Amintiri despre parintele Staniloae

Doamna Lidia Staniloae pastreaza vie memoria ilustrului sau tata, preotul si profesorul Dumitru Staniloae. Momentul arestarii lui a facut ca intreaga familie a parintelui sa sufere cumplit. Dar bucuria reintalnirii a intrecut tristetea provocata de despartirea brutala. Discursul Lidiei Staniloae referitor la acea perioada e unul cutremurator. Anul 2013 este dedicat si memoriei celui mai mare teolog pe care l-a dat Romania lumii, fiindca se implinesc 20 de ani de la trecerea in vesnicie a celui care a tradus in limba noastra Filocalia. Franturi din viata parintelui ne sunt povestite de fiica lui in cuvinte simple, dar patrunzatoare.Stimata doamna Lidia Staniloae, de-a lungul vietii trebuie sa fi avut numeroase momente frumoase impletite cu clipe grele. Impartasiti-ne, va rugam, cateva dintre amintirile dumneavoastra legate de perioada cand erati in tara.Cea mai trista amintire o am de cand a murit sora mea. La fel de trista a fost cand l-au arestat pe tata. Am avut, in schimb, o amintire foarte fericita cand a revenit acasa.Cand a fost luat, eu nu eram la Bucuresti, eram tanara preparatoare, aveam, in sfarsit, concediu si eram plecata la noi, la tara, la Vladeni. Banuiam ca va fi candva arestat, fusesera luati multi prieteni de-ai lui, parintele Ghius, asistentul lui, oameni din anturaj, ca poetul Vasile Voiculescu. Intr-un fel, ne temeam, era un sentiment de amenintare care plana deasupra capetelor noastre. Cand am plecat, mama mi-a spus asa: Vezi ca, daca se intampla ceva, eu o sa-ti dau telefon si-am sa-ti spun ca tata e bolnav. Pentru ca n-aveai voie sa spui la telefon despre un om ca a fost arestat. Şi intr-o zi a venit domnisoara de la posta, eu nu eram acasa, eram la Brasov pentru cumparaturi. Cand m-am intors, matusa mea era destul de tulburata si m-a trimis la posta sa telefonez acasa. M-am dus, am capatat legatura si am vorbit cu mama, care plangea: Lidia, hai acasa, ca tata-i foarte rau bolnav... Şi am inteles. Imediat mi-am facut bagajul si am plecat in aceeasi seara. Dimineata am ajuns la Bucuresti, casa noastra era toata valmasita, toate cartile aruncate pe jos, o dezordine teribila. Mama mi-a spus ca venisera patru insi care au scos toate manuscrisele si cartile si ii spuneau: Ce ti-au trebuit atatea, ce faci cu atatea carti? Iar tata le-a raspuns foarte calm: Eu sunt profesor si trebuie sa am carti, ca sa le vorbesc studentilor. In fine, au rascolit totul si dimineata au plecat, punandu-i niste ochelari negri pe ochi, sa nu vada nimic, si l-au dus. Dupa aceea ne-am luptat mult sa gasim un avocat. Avocatilor le era frica sa pledeze intr-un proces ca acesta, pentru ca ar fi avut si ei necazuri. Am gasit un avocat care a acceptat sa-l apere si l-a putut vedea doar in ziua in care i-au adus la proces. Pe noi, familia, ne-au dat afara si s-a judecat cu usile inchise. Am stat toata acea zi de noiembrie pe strada, intr-un frig cumplit. Abia la pranz avocatul a putut intra si ne-a spus: Da, l-am vazut, era foarte calm, mai mult ingrijorat de ce se intampla cu dumneavoastra. E nevinovat, o sa ia cinci ani! Asa se intampla, erai nevinovat si luai cinci ani. Asa au luat si el, si Vasile Voiculescu.Suferinta prin participare este uneori mai grea decat suferinta traita personal. Se remarca acest lucru in special in cazurile familiilor celor inchisi in temnitele comuniste. Cum ati trecut acele momente grele?Asa spunea si tata: Tot timpul m-a chinuit gandul ca voi aveti mult de suferit. Am avut multe de suferit, e adevarat, mai intai pentru ca nimeni n-a mai vrut sa ia legatura cu noi. Eram ca niste ciumati, toata lumea se ferea de noi. Eu a trebuit sa plec din