Activitati culturale si misionare la Severin

Episcopia Severinului si Strehaiei a gazduit in aceasta saptamana mai multe evenimente si activitati de larg interes pentru clerul si credinciosii mehedinteni, informeaza Ziarul Lumina . Printre cele mai importante se numara si premierea celor mai bune miniproiecte, participante la Concursul national 'Copilul invata iubirea lui Hristos', initiat de Sectorul Teologic-educational al Patriarhiei Romane.In Eparhia Severinului si Strehaiei s-au inscris in concurs 11 parohii cu 11 miniproiecte, in care au fost implicati 115 copii. Beneficiarii au fost 15 batrani, 12 familii sarace, 5 persoane cu handicap si 30 de pacienti din spitalele din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Dupa evaluarea la nivel de eparhie, care a avut loc luni, 7 mai, a fost desemnat castigator proiectul Parohiei Schinteiesti, coordonat de preotul Sorin Iliescu.Tot in aceasta saptamana, miercuri, 9 mai, Primaria Drobeta-Turnu Severin a organizat la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor ceremonialul de sarbatorire a Zilei Independentei de Stat a Romaniei, a Zilei Victoriei impotriva fascismului si a Zilei Europei. Manifestarile prilejuite de sarbatorirea acestor evenimente au debutat cu prezentarea onorului de catre garda de onoare si intonarea imnului de stat. Episcopia Severinului si Strehaiei a fost alaturi de oficialitatile locale la acest moment, delegand un sobor de preoti in vederea oficierii ceremoniei religioase. Dupa binecuvantarea data de preoti, la Monumentul Eroilor au fost depuse coroane si jerbe de flori, festivitatile sfarsindu-se prin prezentarea onorului si defilarea garzii de onoare.Festival-concurs de film la Curtea de ArgesIn perioada 10-12 mai, Episcopia Severinului si Strehaiei participa la cea de a XIX-a editie a Festivalului-concurs al filmului cu tematica religioasa, 'Lumina din lumina'. Evenimentul este organizat de Consiliul Judetean Arges, prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Arges, in parteneriat cu Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, cu Primaria Municipiului Curtea de Arges, bucurandu-se de sprijinul Societatii Romane de Televiziune - Redactia 'Viata Culturala'. Scopul activitatii vizeaza in special conservarea traditiilor crestine ale spiritualitatii romanesti si la o cunoastere mai profunda de catre tineret a valentelor educative ale Bisericii Romane. Contributia Bisericii mehedintene s-a materializat in reportajul 'Departe de lume, aproape de vesnicie' , realizat de Alexandra Dediu, montaj - Viorel Ianasi, imagine - Angel Dumitrana. Este un material filmat intr-o zona de munte a judetului Mehedinti, in localitatea Godeanu. Imaginile au fost surprinse iarna trecuta, care a fost deosebit de grea, punand accent pe conditiile grele de trai si inaccesibilitatea oamenilor la caile de comunicare. Chiar si asa, ei nu au uitat drumul catre Biserica si, in ciuda gerului naprasnic, si-au facut datoria de buni crestini, asa cum au invatat din mosi-stramosi.In cadrul celor doua categorii ale festivalului, documentar si eseu, nu vor fi acceptate filme de fictiune sau filme care au participat si la alte editii ale evenimentului. Castigatorii vor fi desemnati de un juriu format din personalitati ale artei cinematografice si ale Bisericii Ortodoxe Romane, alaturi de reprezentanti ai institutiilor organizatoare.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 519

Id: 21853

Data: May 11, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).