Atelier de lucru pentru preotii capelani din Episcopia Sloboziei si Calarasilor

Episcopia Sloboziei și Calarașilor, prin Sectorul Social – Misionar, a organizat, cu binecuvântarea Preasfintitului Vincentiu, Episcopul Sloboziei și Calarașilor, joi, 22 mai 2014, conform Graficului de activitate aferent anului 2014, un atelier de lucru cu preotii capelani, cu tema Parteneriatul social, informeaza sf-esc.roÎn debutul atelierului de lucru, preotii capelani, împreuna cu inspectorul social din cadrul Sectorului Social-Misionar, au participat la oficierea Sfintei Liturghii, la Catedrala Episcopala „Înaltarea Domnului”, din Slobozia.Începând cu ora 10:00, în sala multifunctionala a Centrului Socio-Cultural „Episcopul Damaschin”, s-a desfașurat atelierul de lucru, la care au participat consilierul eparhial social, inspectorul social, 5 preoti capelani, 1 referent social și 1 masterand.Obiectivele atelierului de lucru, cu tema Parteneriatul social, au fost:• identificarea și accesarea oportunitatilor de interventie din punct de vedere social și• identificarea partenerilor sociali de la nivel local, în vederea sprijinirii interventiilor sociale realizate în Episcopia Sloboziei și Calarașilor.În cadrul întâlnirii, au fost discutate:• parteneriatele sociale încheiate între structurile reprezentate de catre preotii capelani și actorii sociali de la nivel local;• etapele necesare construirii unui parteneriat viabil;• caracteristicile unui bun parteneriat;• modul în care functioneaza parteneriatele sociale;• planul de actiune în vederea dezvoltarii parteneriatului social.La finalul întâlnirii, cei prezenti au subliniat: necesitatea desfașurarii unor astfel de întâlniri, dinamica activitatii desfașurate de preotii capelani, importanta resurselor umane implicate în activitatile social-filantropice ale Bisericii și mentinerea și dezvoltarea parteneriatului social.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 529

Id: 40857

Data: May 23, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).