Ateliere de creatie la centrele parohiale din Sibiu

]]>În preajma zilei de 1 martie, copiii de la centrele de zi din parohiile sibiene au participat la ateliere de creaţie şi au confecţionat mărţişoare, felicitări şi obiecte specifice acestei perioade. Cu banii obţinuţi din vânzarea acestor obiecte, copiii vor participa la excursii şi la mai multe acţiuni caritabile, informează "Ziarul Lumina". Cu ajutorul preoţilor şi al personalului voluntar, copiii care beneficiază de serviciile centrelor de zi parohiale din Sibiu se pregătesc şi în acest an să aducă un zâmbet mamelor, bunicilor şi celor aflaţi în nevoi. Dacă în anii trecuţi copiii au fost iniţiaţi în tainele meşteşugului creării unui mărţişor, în acest an micuţii s-au întrecut pe ei înşişi. Nu doar mărţişoarele viu colorate şi cu diverse podoabe au umplut atelierele centrelor parohiale. Floricele de hârtie, felicitări colorate, obiecte pictate manual sunt doar câteva dintre creaţiile din acest an ale copiilor, podoabele urmând a fi dăruite persoanelor dragi sau vândute în cadrul unui bazar. Şi în acest an, unul dintre obiectivele organizatorilor este de a da un caracter filantropic activităţilor pentru ca aceşti copii să înveţe ce înseamnă dragostea faţă de semenii aflaţi în nevoi. Copiii din cartierul Valea Aurie au confecţionat mărţişoare şi felicitări, cu ajutorul profesoarelor care îi ajută zilnic să-şi facă temele şi să participe la activităţi educative şi de recreaţie. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei „Sfântul Nicolae“ de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Valea-Aurie, locul unde generaţii de tineri au fost ajutaţi să meargă la şcoală, au primit zilnic o masă caldă şi alte ajutoare. „Copiii noştri ştiu că a oferi un mărţişor celor dragi înseamnă să oferi un dar, o bucurie. Acest dar prevesteşte primăvara, dar în acelaşi timp este un semn al preţuirii faţă de cineva drag. Toate acestea fac o adevărată sărbătoare din ziua de 1 martie“, ne-a spus parohul Simion Săsăujan. La finalul activităţii, copiii vor beneficia de o excursie la Braşov, unde vor vizita cele mai importante locaşuri de cult şi obiective turistice. Proiecte caritabile La Centrul social-educaţional „Sfinţii Brâncoveni“ de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, copiii au confecţionat diverse obiecte pictate manual. Culorile au dat viaţă pietrelor, pieselor de sticlă şi de lemn aduse în atelier pentru a deveni adevărate bibelouri şi obiecte decorative. Activităţile copiilor sunt înscrise la Concursul Naţional „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“ şi au ca scop final ajutorarea unor copii din familii defavorizate. „Vom organiza un bazar în parohie pentru a vinde aceste obiecte confecţionate de copii. Din banii obţinuţi vor fi oferite rechizite unor colegi de-ai copiilor, proveniţi din familii cu probleme sociale“, ne-a spus parohul Vasile Dariciuc. Şi copiii de la Centrul social-educaţional „Sfântul Nicolae“ de la biserica veche din cartierul Turnişor se pregătesc pentru ziua de 1 martie. Împreună cu voluntari de la filiala sibiană a Crucii Roşii, parohul Ciprian Creangă şi voluntarii centrului îi ajută pe copii să confecţioneze mărţişoare, felicitări şi alte obiecte. Acestea vor fi vândute în cadrul unui târg de mărţişoare în scopuri caritabile. Un atelier de creaţie a fost deschis în aceste zile şi la Centrul „Rut“ de la Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Nicolae“. Aici, micuţii au învăţat să confecţioneze mărţişoarele pe care le vor dărui mamelor, profesoarelor şi credincioaselor care participă la slujbele religioase oficiate în acest locaş de cult. Cei peste 30 de copii de la Centrul de zi al Asociaţiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Sibiu învaţă să confecţioneze coşuri şi bucheţele de flori din hârtie, mărţişoare şi alte obiecte. Pe lângă aceasta, copiii învaţă de la cadrele voluntare şi studenţii implicaţi în activităţi mai multe cântece şi poezii de primăvară. Obiectele confecţionate vor fi dăruite persoanelor dragi, în special mamelor şi doamnelor care se ocupă de educaţia copiilor din centrul menţionat.

Download: Click for download attached file: Ateliere de creatie la centrele parohiale din Sibiu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 497

Id: 49244

Data: Feb 28, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).