|
|
ASCOR Cluj organizeaza tabara de vara
|
Tabăra are un caracter religios, educativ şi recreativ şi se adresează tinerilor care doresc să se apropie mai mult de Biserică. Începând din anul 1998, ASCOR Cluj organizează anual tabere de vară pentru studenţi, majoritatea membri înscrişi în Asociaţie, dar pot lua parte şi alţi tineri. Înscrierile pentru acest an au debutat deja, iar cei interesaţi se pot adresa organizatorilor la biserica studenţilor din campusul Haşdeu, Cluj-Napoca.
Cei care vor lua parte la tabăra studenţească de la Schitul „Naşterea Maicii Domnului“ vor avea un program divers, care va cuprinde, pe lângă discuţiile pe diferite teme religioase, şi activităţi recreative, a precizat Cătălin Bucevski, preşedintele ASCOR Cluj-Napoca: “ Tabăra din acest an are un program fix pentru că avem doua axe principale. În primul rând participarea la rugăciune, pentru că se va sluji Sfânta Liturghie în fiecare dimineaţă, precedată de Slujba Utreniei, iar seara se va oficia Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului, deoarece o să fim în Postul Adormirii Maicii Domnului. În acelaşi timp, tinerii vor avea parte de cateheze, susţinute de părintele îndrumător al Asociaţiei noastre, Ciprian Negrean. Mulţi din cei care vin sunt dornici să-l asculte pe părintele Ciprian care, de altfel, slujeşte şi predică la biserica studenţilor din Haşdeu. A doua axă va consta în diverse activităţi practice, precum ateliere de toacă, litografii, metaniere, patristică sau de muzică psaltică”.
sursa: radiorenasterea.ro
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jun 23, 2011 |
Articole similare
Având din botez numele de Ioan, s-a născut din părinţii Ştefan şi Maria (devenită apoi monahia Magdalena) Hodea, credincioşi cu râvnă către Dumnezeu, din comuna Rozavlea, judeţul Maramureş, şi este cel mai mic din cei patru copii. La doar 15 ani .....
Data: Jun 23, 2011
|
Taberele au un program bogat, ce le oferă tinerilor liceeni o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a vacanţelor. Programul include rugăciunea de dimineaţă şi de seară, ateliere de discuţii pe diferite teme, jocuri de auto-cunoaştere, de comunicare, .....
Data: Jun 23, 2011
|
Parteneri ai proiectului au fost Primăria şi Consiliul Local, reprezentate de primarul Septimiu Turcaş şi viceprimarul Radu Lazar, alături de parohiile 'Sfinţii Trei Ierarhi', 'Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena', 'Sfânta .....
Data: Jun 23, 2011
|
Pelerinajul a fost organizat pe 18 iunie, de buna rânduială a acestuia ocupându-se vicepreşedinta organizaţiei de femei, Rodica Popescu. Au participat mai multe doamne din societatea femeilor creştin-ortodoxe, precum şi alte credincioase şi tineri care .....
Data: Jun 23, 2011
|
De Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, in traditia populara romaneasca se pastreaza o serie de datini, multe apartinand fondului autohton precrestin, traco-getic. Una dintre acestea este legata de ceea ce se numesc in popor Sanziene . In folclorul romanesc sanzienele sunt fete .....
Data: Jun 23, 2011
|
Ne aflam inca in prima parte a verii, iar temperaturile sunt deja ridicate, fapt care nu impiedica insa continuarea amplelor lucrari de pe Dealul Arsenalului. In aceste zile a fost finalizat primul rand de ancoraje de pe latura estica a locului unde se va afla altarul noii Catedrale .....
Data: Jun 23, 2011
|
Random Links
La Manastirea Neamt va avea loc joi, 7 mai 2009, lansarea volumului Parintele arhidiacon Ioan Ivan - Comoara de sub tampla Manastirii Neamt. Volumul cuprinde expunerile gandurilor a 80 de persoane care l-au cunoscut pe arhid. Ioan Ivan, care va implini joi venerabila varsta de 94 de ani. .....
Data: May 5, 2009
|
Cu prilejul inceperii anului scolar 2009-2010, in seminariile teologice ortodoxe din Mitropolia Moldovei si Bucovinei au fost oficiate slujbe de Te Deum si s-au citit rugaciuni speciale. Pentru ca anul scolar a coincis cu ziua de praznuire a Inaltarii Sfintei Cruci, in paraclisele scolilor de .....
Data: Sep 16, 2009
|
La Universitatea Spiru Haret, Filiala Ramnicu Valcea, a avut loc, ieri, 3 octombrie, festivitatea de deschidere a anului universitar 2011-2012, pentru studentii Facultatii de Drept si Administratie Publica si pentru cei al Facultatii de Contabilitate si Finante. La eveniment, a participat si .....
Data: Oct 4, 2011
|
Din cauza ninsorilor abundente din ultima vreme la nivelul eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Romane s-au instituit comandamente care sa vina in sprijinul credinciosilor afectati de vremea rea. Un astfel de comandament s-a constituit si in Protopopiatul Valenii de Munte din judetul .....
Data: Feb 13, 2012
|
Inaltpreasfințitul Parinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului a participat ieri, 21 februarie 2012, la Cercul preotesc din Protopopiatul Cluj II. Intalnirea s-a desfasurat dupa Sfanta Liturghie in Parohia Intrarea in Biserica a Maicii Domnului din Cartierul .....
Data: Feb 22, 2012
|
|
|