Universitate, de unde lucram. Am stat o perioada acasa, dupa care mi-am gasit de lucru la o scoala tehnica. Intre timp, ma casatorisem, aveam alt nume si ma puteau primi. Mi-au cerut niste nume, ca sa aiba de unde primi referinte. Am dat numele unor colegi care stiau toata povestea. Au spus asa: Nu stiu foarte mult, doar ca a fost foarte buna la scoala, la facultate. Cred ca tatal ei este ceva pensionar, habar nu avem. Abia in felul acesta m-am putut angaja. In inchisoare, asta ne spunea ca l-a chinuit cel mai mult: gandul ca noi avem atat de mult de suferit. Noi, pe de o parte, aveam foarte mult de suferit pentru ca ne gandeam la el. Şi el suferea pentru ca se gandea la noi. Nu e usor sa stii ca ai pe cineva care poate nici nu mai este, poate chiar a murit. Ca s-au intamplat si cazuri de-acestea. Sotii care si-au asteptat barbatii ani de zile si au aflat ca murisera intre timp. Au fost niste vremuri foarte dureroase, dar Dumnezeu a randuit in asa fel incat sa treaca si trebuie sa-I multumim.Dupa condamnarea lui am asteptat, n-am stiut nimic de el cinci ani de zile. O singura data au chemat-o pe mama sa-i dea un geamantan cu care tata plecase, iar mama incepuse sa planga si sa intrebe daca nu cumva a murit. A nimerit un om mai de treaba acolo si i-a spus ca asa dadeau la toata lumea, neavand unde sa tina valizele tuturor celor inchisi. Am revenit acasa si am asteptat. Dupa aceea, am inceput sa aflam ca le dadea drumul detinutilor. A venit intr-o zi un tanar si ne-a spus: Uitati, eu am fost in celula cu parintele Staniloae si pot sa va spun ca m-a ajutat foarte mult, ca facea lectii de teologie cu tineretul. Acum, vreau sa ma fac preot. A mai venit unul peste cateva zile si ne-a spus ca si el a stat in celula cu tata: Mi-a spus ca, daca stiu bine germana, de ce sa nu merg la facultate ca sa invat limba? M-am hotarat sa ma duc sa studiez limba germana. Asa a facut si a devenit profesor la universitate. Amandoi ne-au spus ca o sa vina, ca le da drumul tuturor.Apoi, intr-o noapte, a sunat telefonul si a raspuns mama. A auzit o voce de barbat: Doamna, vreau sa va dau o veste buna, sotul dumneavoastra va veni curand. Mama a intrebat cand, si i s-a raspuns ca va veni curand. O voce de barbat, se auzea zgomot, ca si cum ar fi fost intr-o sala mare. Dupa vreo doua ore, iar a sunat telefonul, aceeasi voce: Doamna, sa fiti linistita, ca sotul dumneavoastra va veni curand. Mama a inceput sa planga si a intrebat din nou cand. Vine, vine, va veni curand, fiti linistita. Şi dupa aceea a sunat a treia oara: Marioara, nu ma cunosti? Eu sunt! Unde esti, cum? Zice: Uite, sunt in Gara de Nord. Şi i-am smuls eu telefonul din mana si l-am intrebat unde este, sa merg sa-l iau. Mi-a spus ca nu este nevoie, ca le-au dat bani de bilete de tramvai. A aparut el acasa, foarte repede si am trait o fericire extraordinara.Intre timp, eu ma casatorisem, aveam deja copilul, care era de trei ani. Tot vedea fotografia tatii si intreba: Cine e nenea asta? Şi mama ii raspundea: Pai e tata-mare! Dar unde-i plecat? Pai, e plecat in deplasare... Şi Dumitras stia ca tata-mare e plecat in deplasare. I-am spus tatei despre copil si a fost foarte fericit. Mi-a spus dupa aceea ca asta a fost cea mai frumoasa zi a vietii lui! Copilul dormea inca, era dis-de-dimineata. Am vrut sa-l trezim, dar nu ne-a lasat, a zis sa-l lasam sa doarma. Mai tarzius-a trezit, si tata a mers la patul lui. Ai venit din deplasare? Da. Dar n-ai barba - ca in fotografie avea barba, acum venise ras. Nu-ti place? Nu -zice – nu-mi place asa. Mie-mi place cum esti cu barba. Şi-a lasat din nou barba, bineinteles si din clipa aceea au fost nedespartiti. Dumitras se tinea dupa