Atelier de pictura pentru elevi la Biserica `Buna Vestire\"-Bellu

]]>La Biserica `Buna Vestire"-Bellu din Protopopiatul Sector 4 Capitală a fost organizat luni, 15 iunie, un atelier de pictură a icoanelor pe sticlă, la care au participat elevi de la Şcoala Generală nr. 111 `George Bacovia", informează "Ziarul Lumina". Activitatea coordonată de doamna preoteasă Georgiana Bărîcă, împreună cu doamna profesoară de religie Gheorghiţa Negoiţă şi cu doamnele din comitetul parohial, se înscrie în protocolul de colaborare pe care parohia l-a încheiat cu şcoala în urmă cu aproape 10 ani. Au participat elevi de la clasa a III-a până la clasa a VII-a, însoţiţi de părinţii sau de bunicii lor. După cuvântul preotului paroh Daniel-Alexandru Bărîcă, elevii au fost îndrumaţi de organizatori în tehnica acestei picturi speciale, explicându-li-se cum trebuie realizate icoanele cu Maica Domnului, cu Mântuitorul Hristos şi cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. `Cele mai multe lucrări au avut ca prototip icoana din biserică a celor doi mari Apostoli, deoarece al doilea hram al bisericii este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Frumuseţea sufletului de copil a fost imprimată icoanelor pictate de cei 22 de elevi. Acest fapt se poate vedea la icoanele expuse în pridvorul bisericii. Acolo vor rămâne pe toată perioada verii, iar apoi fiecare copil îşi va lua icoana acasă. Considerăm că astfel de activităţi modelează sufletele curate ale copiilor, apropiindu-le de Dumnezeu şi de arta bisericească adevărată a poporului român", a declarat părintele paroh Daniel-Alexandru Bărîcă.

Download: Click for download attached file: Atelier de pictura pentru elevi la Biserica `Buna Vestire\"-Bellu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 587

Id: 52846

Data: Jun 17, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).