Actiune social-filantropica la Caminul de batrani de la Mironesti, Giurgiu

Persoanele vârstnice care locuiesc în Caminul din localitatea Mironesti, judetul Giurgiu, au primit astazi, 29 noiembrie 2013, vizita consilierului social al Episcopiei Giurgiului, parintele Popa Edmond Nicolae, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Cu binecuvântarea Preasfintitului Parinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la aceasta actiune social-filantropica au fost prezenti si parintele ieromonah Ioan Iacob de la Manastirea Comana si monahia Teodora Marinescu, egumena Schitului Mironesti. Cu acest prilej, a fost savârsita Taina Sfântului Maslu, slujba la care au participat batrânii deplasabili, precum si personalul caminului. Persoanele vârstnice gazduite în acest camin au primit din partea Episcopiei Giurgiului, pachete cu alimente, dulciuri si fructe, carti de rugaciuni si iconite.Vizita în Centrul de la Mironesti, institutie aflata în subordinea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Giurgiu, a fost organizata de Sectorul Social al Episcopiei Giurgiului în cadrul Programului Social “Şi ei sunt ai nostri”, derulat în aceasta perioada a Postului Nasterii Domnului.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 716

Id: 36031

Data: Nov 29, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).