Alegeri pentru Adunarea Eparhiala a Arhiepiscopiei Ramnicului

Din încredintarea Înaltpreasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei si loctiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, astazi, 8 mai 2014, s-au organizat alegerile pentru membrii Adunarii Eparhiale din Arhiepiscopia Râmnicului, întrucât mandatele actualilor reprezentanti, clerici si mireni alesi în 2010 au expirat anul acesta, dupa cum informeaza Biroul de presa al Arhiepiscopiei Râmnicului.În cele 10 circumscriptii electorale, au fost desemnati astazi noii reprezentanti ai clerului si credinciosilor pentru organismul deliberativ în toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice si patrimoniale ale Eparhiei.Primele doua circumscriptii electorale ale Arhiepiscopiei Râmnicului au reunit astazi, în Catedrala Arhiepiscopala „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, delegatii din parohiile Protopopiatului Rm Vâlcea, Nord si Sud. Alegerile au fost precedate de Sfânta Liturghie si slujba de Te Deum. Acestea s-au desfasurat prin vot secret în ambele circumscriptii din cadrul Centrului Eparhial.Fiecare parohie a avut ca delegati clericii slujitori din parohia respectiva, precum si un delegat mirean. Întrunirea s-a desfasurat în doua parti. Prima parte a fost Colegiul electoral preotesc, iar cea de-a doua Colegiul electoral mirenesc. Preotii au ales un reprezentant al lor pentru Adunarea Eparhiala, iar mirenii, cei care au fost delegati de parohii, au ales doi reprezentanti mireni pentru Adunarea Eparhiala.La încheierea lucrarilor de astazi, delegatul eparhial pentru fiecare circumscriptie a transmis Consiliului Eparhial procesele-verbale întocmite. Dupa receptarea proceselor-verbale de la toate circumscriptiile, Înaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei si loctiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, în calitate de presedinte, va convoca noua Adunare Eparhiala a Arhiepiscopiei Râmnicului, în decurs de 30 de zile de la încheierea alegerilor.În Eparhia Râmnicului alegerile pentru membrii clerici si mireni în Adunarea Eparhiala s-au desfasurat în urmatoarele 10 Circumscriptii Electorale: Rm. Vâlcea – 2; Dragasani – 2; Horezu, Brezoi, Baile Govora, Babeni, Balcesti, Berbesti.Fiecare Adunare Eparhiala se compune din 30 de reprezentanti alesi ai clerului si ai credinciosilor, în proportie de o treime clerici si doua treimi mireni, fiind alesi pe o perioada de 4 ani, pentru cel mult doua mandate.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 603

Id: 40495

Data: May 9, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).