Aspiratiile tinerilor prin prisma gandirii crestine

Manifestarea a debutat cu citirea Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a continuat cu dezbaterea propriu-zisă. Invitaţii părintelui paroh Mircea Stoleriu, moderatorul întâlnirii, au fost pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, pr. Vasile Manole de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Curelari din Iaşi, şi pr. Ioan Larie, slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi. Părintele paroh Mircea Stoleriu a amintit tinerilor prezenţi că idealurile adolescenţilor dinainte de 1989 erau "mai înalte", ei dorind "să se împlinească în frumuseţe". Părintele Vasile Manole a adresat un cuvânt în care a vorbit despre cum pot tinerii să învingă chemarea lumii, în timp ce pr. lect. dr. Adrian Dinu a menţionat că aspiraţiile tinerilor şi ale oamenilor în general se sprijină cu aspiraţia către viaţa veşnică. În acelaşi timp, pr. Ioan Larie a citit câteva pasaje din Vechiul Testament care fac referire la educarea copiilor. Tinerii au fost împărţiţi pe două grupe de discuţii, iar apoi au expus concluziile lor referitoare la subiectele abordate pe marginea temei alese. În cadrul dezbaterii, a fost vizionată o proiecţie de la manifestările anterioare ale celei de-a XVII-a ediţie a simpozionului.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 527

Id: 36239

Data: Dec 4, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).