Atelierele de Aptitudini si Competente la Paltinata

Timp de aproape două luni, copiii din Parohia Păltinata, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, au participat la Atelierele de Aptitudini şi Competenţe "Sfânta Filofteia". Pe parcursul verii, cei mici au fost aşteptaţi la cursurile de teatru, dans, muzică şi quilling. Într-o atmosferă caldă şi prietenoasă, după-amiezile au trecut într-un mod folositor. Coordonatorii au abordat texte din Marin Sorescu, fabule şi scenete jucate de mari actori români. Băieţii au facut cunoştinţă cu notele muzicale şi au dat glas versurilor Baladei Sfinţilor Brâncoveni. Fetele au realizat un dans de majorete, pe ritmuri vesele, în timp ce atelierul de quilling a fost marea surpriză colorată a verii. "La sfârşitul cursurilor, participanţii s-au bucurat de o drumeţie la Slănic Moldova şi la Târgu Ocna. Focul de tabără, vizitele la izvoarele şi cascada din primul oraş-staţiune amintit, dar şi jocurile educative destinate consolidării muncii în echipă au reprezentat răsplata pentru seriozitatea de care au dat dovadă în cadrul frumoaselor zile petrecute la biserică", a relatat Cristiana Chircu, coordonatorul proiectului. În ultima zi de vară, micii artişti le-au arătat părinţilor, bunicilor şi prietenilor, printr-un program artistic bine structurat, aptitudinile dezvoltate în cadrul “familiei de la biserică”. Copiii au fost premiaţi cu rechizite şi diplome şi s-au bucurat de prezenţa oficialităţilor care au luat parte la festivitate. Cea de a treia ediţie a activităţilor desfăşurate în Parohia Păltinata, sub ocrotirea Sfintei Filofteia, s-a încheiat într-un cadru emoţionant. “M-am bucurat sa văd deschiderea şi receptivitatea cu care au participat copiii la aceste cursuri. Noi am încercat să le oferim posibilitatea de a experimenta diverse activităţi, de care nu au parte, locuind în mediul rural. Licărul lor de fericire m-a facut să tresar la rândul meu, de fiecare dată când am premiat câte un mic artist", a concluzionat părintele paroh Valentin Chircu.


sursa: doxologia.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 576

Id: 43713

Data: Sep 3, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).