Maximin Tracul si Filip Arabul. Doi imparati romani care nu apartineau de fapt gintei latine. Doua firi diferite, cu vieti diferite, dar cu acelasi sfarsit. Despre Maximin se stie ca i-a persecutat aspru pe crestini, in timp ce despre Filip Arabul s-a speculat ca ar fi fost el insusi crestin. In cele ce urmeaza vom analiza vietile acestor doi oameni importanti din istorie.Eusebiu de Cezareea precizeaza urmatoarele despre Maximin Tracul: Dupa ce imparatul roman Alexandru sSever, n.n.t si-a dus la capat domnia sa vreme de treisprezece ani, a urmat la tron cezarul Maximin. Acesta, dintr-o ura fata de casa lui Alexandru, care era formata mai ales din oameni credinciosi, a pus la cale o persecutie, poruncind sa fie nimiciti numai capii Bisericii, pe care i-a socotit vinovati (de rapida raspandire a) invataturii evanghelice ( Istoria bisericeasca, in PSB, vol. XIII, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucuresti, 1987, p. 251). Descrierea lui Eusebiu de Cezareea are nevoie de o interpretare ceva mai profunda decat ne spune prima impresie. Maximin Tracul nu era de origine romana. De fapt, Historia Augusta ne spune ca ar fi avut un tata got si o mama din tribul alanilor. Asadar, supranumele sau Tracul nu se refera in realitate la originea sa germanica, ci doar la faptul ca era indragit de populatia getilor aflati la nord de Dunare si a caror limba o vorbea bine. Maximin a fost primul imparat care nu a stat absolut deloc in Roma si care a inaugurat un precedent interesant: urcarea pe tron a unei persoane de rang modest, provenita din zone de provincie ale imperiului. Mai tarziu, regasim exemple mult mai cunoscute precum Licinius, Galerius sau sclavul Diocles, devenit imparatul Diocletian. Maximin a ajuns pe tronul imperial printr-o incredibila desfasurare a evenimentelor. Predecesorul sau Alexandru Sever a incercat sa evite un razboi cu alemanii, pe care a dorit sa ii atraga prin foloase materiale de partea Imperiului Roman. Soldatii s-au rasculat impotriva sa si l-au asasinat, punandu-l pe Maximin in fruntea imperiului. Acesta era lipsit de cultura, barbar atat in discurs, cat si in comportament, dar un bun soldat. Armata il iubea pentru curajul sau neinfricat. Insa, din punct de vedere politic, Maximin era un dezastru. Ajungand la putere printr-un complot, a incercat sa se asigure ca nu va cadea prada unuia. Asadar, i-a vanat rand pe rand pe toti apropiatii predecesorului sau, Alexandru Sever. O parte dintre acestia erau crestini. Prin urmare, Maximin a gasit prilejul de a extinde persecutia si asupra ierarhiei Bisericii crestine. Cu toate acestea, este greu de spus daca persecutia a fost insotita de un edict de natura religioasa sau a fost dictata din ratiuni pur politice. Cea de-a doua varianta pare a fi cea mai plauzibila. De vreme ce Maximin nu si-a indreptat atentia decat asupra episcopilor si a preotilor, el pare sa se fi preocupat exclusiv de cei apropiati lui Alexandru Sever, fara a se interesa prea mult de credinta crestina in general. In cele din urma, domnia sa s-a incheiat la fel cum a inceput, prin asasinat. Suparat pe intrigile senatorilor care sprijineau uzurpatori, Maximin a plecat sa cucereasca Roma. In drum spre Roma a fost nevoit sa asedieze cetatea Aquileea, dar molima izbucnita in randul trupelor sale, precum si foametea generala i-au facut pe soldati sa se rascoale impotriva sa si a fiului sau. Filip Arabul (244-249) - un crestin fervent?Eusebiu de Cezareea precizeaza: Se istoriseste ca Filip era crestin si ca in ziua ultimei saptamani din Postul Pastilor el ar fi dorit sa ia parte impreuna cu multimea la slujbele facute atunci in Biserica, dar ca intai-statatorul locului nu i-a ingaduit sa intre inainte de a fi facut marturisire publica si de a se fi inscris el insusi in randul pacatosilor care formau categoria penitentilor; altfel, intr-adevar daca imparatul nu ar fi facut asa ceva, desigur ca el n-ar fi fost primit de conducator din cauza multor plangeri pornite impotriva lui. Se spune ca Filip s-ar fi supus de buna voie, aratandu-si si prin fapte sinceritatea si evlavia randuielilor impreunate cu frica de Dumnezeu ( Istoria bisericeasca, in PSB, vol. XIII, trad. pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, Bucuresti, 1987, pp. 254-255). S-a vorbit mult despre stilul hiperbolic si, adesea, lipsit de consistenta, al istoricului Eusebiu de Cezareea. Aceasta relatare pare sa aiba un sambure de adevar, dar probabil ca singurul aspect de care putem fi siguri este acela al bunavointei lui Filip fata de crestini. De aici si pana la a-l considera pe Filip Arabul un Teodosie cel Mare avant la lettre, cu gesturile penitentiale ale acestuia, este o cale foarte lunga. Pe scurt, este imposibil de spus daca Filip Arabul era crestin sau nu, insa pare de-a dreptul fantasmagoric sa consideram ca a venit de Pasti la biserica si s-a pus in randul penitentilor. De altfel, formula introductiva a lui Eusebiu aici este se istoriseste, un fel de se zice, se zvoneste. Istoria nu ne consemneaza insa zvonurile, ci faptele reale, iar in aceasta problema ne vedem lipsiti de ele. Existenta unei corespondente a lui Filip si a sotiei sale, Severa, cu Origen este, insa, reala. Cu toate acestea, nimic nu ne indreptateste sa afirmam ca relatia sa cu crestinismul a fost mai apropiata decat cea a lui Antoninus Pius sau a Iuliei Mamaea, mama lui Alexandru Sever. Filip Arabul si-a incheiat insa domnia la fel ca Maximin Tracul si Alexandru Sever: asasinat. Deciziile care au condus la acest deznodamant tragic al primului imparat roman crestin au fost de natura economica. Filip s-a concentrat prea mult pe constructii grandioase si jocuri festive de gladiatori pentru a mai fi atent la aliantele cu triburile de la Dunare. Lipsa platirii acestora a condus la revolte in zona, rezolvate pe calea armelor, dar trezoreria secatuita de Maximin Tracul, care dublase platile armatei, nu s-a refacut prin aceste economii. Taxele au fost crescute, iar oamenii au inceput sa murmure impotriva sa. Egiptul s-a rasculat si a intrerupt alimentarea cu grane a Romei, iar omul sau de incredere, senatorul Decius, s-a ridicat impotriva sa, adunand o armata de doua ori mai numeroasa. In urma infrangerii de la Verona din 249, Filip Arabul a fost asasinat de propriii soldati. Urmasul sau la tron a fost chiar Decius, de a carui domnie vom discuta in materialul urmator. Prima parte a secolului al III-lea a fost impartita intre domnii favorabile crestinismului (Alexandru Sever, Filip Arabul) si domnii potrivnice acestuia (Maximin Tracul, Decius). In esenta insa, domniile potrivnice crestinismului au insumat doar o mica parte din perioada respectiva, in timp ce imparatii binevoitori au avut parte de domnii ceva mai indelungate. Prima persecutie cu adevarat crunta a fost cea din vremea lui Decius (249-251). (Articol publicat in Ziarul Lumina din 7 martie 2013, semnat de Adrian Agachi)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 741

Id: 28958

Data: Mar 7, 2013

Imagine: