redactor al emisiunii „Ecranul nostru”, precum şi prezentarea unui foarte interesant film documentar, cuprinzând un interviu cu Domnul Gheorghe Dulău şi preocuparea sa de a surprinde prin fotografii numeroase evenimente din viaţa satului, film realizat în anul 2001 de către jurnalişti din cadrul emisiunii de limba română a Studioului din Seghedin. Născut în anul 1926 la Micherechi, Gheorghe Dulău şi-a dedicat întreaga sa viaţă atât profesiei de dascăl de vocaţie, în lumea satului românesc, foarte iubit de elevii dar şi de consătenii săi, cât şi altor îndeletniciri, precum înfiinţarea unui Ansamblu Cultural, care a cuprins prima formaţie de dansuri populare româneşti din Ungaria, ce şi-a însuşit şi a prezentat cu mult talent şi însufleţire frumoasele obiceiuri populare româneşti, precum „Nunta din Micherechi” şi „Turca”, jucate pe scene renumite din Budapesta, dar şi din alte locuri, care au adus satului o recunoaştere şi o valoare naţională şi chiar internaţională şi pe care, altfel, nu le-ar fi avut. Tot Gheorghe Dulău şi-a achiziţionat un aparat fotografic personal, imortalizând, prin mii de fotografii, obiceiuri, evenimente importante şi persoane, care constituie un material documentar deosebit din viaţa satului de altădată şi care au fost predate, în întregime, de către fiica sa Anamaria Dulău Cozma, dimpreună cu numeroasele sale notiţe şi manuscrise, către Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria. Deşi a fost mai mic la stat, provenind dintr-o familie destul de săracă şi având posibilităţi limitate, totuşi Gheorghe Dulău s-a dovedit a fi un om cu suflet mare pentru satul şi consătenii săi, pe care i-a ridicat prin cultura populară a neamului său românesc şi le-a dat o lecţie de viaţă, de prietenie şi de valoare, învăţându-i pe românii din Ungaria şi în special pe locuitorii din satul său că doar atunci vor fi valoroşi şi apreciaţi de ceilalţi când vor şti să îşi păstreze limba şi identitatea românească, cântecele şi dansurile moştenite din moşi-strămoşi, a subliniat Doamna Eva Iova Şimon în cuvântul său adresat participanţilor. Gheorghe Dulău a rămas activ în viaţa satului şi a Ansamblului folcloric şi după anii 1980, când s-a retras de la conducerea lui, şi a fost foarte apreciat de toată lumea. În semn de apreciere şi de recunoştinţă pentru meritele sale, în timpul vieţii, în anul 2000, a fost realizat un album cu fotografiile sale, intitulat „Satul meu”, iar în anul 2001 un film documentar, iar după trecerea sa la cele veşnice, care a avut loc în data de 8 februarie 2005, în luna iunie a aceluiaşi an, la iniţiativa Consiliului Local, Casa de Cultură din Micherechi a primit numele său; la această comemorare de 10 ani, tot în incinta Casei de Cultură a fost dezvelită şi sfinţită o placă comemorativă, iar anul 2015 a fost declarat de Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria drept „An Comemorativ Gheorghe Dulău”, în cadrul căruia la Micherechi sau la Giula, vor mai fi organizate şi alte evenimente (expoziţii, dansuri populare, editarea unei cărţi, etc.). Manifestarea de la Micherechi, prilejuită de dezvelirea plăcii comemorative, se înscrie în iniţiativa de a păstra viu în memorie, cu recunoştinţă, meritul unor oameni importanţi din viaţa comunităţii româneşti din Ungaria, care au făcut multe pentru semenii lor, dar exprimă şi dorinţa acestei comunităţi de a supravieţui prin credinţă şi cultura şi prin valorile pe care le are şi vrea să le promoveze.

Download: Click for download attached file: Actiune comemorativa dedicata Invatatorului Gheorghe Dulau, la Micherechi – Ungaria

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 601

Id: 48534

Data: Feb 9, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).