Adunare Protopopiala si Conferinta Preoteasca in Toscana

]]>Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, joi, 2 iulie, la prăznuirea Drept credinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, purtătorul de biruinţă şi apărătorul creştinătăţii, în parohia „Sfânta Muceniță Pelaghia” din Montecatini Terme, a avut loc Adunarea Protopopială și Conferința Preoțească pe luna iulie din Protoieria toscană, informează episcopia-italiei.it Adunarea și conferința au fost precedate de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, unde au participat majoritatea preoților din protoierie. Părintele paroh Tulan Matei Ioan a susținut conferința cu tema: "Mijloace pastorale, misionare, educaționale şi sociale pentru transmiterea dreptei credinţe în rândul tinerilor şi pentru integrarea acestora în viaţa comunitară a parohiei; forme de participare activă a mirenilor la viaţa parohiei (organismele parohiale); parohia, depozitarul valorilor spirituale şi culturale; grija pentru patrimoniul cultural-naţional şi grija pentru administrarea corectă şi transparentă a bunurilor bisericeşti". La final slujbei, corul preoților a interpretat balada populară ʺCând a fost să moară Ștefanʺ, oferind celor prezenți mare bucurie. După conferință, au urmat lucrările Adunării Protopopiale conduse de Pc. Părinte Protopop Ioan Trandafir Bobîrnea, lucrări în care s-au discutat și s-au luat decizii pentru buna organizare a Protoieriei Toscana și modalități de a sprijini parohia Montecatini Terme în vederea achiziționării imobilului unde se slujește. La finalul întâlnirii, cei prezenți s-au bucurat de o agapă frățească pregătită cu multă dragoste de epitropul bisericii și de comitetul de femei.

Download: Click for download attached file: Adunare Protopopiala si Conferinta Preoteasca in Toscana

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 554

Id: 53454

Data: Jul 5, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).