Asteptam in fiecare zi sa primim ziarul pentru a citi noutatile

Care este rolul si locul „Ziarului Lumina“ în peisajul actual al presei scrise din tara noastra? Ce reprezinta pentru Înaltpreasfintia Voastra aceasta publicatie? Aceste doua întrebari le-am adresat câtorva dintre ierarhii Bisericii noastre, carora le multumim pentru raspunsuri. Va multumim si dumneavoastra, cititorilor nostri, pentru fidelitatea aratata de-a lungul celor noua ani ai „Ziarului Lumina“, de când ne cititi si sunteti alaturi de noi, cei care ne straduim sa aducem în paginile acestui ziar informatii din viata bisericeasca, dar si articole prin care prezentam oameni, locuri si evenimente deosebite din prezentul si trecutul nostru.

„Prin «Ziarul Lumina» se propovaduieste Cuvântul lui Dumnezeu“

Întâi de toate, „Ziarul Lumina“ prezinta cu precadere lucrurile pozitive care au loc în jurul nostru si care sunt prea putin cunoscute. Astfel, da marturie ca în Biserica si în societate sunt atâtea evenimente ziditoare, atâtea întâmplari frumoase, sunt atâtia oameni buni... Iar credinciosii au nevoie de încurajare, deoarece prea multa deznadejde este inoculata prin multimea articolelor negative care apar, zi de zi, în presa laica.Apoi, „Ziarul Lumina“ este important pentru contributia pe care o are prin informarea preotilor si a credinciosilor cu privire la evenimentele liturgice, pastorale, misionare, sociale din viata Bisericii, cu privire la activitatea ierarhilor sau la ceea ce se petrece în alte zone ale tarii sau ale lumii, dincolo, asadar, de cadrul concret în care acestia traiesc. În fine, „Ziarul Lumina“ gazduieste cu generozitate pagini din istoria nationala care fie sunt tratate insuficient, fie nu apar în presa obisnuita. Pentru aceste motive si pentru multe altele, multumim lui Dumnezeu pentru ca prin „Ziarul Lumina“ si „Lumina de Duminica“, editia centrala si editiile locale, se propovaduieste Cuvântul lui Dumnezeu spre slava numelui Sau si spre ajutorul întru mântuirea cititorilor!† Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei

„Un lider al presei tiparite religioase“

În cei noua ani de activitate neîntrerupta, „Ziarul Lumina“ al Patriarhiei Române s-a straduit sa devina cea mai importanta voce mediatica religioasa din presa scrisa româneasca. Înca din primii ani ai libertatii de exprimare, s-a simtit nevoia unui cotidian ortodox, prin care viata Bisericii noastre, de la nivel de parohie pâna la cel de Patriarhie, sa fie reflectata asa cum se cuvine, în toate laturile ei misionare, pastorale, social-filantropice si culturale. Initiativa grupului fondator de la Iasi a gasit sprijinul si binecuvântarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a oferi un cotidian national la cele mai înalte standarde jurnalistice, dar si cu o chemare misionara aparte. Eforturile redactiei centrale de la Bucuresti, corelate cu cele din redactiile teritoriale si cu sprijinul venit din partea eparhiilor si parohiilor de pe cuprinsul Patriarhiei Române, au rodit din plin în acesti ani si au facut din „Ziarul Lumina“ un lider în rândul presei tiparite si al produselor mediatice religioase.În urma cu aproape patru ani, „Ziarul Lumina“ a fost adus mai aproape de eparhiile si parohiile ardelene, prin înfiintarea la Sibiu a Editiei de Transilvania. Am primit cu mare bucurie acest dar oferit de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Ştirile zilnice oferite de „Ziarul Lumina“, alaturi de reportajele din parohiile transilvane si interviurile cu personalitati academice si bisericesti din Transilvania si din întreaga tara sunt de maxim interes si folos pentru noi. Asteptam în fiecare zi sa primim ziarul pentru a citi noutatile din viata bisericeasca din România. Apreciem eforturile facute în a pune în lumina biserici valoroase, comunitati cu traditii unice, personalitati culturale mai putin cunoscute si promovate de mass-media româneasca. Apreciem în mod deosebit lucrarea misionar-pastorala a acestei unice publicatii bisericesti si transmitem binecuvântarea si felicitarea noastra tuturor ostenitorilor „Ziarului Lumina“ cu ocazia împlinirii a noua ani de activitate si le dorim sanatate si putere de munca la acest altar al presei religioase ortodoxe. † Laurentiu, Mitropolitul Ardealului