el, oriunde se ducea tata, mergea si el. Tata tot timpul mergea in oras si cumpara paine. Ii spunea mama sa nu mai cumpere atata, ca era destula. El tot cumpara, sa avem. Ne-a povestit ca in inchisoare le-a dat tot timpul turtoi, un fel de malai fiert, tare. Cu cateva zile inainte de a le da drumul, le-a dat o ceapa. Şi li s-a parut ca este ceva foarte bun. Le-a placut grozav acea ceapa, dupa cinci ani. Şi, incet-incet, s-a intrat in viata normala. Insa acelea au fost niste zile minunate. Sunt si zile frumoase, poate ca n-ar fi asa de frumoase daca n-ar fi inaintea lor zile mai triste. Asa-i viata!Reveniti in Romania in fiecare an, pentru sarbatoarea Invierii Domnului. Cum sunt traite sfintele sarbatori in diaspora si cum le simtiti acasa?Cu ajutorul lui Dumnezeu, de Pasti venim in fiecare an acasa, pentru ca Invierea Domnului nu o putem serba decat in Romania. Exista sentimentul sarbatorii si in strainatate. Eu vorbesc despre Germania, nu stiu prea bine ce se intampla in alte parti. Craciunul, spre exemplu, este frumos. Au aceleasi traditii, cu brad impodobit, au colinde, se simte ca-i sarbatoare. De Pasti, in schimb, este altceva. Nu au toate Deniile, nu au slujba de Inviere. Aici, este impresionant cand pleci de la biserica in noaptea de Inviere. Toata lumea e cu lumanarile aprinse, toata strada este o luminita. E alt sentiment, de bucurie mare, e un lucru exceptional pe care dincolo nu il intalnesti. Sunt mentalitati foarte diferite. Ei privesc lucrurile diferit si nu pot intelege mentalitatea noastra. Foarte multi, mult mai mult decat aici, nu mai merg la biserica. In Romania, oamenii sunt incomparabil mai credinciosi decat in Germania. Bine, ca si aici au inceput unii sa vrea sa fie europeni. Din fericire, nu sunt multi care au aceasta tendinta de a se europeniza. Dar Pastile nu le putem serba decat acasa. Iar acasa a ramas, totdeauna, Romania. Nu poate fi altfel. Nu poti sa incetezi sa fii ceea ce esti, sa te negi. Desi plecat, nu poti deveni neamt sau francez. Dar daca nu mai esti roman, nu mai esti nimic si este o mare drama cu cei care isi fac iluzii ca, negandu-si originea si traditiile, pot dobandi alte origini si alte traditii. Nu exista. Sunt niste nefericiti si niste nimeni. De aceea se petrec si in diaspora foarte multe drame, tocmai cu cei care se leapada de neamul si de mostenirea lor. Şi asta ar fi bine sa o inteleaga toata lumea, mai ales ca acum pleaca atat de multi. Nu poti fi altceva decat ceea ce te-ai nascut. Acesta este un adevar pe care n-ai cum sa-l ocolesti.Biografia Lidiei StaniloaeFiica a parintelui profesor Dumitru Staniloae si a sotiei sale, Maria, Lidia Staniloae s-a nascut la 8 octombrie 1933 in Sibiu. Este absolventa a Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii din Bucuresti, sectia Fizica Atomica, elaborand o teza de licenta in anul 1955 sub indrumarea acad. prof. dr. Horia Hulubei, prima lucrare din Romania despre teoria fisiunii nucleare. A lucrat in mediul universitar, in cadrul Facultatii de Fizica, si in mediul de cercetare, la Institutul de Fizica Atomica, pana in anul 1958, cand parintele Staniloae a fost arestat. In anul 1958 s-a casatorit si are un fiu, Dumitru Horia Ionescu. Din 1961 a predat fizica la Grupul Şcolar de Chimie Alimentara din Bucuresti. A emigrat, impreuna cu fiul ei, in Germania, in anul 1984, activand ulterior in cadrul Universitatii din Freiburg, oras in care locuieste in prezent.* Interviu publicat in saptamanalul Lumina de Duminica din data de 9 iunie 2013, semnat de Alexandru Briciu.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 602

Id: 31576

Data: Jun 9, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).