Asezamantul social al Parohiei Ganesti a fost sfințit

Înaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, a sfintit în dupa-amiaza zilei de duminica, 28 septembrie 2014, asezamântul social al Parohiei Ganesti din Protopopiatul Pascani, potrivit mmb.ro. Evenimentul a avut loc în contextul aniversarii unui deceniu de când biserica parohiala a fost resfintita. Tot cu acest prilej, la biserica din Ganesti a fost adus spre închinare un fragment din moastele Sfântului Haralambie. De asemenea, a fost organizat un concurs de toaca, iar copiii si tinerii din parohie au sustinut un spectacol artistic.IPS Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a sfintit duminica asezamântul social al Parohiei Ganesti, Protopopiatul Pascani. Cladirea cuprinde un apartament parohial, casa praznicala, un muzeu al satului si o biblioteca. La slujba de sfintire au participat preoti din parohiile învecinate, precum si numerosi credinciosi din zona. La final, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a adresat cuvânt de învatatura celor prezenti, în care s-a referit la caile prin care fiecare crestin Îl poate primi pe Dumnezeu în casa sa: „Momentul cel mai sfânt din viata unui om este atunci când Îl primeste în casa lui pe Domnul. Aceasta este si destinatia noastra, a crestinilor: sa facem în asa fel încât, atunci când într-o forma sau alta, prin glasul constiintei, al clopotului, al cuvântului Scripturii sau al chemarii preotului, Dumnezeu hotaraste sa vina în casa vietii noastre, noi sa-L primim precum Zaheu din Evanghelie, cu bucurie. Spun aceasta pentru ca de îndata ce Domnul este cu noi, dupa cum spune Scriptura, nimeni si nimic nu mai este împotriva noastra. Şi cum Îl putem primi pe Dumnezeu? Îl putem primi pe Dumnezeu în casa sufletului nostru prin faptul ca încercam, în pofida pacatelor noastre, sa avem câteva clipe de rugaciune în fiecare zi - dimineata si seara, ca, înainte de a ne aseza la masa, Îi cerem lui Dumnezeu sa binecuvânteze pâinea, vinul si toate celelalte, iar dupa masa Îi multumim pentru toate cele primite, ca în zi de sarbatoare si în zi de duminica mergem de dimineata la biserica, ca ne îngrijim asa cum se cuvine de propria noastra familie“.„Multumim si pentru banul bogatului, dar si pentru banul vaduvei si al saracului“În continuare, parintele Pavel Postolachi, protopopul Protoieriei Pascani, a prezentat lucrarile derulate în ultimii ani la biserica din Ganesti, precum si activitatile derulate în parohie, dupa care, la finalul slujbei de sfintire, parintele Marius Ştefan, parohul bisericii din Ganesti, a fost hirotesit întru iconom stavrofor de IPS Mitropolit Teofan. Sfintia sa a multumit Mitropolitului Moldovei si Bucovinei pentru prezenta la slujba de sfintire a asezamântului social, precum si tuturor celor care l-au sprijinit în derularea activitatilor din parohie: „Multumesc tuturor din sat pentru ca, luna de luna, prin colectele care s-au facut, au pus umarul si am terminat aceasta frumoasa casa. Multumim si pentru banul bogatului, dar si pentru banul vaduvei si al saracului, iar Dumnezeu sa-i rasplateasca fiecaruia dupa masura inimii cu care a donat“.Sfintirea asezamântului social de la Parohia Ganesti a avut loc în contextul serbarii a 10 ani de la resfintirea bisericii. Pentru a marca acest moment au fost organizate mai multe evenimente religioase si cultural-artistice. Acestea au debutat sâmbata dupa-amiaza cu slujba Vecerniei unita cu Litia, în cadrul careia s-a adus spre închinare din Parohia Halaucesti un fragment din moastele Sfântului Haralambie. Duminica, 28 septembrie, dupa oficierea Sfintei Liturghii, a fost organizat un concurs de toaca la care au participat tineri din parohie. Cei mai buni au fost premiati dupa slujba de sfintire a asezamântului social. Tot dupa sfintire a avut loc si un spectacol de cântece si dansuri populare, sustinut de copiii si tinerii din Ganesti.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 522

Id: 44451

Data: Oct 2, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).