Asociatia Filantropia Severin inaugureaza Centrul de tiparire si multiplicare de la Cerneti

]]>Asociația Filantropia Severin, aflată sub patronajul spiritual al Episcopiei Severinului și Strehaiei, organizează marţi, 28 aprilie, ceremonia de inaugurare a Centrului de tipărire si multiplicare din localitatea Cerneți. Evenimentul se va desfăşura la sediulcentrului (fosta Casă Parohială din localitate), începând cu orele 11:00, după cum ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Ştiri Episcopia Severinului şi Strehaiei. Centrul de tipărire si multiplicare reprezintă o structură de economie socială creată în cadrul proiectului ÎMPREUNĂ ACTIVI ȘI SOLIDARI, proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 - Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie 6.1 - Dezvoltarea economiei sociale. Proiectul este implementat pe o perioadă de 12 luni, începând cu 15 octombrie 2014 şi are ca obiectiv general creşterea capacităţii aplicantului de a înfiinţa şi gestiona structuri de economie socială pentru integrarea şi reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor marginalizate social, în conformitate cu strategia proprie de dezvoltare.

Download: Click for download attached file: Asociatia Filantropia Severin inaugureaza Centrul de tiparire si multiplicare de la Cerneti

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 454

Id: 51061

Data: Apr 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).