Aniversarea invatamantului teologic ortodox academic oradean la 90 de ani de la infiintare

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, continuatoarea vechii Academii Teologice din Oradea, a organizat, în perioada 16-18 octombrie 2013, Simpozionul naţional cu tema „90 de ani de la înfiinţarea învăţământului academic teologic ortodox în Oradea (1923-2013)”.

Festivitatea de deschidere a lucrărilor simpozionului a avut loc în după-amiaza zilei de miercuri, 16 octombrie 2013, în aula Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, într-un cadru academic festiv, fiind evocată tradiția învățământului teologic universitar din această parte de țară. Părintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Megheșan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a rostit un discurs inaugural în care a subliniat importanța acestei sărbători, care are scopul de a-i comemora pe cei care au fost promotorii învățământului teologic ortodox orădean.

În continuare, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Tradiție și continuitate în învățământul teologic ortodox bihorean”, adresat participanţilor la manifestările dedicate aniversării a 90 de ani de învăţământ teologic academic orădean.

Din partea conducerii Universităţii din Oradea a luat cuvântul Domnul Prof. Univ Dr. Sorin Curilă, preşedintele Senatului Universităţii din Oradea.

Apoi, Chiriarhul Oradiei, în cuvântul său, a remarcat încărcătura teologică și culturală a momentului, subliniind, totodată, că Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, asemenea fostei Academii Teologice orădene, pregătește viitori slujitori ai altarelor și ai neamului românesc, ridicându-se astfel la înălțimea chemării sale misionare.

Au fost prezenţi şi au rostit alocuţiuni Domnul Cornel Popa, Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, şi Domnul Ilie Bolojan, Primarul municipiului Oradea. Apoi, Părintele Prof. Univ. Dr. Dumitru Abrudan, primul decan al reînfiinţatei Facultăţi de Teologie Ortodoxă din Oradea, a rostit prelegerea intitulată „Academia Teologică Ortodoxă Română din Oradea, o instituţie cu rol aparte în viaţa religios morală, culturală şi patriotic-cetăţenească a românilor bihoreni”.

În finalul festivităţii a fost vizionat filmul documentar „Crâmpeie din învăţământul teologic universitar din Oradea”, iar corul „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Oradea, dirijat de Părintele Conf. Univ. Dr. Mihai Brie, a susţinut un moment muzical. De asemenea, cunoscuţii interpreţi, soţii Florina şi Florin Mariş-Hinsu, cadre didactice la Facultatea de Muzică din Oradea, au avut un recital din Arii clasice.

Lucrările simpozionului s-au desfăşurat pe parcursul a două zile joi, 17 octombrie, şi vineri, 18 octombrie 2013, şi s-au desfășurat pe două secțiuni. Prima secțiune a fost dedicată evocării personalităților implicate în înființarea Academiei Teologice în anul 1923, precum și a evenimentelor trăite din acel an și până în anul 1948, când, într-un mod samavolnic, ea fost desfiinţată de către regimul comunist ateu.

În alocuțiunile dedicate primei secțiuni a evenimentului au fost reliefate diverse aspecte semnificative legate de momentele istorice ale instituției aniversate, precum și a personalităților care i-au conturat identitatea spirituală și culturală. Totodată s-a evidențiat aportul la întărirea românismului pe aceste meleaguri și la ridicarea nivelului social și cultural al viitorilor slujitori ai altarelor. Chiar dacă astăzi nu mai sunt printre noi, întemeietorii învățământului teologic ortodox bihorean continuă să fie vii, prin intermediul lucrărilor lor de specialitate și îndeosebi prin modelul de trăire oferit, prin ceea ce au propus de la catedră și au propovăduit din amvon.

A doua secțiune a simpozionului a fost intitulată „Teologie și theologhisire în societatea contemporană”, fiind remarcat rolul Teologiei în viața Bisericii și a societății, din perspectivă misionară, culturală și academică. S-a concluzionat faptul că teologul contemporan trebuie să își racordeze viața și gândirea la modelul liturgic, cultural și filantropic al Bisericii, misiunea lui fiind aceea de a aprofunda Cuvântul divin așa cum a fost tâlcuit de Sfinții Părinții ai Bisericii Răsăritene. Teologia și Spiritualitatea trebuie expuse într-o modalitate accesibilă lumii contemporane, în relație vie cu sursele tezaurului de spiritualitate ale poporului român.

Toți participanții care au susținut referate sau au luat cuvântul în cadrul prezentărilor au remarcat și conchis că rolul învățământului teologic ortodox orădean este unul vital în contextul multietnic și pluriconfesional din această zonă geografică a țării. Este important ca pregătirea celor care vor sluji la sfintele altare, la catedră sau în centrele de asistență socială, să se facă aici, spre a se putea menține vie candela credinței și a spiritualității românești de la marginea dinspre occident a neamului românesc.

Manifestările legate de aniversarea academică de la Oradea vor continua sâmbătă, 19 octombrie 2013, de la ora 11, la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, ce funcţionează în clădirea vechii Academii Teologice orădene, unde va avea loc un program cultural-educativ al elevilor de la toate ciclurile de şcolarizare a şcolii, respectiv preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

Apoi, sâmbătă seara, de la ora 19, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica cu Lună, din Oradea, va avea loc primirea Ierarhilor Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, prilej cu care se va oficia o slujbă de Te Deum.

Duminică, 20 octombrie 2013, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu Ierarhii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului, în sobor de ieromonahi, preoţi, ierodiaconi şi diaconi.

(Sursa: eparhiaortodoxaoradea.ro)


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 577

Id: 34839

Data: Oct 22, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).