|
|
Asociația Vasiliada a organizat concursul de creație Arata ce poți!
|
Premierea concurenților a avut loc astăzi, 18 octombrie, ora 11.00, în cadrul unui eveniment organizat în incinta Magazinului bauMax, din Calea Severinului, nr. 36 A, Craiova.
Concursul “Arată ce poți!” a constat în realizarea, din material reciclabile, a unor machete care să reprezinte casa în care le-ar plăcea copiilor și tinerilor în dificultate să locuiască. Începând cu data de 14 octombrie, toate lucrările au fost expuse în incinta Magazinului bauMax Craiova, dând posibilitatea clienților și angajaților să voteze cele mai reușite exponate. Premierea participanților s-a făcut în urma centralizării voturilor. Toți participanții au fost recompensați de către organizatori cu o excursie, iar câștigătorii primelor trei locuri au primit din partea gazdelor premii consistente.
“Dorința Asociației noastre este de a le oferi acestor persoane șansa de a se exprima liber, de a demonstra tuturor că dizabilitatea lor nu îi limitează ca persoane în relația lor cu societatea. Prin programele sale, Asociația Vasiliada promovează persoanele cu dizabilități ca fiind eficiente, și nu deficiente”, declară Pr. Adrian Stănulică, președintele Asociației Vasiliada.
sursa: mitropoliaolteniei.ro
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Oct 18, 2011 |
Articole similare
Biserica Bunavestire din Buzau a gazduit conferinta semestriala de toamna cu preotii din cadrul Protoieriei Buzau I. Intrunirea, in cadrul careia a fost discutata importanta Tainei Sfintei Cununii, a fost precedata de Sfanta Liturghie si de o slujba de Te Deum. La conferinta a participat si .....
Data: Oct 18, 2011
|
La Centrul Socio-Medical Sf. Mc. Pantelimon -Lacu Sarat, de langa municipiul Braila, are loc, zilele acestea, o noua sesiune de formare Alege scoala! pentru 15 preoti din protopopiatul Targu-Bujor , informeaza TRINITAS TV. Dezbaterile au fost moderate de Pr. Sorin Şelaru, consilier .....
Data: Oct 18, 2011
|
Gradinita Arhiepiscopiei Sibiului s-a transformat, pentru o zi, in sala de cinematograf. In cadrul unui program demarat de Astra Film Festival, prescolarii au urmarit filme documentare despre viata altor copii, din cele mai indepartate colturi ale lumii, din Oman pana in India, potrivit .....
Data: Oct 18, 2011
|
Spitalul Sfantul Luca din Capitala si-a praznuit ocrotitorul. In capela unitatii sanitare Sfanta Liturghie a fost oficiata de un sobor de preoti din spitalele bucurestene. Pana in anul 1989 spitalele nu purtau nume de sfinti si nu aveau patroni cu nume de sfinti, dar in anul 1989 conducerea .....
Data: Oct 18, 2011
|
La Palatul Patriarhiei au fost desemnati castigatorii sectiunii Compozitie a Concursului National de Muzica Ecleziala Corala Laudati pe Domnul! , informeaza TRINITAS TV. Numele acestora vor fi facute publice pe 27 octombrie, de hramul Catedralei patriarhale, atunci cand va avea loc si .....
Data: Oct 18, 2011
|
Cu prilejul sarbatorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, romanii ortodocsi vor avea prilejul sa se inchine la Cinstitul cap al Sfantului Apostol Andrei, care va fi adus, din Grecia, de o delegatie condusa de Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Hrisostom de Patras.Dupa .....
Data: Oct 18, 2011
|
Random Links
Inaltpreasfintitul Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, va oficia maine, 22 august, slujba de resfintire a bisericii cu hramul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din localitatea ieseana Vanatori, protopopiatul Pascani. Lacasul a fost construit la sfarsitul secolului al XIX-lea. In .....
Data: Aug 22, 2009
|
In perioada 30 iunie - 4 iulie 2010, la sediul Resedintei mitropolitane din Limours -Franta, va avea loc Congresul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, informeaza mitropolia.eu, citat de
Data: Jun 16, 2010
|
Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, va resfinti, duminica, 24 octombrie, Biserica 'Nasterea Maicii Domnului' din Parohia Sasca Romana, Protopopiatul Oravita, iar dupa aceasta va savarsi Sfanta Liturghie, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Banat. Slujba resfintirii are loc dupa .....
Data: Oct 22, 2010
|
In Arhiepiscopia Argesului si Muscelului a fost organizata astazi o festivitate in cinstea zilei de 24 ianuarie. Momentul aniversar a avut loc in paraclisul Sf. Calinic de la Cernica din incinta Centrului Eparhial. La eveniment a fost prezent si Inaltpreasfințitul Parinte Calinic, .....
Data: Jan 24, 2012
|
In Sambata Sfantului Teodor, pe 3 martie 2012, Preasfințitul Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, a slujit la Paraclisul Episcopal Nașterea Domnului din Villalbilla, Madrid, informeaza episcopiaspanieiportugaliei.es. Preasfinția Sa a oficiat dimineața Sfanta Liturghie arhiereasca, .....
Data: Mar 3, 2012
|
|
|