|
|
Au fost lansate lucrarilor canonizarii Sfantului Irodion
|
Sala mare a Teatrului Liric „Elena Teodorini” din Craiova a primit joi seară peste 150 de craioveni, care au participat la evenimentul lansării oficiale a lucrărilor canonizării Sfântului Irodion de la Lainici (geanta care cuprinde: CD-ul cu slujba sfântului, DVD-ul cu viaţa și Cartea cu rânduiala liturgică aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române). Activitatea, organizată cu binecuvântarea IPS Părinte Irineu, a fost moderată de îndrăgita realizatoare de emisiuni radiofonice Gabriela Rusu Păsărin.
Şirul alocuţiunilor a fost deschis de IPS Părinte Mitropolit care a apreciat osteneala organizatorilor şi a rememorat principalele momente din căutarea, găsirea şi pregătirea canonizării Cuviosului Părinte Irodion Ionescu, stareţul Mănăstirii Lainici: „Momentul canonizării Sfântului Irodion reprezintă pentru noi toţi un eveniment de mare încărcătură spirituală. Niciodată nu ne-am gândit că vom avea sfintele sale moaşte la loc de cinste în Arhiepiscopia noastră, ci eram conduşi de o singură dorinţă: de a-l aşeza în calendar ca mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Acest gând izvora din inimile tuturor şi trebuia îndeplinit pentru slava Sfintei nostre Biserici. Aşa se face că, de când am fost rânduit ca păstor al acestei frumoase zone, am avut în minte acest lucru, ca sfinţii noştri să fie cinstiţi cum se cuvine, aşa cum zice Sfântul Apostol Pavel: «Aduceţi-vă aminte de mai marii vostrii, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa» ( Evrei 13, 7). Ziua găsirii moaștelor Sfântului Irodion, pe 10 aprile 2009, în ajunul praznicului Sfântului Ierarh Calinic, a fost cu adevărat rânduită de Dumnezeu. Fiecare moment a condus către fericitul eveniment al canonizării cuviosului părinte. Toată osteneala noastră a fost întărită de rugăciunile sale pentru că nu noi l-am găsit pe sfânt, ci sfântul ne-a găsit pe noi”. În continuare, IPS Părinte a apreciat realizarea tehnică deosebită a lucrărilor închinare canonizării Sfântului Irodion, felicitând în acest sens Editura „Mitropolia Olteniei” pentru toată osteneala.
sursa: mitropoliaolteniei.ro
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Jul 31, 2011 |
Articole similare
La nivelul celor 126 parohii cuprinse în proiect din eparhia noastră, au fost selectaţi câte nouă copii, dintre care trei vor merge în tabere de creaţie organizate la diferite mănăstiri din ţară.
În tabere copiii vor participa la 3 .....
Data: Jul 31, 2011
|
In data de 31 iulie 2011, se implinesc 25 de ani de la moartea patriarhului Iustin Moisescu, cel care ramane in memoria Bisericii Ortodoxe ca fiind un om echilibrat, un teolog erudit si un pastor intelept, prin fidelitatea sa fata de traditia ortodoxa patristica, prin temeinica sa pregatire .....
Data: Aug 1, 2011
|
Sfânta Liturghie a fost săvârşită după târnosirea bisericii de către IPS Teofan şi PS Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de .....
Data: Aug 1, 2011
|
An de an, credincioşii de toate vârstele îşi îndreaptă paşii spre aşezarea monahală de pe Muntele Ceahlău în ziua de 6 august. Fie că este soare sau ploaie, oamenii parcurg pe jos câţiva kilometri, pe urmele .....
Data: Aug 1, 2011
|
În perioada 23-26 iulie, la Centrul de tineret "Vestitorii bucuriei" din parohia Bălţăteşti, Protopopiatul Târgu Neamţ, s-a desfăşurat o activitate cultural-spirituală la care au participat tineri de la mai multe licee din municipiul Roman. .....
Data: Aug 1, 2011
|
Tineri din zona Moldovei şi din Basarabia s-au întâlnit, în perioada 28-31 iulie, la Nemţişor-Mănăstirea Neamţ în cadrul Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din MMB. Organizată cu binecuvântarea Înalt .....
Data: Aug 1, 2011
|
Random Links
Inaltpreasfintitul Parinte Casian, Arhiepiscopul Dunarii de Jos a oficiat astazi, 14 noiembrie, slujba de sfintire a bisericii cu hramul Sfanta Treime , din Parohia Baraganu, fosta localitate Cioara-Doicesti, Protopopiatul Insuratei, judetul Braila. Cu acest prilej, lacasul de cult innoit si .....
Data: Nov 14, 2010
|
Asezamantul social Cuvioasa Parascheva al parohiei Saucani, Protopopiatul Beius, a fost sfintit in Duminica a XII-a dupa Rusalii, 4 septembrie 2011. Slujba de sfintire si Sfanta Liturghie a fost oficiata de catre Preasfintitul Parinte Sofronie, Episcopul Oradiei, in cadrul careia a hirotonit .....
Data: Sep 6, 2011
|
Rugaciune, fapte bune si post. Astfel se pregatesc crestinii ortodocsi pentru sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus Hristos de care ne mai despart mai putin de 2 saptamani. In perioada de 40 de zile a Postului Craciunului credinciosii merg la duhovnicii lor pentru a se spovedi. Cei care primesc .....
Data: Dec 13, 2011
|
Acestea fac parte din acţiunile organizate de Sectorul Cultural - Biroul de catehizare al Episcopiei Sălajului sub egida 'Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii'.
La Zimbor s-a încheiat proiectul 'Hristos Se naşte, .....
Data: Dec 20, 2011
|
Preasfintitul Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, va sfinti maine asezamantul social-filantropic 'Duminica Tuturor Sfintilor' din Parohia Secuieni, Protopopiatul Bacau, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.Constructia asezamantului a inceput in .....
Data: May 12, 2012
|
|
|