Adunarea eparhiala a Episcopiei Caransebesului

]]>Sala de festivităţi „Episcop Elie Miron Cristea“ a Centrului eparhial din Caransebeş a găzduit sâmbătă, 31 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale ale Episcopiei Caransebeşului, informează “Ziarul Lumina”. Şedinţa a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată de către un sobor de preoţi, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. Membrii forului deliberativ eparhial au asistat în continuare la prezentarea raportului general al Consiliului eparhial pe anul 2014, prezentat de către părintele Alin Câmpean, consilier administrativ-bisericesc al eparhiei. După prezentarea raportului, preşedintele Adunării, Preasfinţitul Părinte Lucian, a împărţit celor cinci comisii de lucru rapoartele sectoarelor Administraţiei eparhiale spre a fi dezbătute şi elaborate procesele-verbale cu propuneri pentru anul 2015. Anul 2015 este un an jubiliar, în care Episcopia Caransebeşului sărbătoreşte 150 de ani de la înfiinţare. „Dorim ca în acest an al misiunii în parohie şi mănăstire să intensificăm misiunea şi pastoraţia şi să ajutăm la modul concret parohiile misionare, depopulate şi îmbătrânite. De asemenea, ne-am propus să dinamizăm viaţa culturală şi viaţa social-filantropică deoarece în acest an episcopia noastră împlineşte 150 de ani de la întemeierea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeşului, în 1865, prin urmare, vom avea o agendă culturală bogată în acest an. Totodată, s-a propus intensificarea vieţii social-filantropice şi a misiunii cu tinerii, pentru că deja ne pregătim pentru anul 2016, care este închinat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre misiunii cu tinerii ortodocşi“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian. „S-au prezentat principalele evenimente desfăşurate în cursul anului 2014, respectiv slujiri liturgice festive, manifestări culturale, simpozioane şi lansări de carte şi mai ales activităţi misionare cu copiii şi tinerii. Au fost evidenţiate realizările în plan administrativ-gospodăresc ale Centrului eparhial, ale parohiilor şi aşezămintelor monahale“, a subliniat părintele consilier Alin Câmpean. În baza propunerilor comisiilor permanente, plenul Adunării eparhiale a adoptat hotărâri menite să dezvolte activitatea eparhiei în toate sectoarele de activitate în anul 2015, avându-se în vedere necesitatea de promovare prin toate mijloacele şi la toate nivelurile rolul Bisericii în societate.

Download: Click for download attached file: Adunarea eparhiala a Episcopiei Caransebesului

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 555

Id: 48342

Data: Feb 4, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).