Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Dunarii de Jos

]]>Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, s-au desfăşurat, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, lucrările Adunării Eparhiale, după cum ne-a transmis pr. Gabriel Molocea. Evenimentul a debutat prin participarea membrilor acestui organism bisericesc, la slujba Sfintei Liturghii săvârşită în Capela cu hramul ”Întâmpinarea Domnului” și ”Sfinții Martiri Brâncoveni din Palatul Episcopal – Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității creștine de la Dunărea de Jos, de către un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian. La finalul acesteia, chiriarhul Dunării de Jos a prezidat slujba de Te-Deum, după care membrii Adunării Eparhiale au vizitat sălile de expoziție ale Muzeului. Şedinţa forului deliberativ eparhial s-a desfăşurat într-o sală de conferințe a Muzeului, unde au fost prezentate principalele repere privind educația creștină, importanța orei de religie în formarea tinerei generații, necesitatea întocmirii monografiilor parohiale, precum și organizarea unor cursuri de scurtă durată pentru preoți. De asemenea, a fost evidențiată slujirea filantropică dedicată sprijinirii persoanelor cu dificultăți materiale, elevilor și tinerilor teologi. În cadrul comisiilor de lucru permanente, s-a luat act de rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial şi ale celorlalte subunităţi bisericeşti şi au fost aprobate propunerile pentru anul 2015. La final, a avut loc lansarea volumului al XV-lea din seria „Biserică. Misiune. Slujire“, care prezintă atât darea de seamă a sectoarelor eparhiale, cât şi teme de reflecţie teologică pentru anul 2015. Filmul documentar „2014 – Retrospectiva evenimentelor bisericeşti în Arhiepiscopia Dunării de Jos“ realizat în cadrul Biroului de Presă şi Comunicare al Eparhiei, a fost prezentat în încheierea lucrărilor. La lucrările Adunării Eparhiale de la Galaţi au mai participat ca invitaţi, ppcc protoierei, stareţii şi stareţele mănăstirilor, reprezentanţii asociaţiilor bisericeşti din eparhie, oficialităţi locale şi judeţene, precum şi alte personalităţi ale vieţii culturale, educaţionale şi economice din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.

Download: Click for download attached file: Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Dunarii de Jos

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 621

Id: 47995

Data: Jan 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).