Arhiepiscopia Dunarii de Jos alaturi de persoanele sinistrate

Avand in vedere situatia deosebit de grava creata in urma inundatiilor din judetul Galati, Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos a transmis tuturor preotilor si credinciosilor indemnul de a fi solidari cu persoanele sinistrate si sa participe, pe cat cu putinta, la colecta ce a demarat in Eparhie incepand cu data de 14 septembrie a.c.Totodata, la nivelul Centrului eparhial s-a instituit o Comisie de coordonare a activitatilor umanitare organizate pe linie bisericeasca, menita sa coordoneze, cu sprijinul ppcc protoierei din zonele afectate, actiunile ce se desfasoara in teritoriu.La ajutorul substantial in valoare 97.000 lei oferit de catre Patriarhia Romana, Arhiepiscopia Dunarii de Jos a alocat din contul special pentru situatii de urgenta al Centrului Eparhial suma de 100.000 lei, care se vor oferi sinistratilor sub forma de ajutoare, in functie de gravitatea situatiei in care se afla familiile/casele afectate, dupa cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea.Continuand activitatile filantropice de la sfarsitul saptamanii trecute, cand mai multe transporturi de alimente de prima necesitate si articole de imbracaminte, in valoare de 54.000 lei au fost trimise catre parohiile afectate din Protopopiatele Covurlui si Tg Bujor, in zilele de 16-17 septembrie a.c. a fost organizata o a doua etapa etapa din programul filantropic initiat de Centrul Eparhial pentru familiile sinistrate, dupa cum urmeaza:- in ziua de 16 septembrie a.c., parohiile Hanu Conachi, Piscu, Matca II si Cudalbi III (din fonduri proprii) au oferit ajutoare materiale parohiilor Costache Negri, Pechea III, Cuca, Slobozia Ventura, valoarea produselor fiind de 8260 lei.- in ziua de 17 septembrie a.c., parohiile Matca IV si V din protoieria Tecuci au organizat un transport cu ajutoare (paturi, plapume, alimente de prima necesitate, apa, paine) in localitatea Cudalbi, valoarea produselor fiind de 6500 lei, iar parohia Şerbanesti II din protoieria Nicoresti, in aceeasi localitate a oferit ajutoare (120 sticle cu apa, 250 paini, alimente de prima necesitate, 1 tona haine) valoarea produselor fiind de 3500 lei. Valoarea totala a ajutoarelor materiale oferite in zilele de 16 si 17 septembrie a.c. este de 18.260 lei.Mentionam totodata, mobilizarea unui grup de 20 de voluntari din parohia Gohor, care, impreuna cu alte 30 de persoane convocate de catre primaria din localitate, ajuta familiile din Cudalbi sa decolmateze locuintele afectate.Arhiepiscopia Dunarii de Jos adreseaza si pe aceasta cale multumiri tuturor celor care s-au implicat si se vor implica in actiuni de solidaritate cu persoanele sinistrate din judetul Galati. In acest sens, cei interesati pot depune sume de bani in contul RO33RNCB0141032864090007, special deschis la BCR Galati.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 544

Id: 33877

Data: Sep 17, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).