Activitati misionare cu tinerii resiteni

Parohia 'Pogorarea Sfantului Duh' din Resita, prin preotul paroh Emil Craciun, a organizat un pelerinaj duhovnicesc cu tinerii parohiei, care sunt cei mai implicati in viata parohiala. Tinerii care au participat sunt elevi, studenti si profesori de religie, iar manastirile vizitate au fost din judetele Caras-Severin si Mehedinti, informeaza Ziarul Lumina .A fost vizitata Manastirea Calugara, o veche sihastrie banateana cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul - facatoare de minuni, la Cazanele Dunarii frumoasa Mraconia, asezata pe malul Dunarii, iar langa manastire pelerinii au vazut figura sculptata in stanca a regelui Decebal ce strajuieste tinuturile vechii Dacii. Pelerinii au urcat apoi la Manastirea 'Sfanta Ana' - Orsova, manastire ce pare ca un turn de veghe ce traseaza orizontul si traseul serpuitor al Dunarii.Pasii pelerinilor s-au indreptat apoi spre un alt loc, spre Manastirea 'Vodita', ctitorie a Sfantului Nicodim de la Tismana, acesta fiind ultimul punct al itinerarului. Cei ce au participat s-au inchinat si au lasat rugaciunile inaltate catre Dumnezeu si au luat cu ei har si binecuvantare de la asezamintele monahale vizitate.'Cu siguranta aceasta iesire a tinerilor din rutina cotidiana lasa amprente in sufletele lor pentru ca au ramas impresionati de viata monahala si au adunat bucurie, nadejde, pace si multa incredere, ca daca ne insotim viata cu Hristos Cel inviat, nici o piedica nu va fi de netrecut', a declarat pr. Emil Craciun, parohul Bisericii 'Pogorarea Sfantului Duh' din Resita.Participantii au fost impresionati de cele vazute si de roadele duhovnicesti culese de la sfintele lacasuri de inchinaciune pe care le-au vizitat si in care s-au rugat.'Acest pelerinaj nu a insemnat pentru mine altceva decat o rememorare a faptului ca viata omului este o calatorie, iar omul in sine este un pelerin... un calator. Consider ca acest pelerinaj pentru noi, tinerii, care am luat parte la el a reprezentat de fapt cautarea lui Dumnezeu, lucru pe care oamenii ar trebui sa-l faca in fiecare zi. Eu cred ca undeva in adancul sufletului fiecaruia dintre tinerii care am mers in aceasta calatorie duhovniceasca a avut loc o schimbare care cu siguranta mai devreme sau mai tarziu se va arata, caci lucrarea lui Dumnezeu este minunata si tainele Lui sunt profunde si prea vag le intelege mintea pacatoasa a omului!', a marturisit unul dintre tinerii pelerini, Florentina Luminita Costa, studenta in anul II la Universitatea 'Eftimie Murgu' din Resita.Pe viitor, persoanele care se vor implica intens in viata parohiei si in activitatile desfasurate vor mai putea participa si la alte pelerinaje sau vizite organizate prin grija preotului paroh de aici, Emil Craciun.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 698

Id: 21731

Data: May 5, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).