Arhiepiscopul Adrian Hritcu a fost inmormantat

Fostul Arhiepiscop al romanilor ortodocsi din Franta si Europa Occidentala, Inaltpreasfintitul Parinte Adrian Hritcu, a fost condus astazi, 26 februarie 2013, pe ultimul drum.Slujba Inmormantarii a fost oficiata la Manastirea bacauana Poglet de un sobor de ierarhi romani.  La final, Preasfintitul Parinte Varlaam Ploiesteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dat citire mesajului de condoleante al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, intitulat: Un ierarh roman misionar in Europa - Arhiepiscopul Adrian Hritcu 1926-2013. Sfarsitul vietii sale pamantesti a fost marcat de o scurta, dar grea suferinta crestineste indurata, cu rabdare si cu nadejde in milostivirea lui Dumnezeu. La acest moment de vremelnica despartire pana la obsteasca Inviere ii aducem omagiul nostru pentru osteneala depusa in ogorul Sfintei noastre Biserici, in tara si departe de ea. Ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cel inviat din morti, sa aseze sufletul sau in lumina cea neinserata a Imparatiei cerurilor, in pacea si iubirea Preasfintei Treimi. Vesnica lui pomenire din neam in neam!.    Arhiepiscopul Adrian Hritcu s-a nascut la 22 februarie 1926, in localitatea botosaneana Ştiubieni, primind la botez numele de Aurel. Dupa absolvirea Şcolii de cantareti din Manastirea Neamt, a urmat Seminarul Teologic la aceeasi Manastire si Institutul Teologic Universitar din Bucuresti. Face cursuri de specializare la Facultatea de Teologie din Fribourg - Elvetia si Institutul Ecumenic de la Bossey. Pe 27 ianuarie 1974 devine Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, iar in 1982 ajunge Arhiepiscop al Arhiepiscopiei misionare ortodoxe romane pentru Europa Centrala si Occidentala, cu sediul la Paris, pe care a pastorit-o pana in anul 1992, atunci cand s-a retras.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 608

Id: 28721

Data: Feb 26, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).