Arta a avut si are o importanta dimensiune spirituala

Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi cu Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului a Universităţii „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, organizează, în perioada 3-5 mai 2012, cea de-a IV-a ediţie a „European Symposium on Religious Art, Restoration and Conservation“, eveniment la care participă 100 de specialişti din ţară şi din străinătate din domeniile artei, al teologiei, al chimiei, al biologiei şi al istoriei, interesaţi de legătura artei sacre cu ştiinţa în ceea ce priveşte procesul de restaurare şi conservare a obiectelor religioase. Principalele teme de dezbatere ale simpozionului sunt: arta sacră şi evaluarea culturală, artistică şi istorică a acesteia, conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural, influenţa factorilor de mediu asupra patrimoniului cultural, noi materiale pentru restaurarea şi conservarea patrimoniului cultural. Cele mai bune lucrări prezentate vor fi publicate în „European Journal of Science and Theology“, indexat de ISI Thompson.

În cadrul celei de-a IV-a ediţii a „European Symposium on Religious Art, Restoration and Conservation“ vor avea loc cinci conferinţe plenare, 45 de prezentări orale şi 25 de postere. Din comitetul ştiinţific al simpozionului fac parte: prof. Basarab Nicolescu de la Universitatea Paris VI, dr. Piero Tiano de la Istituto per la Conservazione e la Valorizzazione dei Beni Culturali din Italia, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval şi univ. dr. ing. Iulian Rusu de la Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului a Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, pr. prof. dr. Viorel Sava de la  Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi acad. Bogdan C. Simionescu de la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ din Iaşi.

„Iaşul are un foarte bogat patrimoniu în ceea ce priveşte arta creştină“

În Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi a avut loc ieri ceremonia  de deschidere a simpozionului. Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost reprezentat la deschiderea manifestărilor de pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care a transmis celor prezenţi arhiereştile binecuvântări şi a arătat importanţa organizării acestui simpozion. „Îmi exprim bucuria că suntem la cea de-a patra ediţie a acestui simpozion şi că acest eveniment reprezintă deja o tradiţie, ştiut fiind faptul că Biserica Ortodoxă acordă o atenţie deosebită tradiţiei. De asemenea, îmi exprim bucuria că acest simpozion, ca şi în ediţiile trecute, se desfăşoară la Iaşi, un oraş care are un foarte bogat patrimoniu în ceea ce priveşte arta, în general, şi arta creştină, în special, şi suntem mândri că Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, prin studenţii specializării Artă Sacră, aduce o contribuţie la organizarea acestui eveniment. Acest simpozion în domeniul artei bisericeşti, al restaurării şi al conservării este binevenit, întrucât arta a avut şi are o importantă dimensiune spirituală“, a declarat, în deschiderea lucrărilor simpozionului, pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Pe perioada lucrărilor simpozionului, la Galeria Triconc de la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Copou are loc expoziţia de icoană şi miniatură „Ecouri creştine“ - ediţia a III-a, ce conţine lucrări aparţinând studenţilor de la specializarea Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi. „Expoziţia conţine lucrări de icoană nouă, miniatură, ilustraţii după manuscrise vechi cu iniţiale, aparţinând studenţilor de la specializarea Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, cu excepţia celor din primul an de studiu. Intrarea la această expoziţie este liberă“ a declarat Bogdan Cojocea, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă la catedra Patrimoniu Cultural.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 532

Id: 21687

Data: May 3, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).