„Este singura publicatie care, totalmente, zideste sufletele“

Într-o media care nu întotdeauna are niste principii morale bine stabilite, „Ziarul Lumina“ aduce un echilibru, o noima, si pentru cei ce sunt oameni de buna credinta poate constitui un reper. „Ziarul Lumina“ este singura publicatie care, totalmente, zideste sufletele. În general, presa, chiar si cea care se socoate serioasa, mai abordeaza si subiecte de scandal, de polemica politica, si atunci ramâne singura, Lumina luminând pe oameni si mângâindu-i sufleteste, si dându-le posibilitatea ca asa, lecturând, sa nu mai acumuleze venin, ci dimpotriva, sa acumuleze lucruri frumoase, care îi întaresc, care îi încurajeaza, care îi îndreapta. Cred ca acesta este rolul „Ziarului Lumina“ în media româneasca. A fost binecuvântata initiativa Preafericitului Parinte Patriarh Daniel când a întemeiat acest ziar, pentru ca un cotidian bisericesc în Europa, în lume nu cred ca mai exista si este de mare valoare.Pentru mine si pentru credinciosii eparhiei, pentru ca nici eu si nici credinciosii nu suntem ahtiati dupa presa laica sau presa de scandal, „Ziarul Lumina“ este o modalitate de a fi pusi la curent cu lucrarea misionara pe care Biserica noastra o face, si ne dam seama atunci când luam act ca mai sunt si alti oameni care cred si marturisesc ca noi, care iubesc pe Domnul Hristos si Biserica, ne bucuram mult. Or, lucrul acesta îl face, pentru mine si pentru credinciosi, „Ziarul Lumina“, întareste în suflete râvna pentru lucrurile cele frumoase.† Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

„Este foarte folositor pentru viata credinciosilor nostri“

„Ziarul Lumina“ este socotit pe drept cuvânt un exemplu autentic de activitate jurnalistica în peisajul presei românesti de astazi. Prin el se ofera modele de pedagogie crestin-ortodoxa într-o lume în care, de cele mai multe ori, cititorul este tentat de senzational. Aceasta lucrare este eminamente misionara, îndreptata în sprijinul celor ce cauta sa afle adevarul si doresc sa-L primeasca pe Hristos în viata lor. Desigur, toate aceste informatii nu se descopera decât în lumina Duhului Sfânt, o lumina harica ce promoveaza întotdeauna binele si frumosul.Prin urmare, rolul „Ziarului Lumina“ în contextul media de astazi nu este decât unul foarte folositor pentru viata credinciosilor nostri. În acest sens, publicatia noastra are un loc de frunte, mai ales ca, dupa cuvântul Mântuitorului, lumina trebuie pusa în sfesnic ca sa straluceasca permanent în inimile iubitorilor de Dumnezeu.„Ziarul Lumina“ constituie pentru noi si pentru credinciosii din Mitropolia Olteniei împlinirea unei lucrari pastoral-misionare, absolut necesara într-o lume secularizata. Adresându-se preotilor si credinciosilor, „Lumina“ aduce în actualitate învatatura evanghelica, experienta Sfintilor Parinti si viata liturgica a Bisericii noastre Ortodoxe. De asemenea, ziarul nu uita nici de persoanele de seama din trecut si de astazi, adevarate modele în formarea credinciosilor încredintati noua spre pastorire.Pentru toate împlinirile frumoase pe care „Ziarul Lumina“, „Lumina de Duminica“ si Editia de Oltenia a „Ziarului Lumina“ le-au adus si le aduc permanent în viata credinciosilor olteni, rugam pe Bunul Dumnezeu sa daruiasca ostenitorilor si cititorilor „Ziarului Lumina“ multa sanatate si la multi ani!† Irineu, Mitropolitul Olteniei

„Contribuie la formarea noastra intelectuala si spirituala“

Aceasta publicatie ne era foarte necesara, mai ales ca Biserica Ortodoxa Româna are în componenta ei aproape majoritatea populatiei românesti, or, aceasta numeroasa populatie avea nevoie de un mijloc de informare cât mai adecvat credintei oamenilor. De aceea, aparitia „Ziarului Lumina“ a fost un eveniment care într-un fel a marcat viata religioasa si bisericeasca din tara noastra si consider ca acest moment trebuie mereu mentionat si readus în constiinta oamenilor, caci reprezinta una din publicatiile cele mai importante ale credinciosilor ortodocsi români. Înca de la început, am colaborat cu „Ziarul Lumina“, un cotidian care reprezinta un element important în viata românilor credinciosi, a clericilor si monahilor Bisericii noastre. Este un ziar foarte bine redactat, o publicatie nu numai cu informatii, ci si cu articole, documentare, interviuri, eseuri, reportaje si rubrici prin care se realizeaza educatia oamenilor pe calea presei scrise. Aparitia acestui cotidian o consider un eveniment esential în viata noastra ca ortodocsi, care nu mai este o publicatie oarecare, ci este un ziar care ne aduce în fiecare zi nu numai noutati, stiri, ci ne aduce si idei care contribuie la formare noastra intelectuala si spirituala. Sa dea Bunul Dumnezeu ca aceasta publicatie sa apara în conditii cât mai bune si de acum înainte si sa aiba o „viata fara de sfârsit“, pentru ca noi toti avem nevoie de o astfel de publicatie!† Nicolae, Mitropolitul Banatului

„Cunoastem cât de mare este dorul de lumina“

Noi traim aici în tara soarelui-apune si cunoastem din proprie experienta cât de mare este dorul de lumina într-un tarâm mai putin desfatat de lumina. De aceea, îi multumim Preafericitului Parinte Patriarh Daniel pentru Lumina pe care a aprins-o în sfesnicul credintei, care ne lumineaza si ne încalzeste si pe noi cei care vietuim în aceste tinuturi mai umbroase din Europa de Nord. „Ziarul Lumina“, primul cotidian crestin din România si din întreaga lume ortodoxa, are menirea sa ne lumineze mai departe, prin împartasirea din stralucirea lui Hristos, Lumina lumii. La acest ceas aniversar, le multumim truditorilor pentru dragostea si jertfelnicia lor, pentru faptul ca devenim laolalta purtatori de Lumina.† Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 474

Id: 38013

Data: Feb 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).