Averea Bisericii a devenit obsesie chiar si pentru Antena 1

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informeaza: Ne surprinde faptul ca averea Bisericii a devenit obsesie chiar si pentru Antena 1. In cadrul emisiunii informative Observator a postului de televiziune Antena 1 din seara zilei de 5 septembrie 2012, a fost difuzata stirea intitulata Biserica Ortodoxa Romana, o fabrica de facut bani! Cum 'sfintesc' preotii afaceri de milioane , stupefianta prin comentariul lipsit de obiectivitate si modul vadit hiperbolic si caricatural in care a fost redactata cu scopul evident de a dezinforma si de a prezenta distorsionat realitatea.Cu toate ca, in dupa-amiaza zilei de 4 septembrie 2012, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane a raspuns telefonic la intrebarile reporterului Antenei 1, Alexandra Costin, pe care, mai mult a ajutat-o sa-si faca elementara documentatie profesionala, totusi aceasta a ignorat in mod voit sa insereze punctul de vedere al Bisericii la tema abordata. Ca atare, pentru informarea corecta a opiniei publice, Patriarhia Romana face urmatoarele precizari:1. Din dorinta evidenta de denigrare, redactorii Antenei 1 au mentionat numai veniturile realizate de Biserica in anul 2011, dar au uitat sa mentioneze si cheltuielile mari si multiple legate de: intretinerea lacasurilor de cult si a celorlalte cladiri bisericesti, plata salariilor personalului deservent, impozitelor si contributiilor la asigurarile sociale aferente fiecarui salariat, plata facturilor uriase la utilitati, sustinerea operei social-filantropice si educationale desfasurata la nivelul tuturor eparhiilor Patriarhiei Romane. In acest sens, jurnalistilor Antenei 1 le-a scapat sa mentioneze faptul ca, de exemplu, in anul 2011, Biserica Ortodoxa Romana a cheltuit peste 54.000.000 lei pentru sustinerea celor aproximativ 700 de institutii social-filantropice destinate tuturor categoriile sociale defavorizate de care beneficiaza in mod constant aproape un milion de romani saraci.2. In legatura cu sprijinul financiar pentru aproximativ 60% din salariile preotilor de la bugetul de Stat, reamintim faptul ca acesta este o obligatie asumata de Statul roman dupa secularizarea averilor bisericesti de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza in anul 1863, cand Biserica a fost deposedata de mijloacele ei de intretinere. Acest sprijin financiar a continuat sa fie acordat inclusiv in perioada regimului comunist tocmai datorita obligatiei asumata de catre stat in 1863. O eventuala incetare a sprijinului fata de Biserica Ortodoxa Romana si alte Culte ar trebui sa fie urmata de o restituire a tuturor averilor bisericesti confiscate. Mai mentionam faptul ca sprijinul financiar acordat de Statul roman tuturor Cultelor religioase recunoscute din Romania reprezinta anual doar 0,4 % din PIB.3. Datorita statutului juridic al cultelor ca unitati de drept privat, dar de utilitate publica, acestea dezvolta multe activitati sociale, astfel incat scutirea de impozite este o necesitate. Iar aceasta scutire este clar conditionata de folosirea fondurilor obtinute din donatiile credinciosilor si din activitati economice (producerea si vanzarea de lumanari, calendare, carte religioasa, vin cultic si alte obiecte bisericesti). In plus, mentionam faptul ca unitatile bisericesti platesc impozitele si contributiile sociale pentru salariile personalului deservent, asemenea tuturor categorilor socio-profesionale din Romania.4. Referitor la Legea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, precizam faptul ca aceasta nu a fost impusa de Patriarhia Romana, asa cum tendentios se afirma in stirea de la Antena 1, ci este o lege adoptata de Parlamentul Romaniei. In orice Stat democratic, autoritatile sprijina activ si in diferite forme cultele religioase pentru rolul lor important in societate. In Romania, principiul cooperarii dintre Stat si culte, mentionat in art. 29, alin. 5 din Constitutia Romaniei, a fost dezvoltat in Legea cultelor nr. 489/2006, unde se mentioneaza: Statul roman recunoaste cultelor rolul spiritual, educational, social-caritabil, cultural si de parteneriat social, precum si statutul lor de factori ai pacii sociale (art. 7 alin. 1); Autoritatile publice coopereaza cu cultele in domeniile de interes comun si sprijina activitatea acestora. (art. 9 alin. 3). Prin incalcarea Legii nr. 103/1992, banii care ar putea fi folositi pentru opera social-misionara sau activitati educationale si culturale ale Bisericii, intra in buzunarele unor persoane particulare care incalca aceasta lege. Faptul ca Antena 1 contesta in mod voalat aceasta lege si se simte revoltata ca in biserici sunt folosite numai lumanari cumparate de la pangarele acestora, poate fi interpretat drept o sustinere a celor care adesea incalca aceasta lege si afecteaza financiar intretinerea si sustinerea multiplelor activitati ale unitatilor bisericesti. 5. Referitor la cazul parintelui Dumitru Bondarici, parohul parohiei Margineni din judetul Bacau, prezentat in mod calomnios drept agent imobiliar , mentionam ca parohia Margineni si-a obtinut in instanta, dupa 18 ani de procese, dreptul de proprietate asupra unui teren de care a fost deposedata abuziv dupa anul 1990. Cu acordul Consiliului parohial si al Arhiepiscopiei Romanului, parohia intentioneaza sa vanda 2 300 mp de teren, iar cu banii obtinuti sa construiasca o capela mortuara atat de necesara pentru cele aproximativ 200 de familii ale localitatii. Aceasta hotarare a Consiliului parohial si destinatia banilor au fost cunoscute reporterilor Antenei 1, dar pe ei nu i-a interesat adevarul, ci doar denigrarea. In concluzie, putem afirma ca astazi cei mai multi preoti ai Bisericii Ortodoxe Romane sunt saraci, indeosebi in mediul rural, pentru ca populatia Romaniei este saraca. In loc sa se intrebe in fiecare zi cine sunt marii vinovati pentru aceasta situatie?, Biserica a inteles ca trebuie sa se gospodareasca mai bine pentru a continua activitatile incepute inainte de criza financiara. Deci, pentru ca Biserica sa fie mai darnica, trebuie sa fie mai harnica si mai mult ajutata, nu denigrata!

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 656

Id: 24332

Data: Sep 6, 2012

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).