Actiunile pentru sinistrati continua

Arhiepiscopia Dunarii de Jos a initiat si coordonat ample manifestari filantropice pentru cei aflati in suferinta in urma caderilor masive de zapada din ultima perioada. In continuarea activitatii filantropice din 14 februarie de la Parohia Jirlau, urmare a colectelor efectuate in municipiile Galati, Braila si Tecuci (dar si in alte parohii), la 16 februarie, un al doilea transport de alimente neperisabile, obiecte igienico-sanitare si medicamente a fost trimis catre parohiile din Protopopiatul Faurei, judetul Braila, dupa cum informeaza Ziarul Lumina .Arhiepiscopia Dunarii de Jos s-a aflat intr-o frumoasa cooperare cu un grup de 25 de voluntari de la Arcelor Mittal - Galati, care au pornit catre parohiile Galbenu si Zamfiresti (Protoieria Faurei) cu utilaje de deszapezire, camioane pentru transportat zapada din curtile oamenilor si alimente neperisabile (5.000 euro). Pe intreg parcursul zilei, acestia au ramas in parohiile mentionate, ajutand la deblocarea gospodariilor afectate, precum si la eliberarea drumurilor laterale.Parteneriat cu Garnizoana BrailaIn celalalt mare oras al eparhiei, Braila, a fost organizat un transport de alimente neperisabile, medicamente si obiecte igienico-sanitare in valoare de peste 24.000 lei (4 tone). Acestea au fost donate de credinciosii parohiilor din municipiul Braila, in urma apelului facut de preotii slujitori. La aceasta initiativa au raspuns cu promptitudine si elevii Şcolii Gimnaziale 'Ion Bancila' din Braila, care, coordonati de prof. Ana Maria Dumitriu, directoarea unitatii de invatamant, si prin implicarea cadrelor didactice, au colectat alimente si obiecte de prima necesitate in valoare de 4.500 lei. Transportul a fost asigurat de cadrele militare din Garnizoana Braila, prin care s-a realizat acest parteneriat filantropic si care au ajutat la incarcarea alimentelor, precum si la distribuirea lor. Tot Garnizoana Braila a pus la dispozitie si mijlocul de transport.Alimentele au fost trimise catre parohiile Tarlele Filiu, Visan, Caineni, Plasoiu si Zamfiresti, adica in zona in care se aflau si cei care au plecat dimineata de la Arcelor Mittal, Galati.Acestea au fost distribuite familiilor aflate in dificultate prin grija preotilor parohi si a organismelor parohiale. 'Dragostea din inimi invinge gerul de afara'Situatia dezastruoasa in care se afla multe sate ale tarii din cauza viscolului i-a determinat si pe conationalii nostri din Spania sa isi indrepte privirile spre cei aflati in nevoie. Astfel, parohiile romanesti din Spania au pus la cale campania umanitara 'Dragostea din inimi invinge gerul de afara' care se va desfasura in fiecare parohie din Episcopia Spaniei si Portugaliei in perioada 16 februarie - 2 martie 2012. Cei care vor sa-si ajute semenii aflati la grea incercare sunt indemnati sa aduca la biserica, dupa putinta, alimente neperisabile: ulei, fasole, faina, zahar, orez, conserve de carne si/sau peste, conserve de legume (mazare, fasole etc.).Şi credinciosii Parohiei ortodoxe romane 'Acoperamantul Maicii Domnului' si 'Sfintii Cuviosi Daniil Sihastrul si Paisie de la Neamt', din orasul Jönköping - Suedia, Episcopia Europei de Nord, sunt alaturi de cei aflati in suferinta. S-au organizat deja doua colecte: una dintre ele a ajuns la Parohia Valea Plopului, iar cealalta va merge catre cei aflati in judetele greu incercate de ninsoare. 'Actiunea noastra va continua si in perioada urmatoare, cu speranta ca mica noastra jertfa poate aduce alinare si mangaiere in sufletul celor necajiti', a declarat parintele paroh Ovidiu-Theodor Bancila.Colecta in SUA pentru ajutorarea celor inzapezitiInalt Preasfintitul Arhiepiscop Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din cele doua Americi a adresat preotilor si credinciosilor un apel pentru ajutorarea victimelor zapezii si gerului din Romania. Inalt Preasfintia Sa a prezentat succint situatia din zonele inzapezite si pericolul topirii zapezii si al inundatiilor, ce pot produce multe alte pagube serioase. 'Am rugamintea sa organizati in urmatoarele duminici o colecta pentru victimele zapezii si gerului din Romania. Orice banut poate fi de ajutor unei familii coplesite de lipsuri. Va rog sa trimiteti banii colectati pana la 11 martie la Centrul eparhial din Chicago, la parohiile din SUA, pe adresa Catedralei 'Sfantul Gheorghe' din Windsor sau la parohiile din Canada. Suma totala colectata va fi trimisa la Patriarhia Romana, in fondul special creat pentru ajutorarea celor care sunt in suferinta', a precizat IPS Arhiepiscop Nicolae. 'Solidari cu cei aflati in suferinta'Desi vremea din ultimele zile s-a imbunatatit, mai multe localitati din judetul Giurgiu sunt inca afectate de caderile masive de zapada, informeaza episcopiagiurgiului.ro. Pentru a veni in sprijinul credinciosilor din satele izolate, parintele Edmond Nicolae Popa, consilier social, parintele Sabin Mat, protopop al Protoieriei Giurgiu, parintele Mihale Dan, protopop al Protoieriei Mihailesti, alaturi de alti preoti din eparhie au mers joi, 16 februarie, in localitatile Cucuruzu, Carapancea, Valter Maracineanu, Stalpu, Chirculesti si Anghelesti, unde au oferit persoanelor sinistrate pachete constand in alimente neperisabile (ulei, orez, paste fainoase, conserve, paine si apa). Pentru ca in multe locuri nu s-a putut ajunge cu mijloacele de transport, pachetele oferite au fost distribuite cu ajutorul saniilor trase de cai. Actiunea se inscrie in programul social-filantropic 'Solidari cu cei aflati in suferinta', demarat de Episcopia Giurgiului pentru ajutorarea credinciosilor din satele inzapezite, fiind sustinuta financiar din Fondul pastoral eparhial.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 553

Id: 20040

Data: Feb 18, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).