Cuvantul de deschidere al Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Romaniei, rostit cu ocazia Simpozionului tematic consultativ Noua Catedrala Patriarhala, Catedrala Mantuirii Neamului: arhitectura, structura, utilitate cultuala si culturala , 15 decembrie 2008. Text revizuit de autor si publicat in Glasul Bisericii, Revista oficiala a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, anul LXVII (2008), nr. 10-12 (octombrie-decembrie), pp. 175-185: Catedrala Mantuirii Neamului – spatiu sacru si simbol national. Elemente majore de arhitectura mistagogica a bisericiiI. Ce scop are acest Simpozion?In primul rand, scopul acestui Simpozion tematic consultativ este unul practic: acela de a informa, pe de o parte, unde ne aflam cu demersurile pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, sau Noua Catedrala Patriarhala, iar, pe de alta parte, sa primim sugestii, idei si propuneri nu numai de ordin arhitectural, ci si de ordin practic, de la cei ce au deja o experienta in domeniul construirii catedralelor. Am dorit sa invitam pe cei ce au construit sau se afla in curs de construire a unor biserici mari sau catedrale in diferite orase ale Romaniei.Aceasta consultare este necesara si in vederea posibilitatii unei cooptari de specialisti, de arhitecti si ingineri cu experienta, in comitetul nostru consultativ pentru construirea noii catedrale, comitet consultativ care poate deveni si unul coordonator. Dorim sa apreciem lucrarea celor prezenti aici, iar atunci cand avem nevoie de sfat, de sprijin, sa cooptam in comitetul coordonator al lucrarilor persoane care au experienta in domeniu. Este vorba de o lucrare in comuniune, Biserica insasi fiind adunare de persoane umane in comuniunea cu Persoanele Divine ale Sfintei Treimi si cu Sfintii lui Dumnezeu. Deci, noi dorim sa invatam din experienta celor care au construit biserici tot ceea ce poate fi folositor si pentru noi astazi.In al doilea rand, acest simpozion consultativ are o valoare simbolica, fiind vorba de Catedrala Mantuirii Neamului, adica de catedrala izbavirii poporului roman din situatii dificile. Numele de Catedrala Mantuirii Neamului a fost sugerat dupa ce romanii au trecut prin experienta Razboiului pentru independenta (1877), iar apoi, dupa experienta Primului Razboi Mondial si dupa Unirea cea mare din 1918, acest nume fiind, de fapt, o manifestare de recunostinta sau de multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbavirea neamului romanesc de asuprire si instrainare. Mantuirea in expresia Catedrala Mantuirii Neamului nu se refera la mantuirea ontologica a omului in Hristos, pentru ca aceasta mantuire nu depinde de locul unde este amplasata o biserica ortodoxa. Mai precis, cand vorbim de Catedrala Mantuirii Neamului nu inseamna ca ea este singurul loc in care se mantuiesc romanii, ci ea este simbol al recunostintei pentru mantuirea sau izbavirea romanilor de mari si multe primejdii si necazuri. Mantuirea, in limba greaca soteria , inseamna izbavire sau eliberare dintr-o situatie dificila, dar si vindecare de o boala. Cand spunem ca Iisus Hristos este Mantuitorul sau Eliberatorul omului de pacat si de moarte, inseamna ca El este si vindecator de pacat si de moarte. Iar in limba latina cuvantul salvator poate fi inteles si ca vindecator, pentru ca salus, salutis inseamna, in acelasi timp, sanatate si mantuire. Deci cand vorbim despre Mantuirea Neamului, ne referim la izbavirea poporului de dominatie straina si dobandirea libertatii de-a trai in comuniune nationala exprimata mai ales in unirea tuturor provinciilor romanesti intr-un singur Stat national. Aceasta era, in mod constant, gandirea Patriarhului Miron si a contemporanilor sai care doreau o Catedrala noua.Pastram si in prezent acest nume de Catedrala Mantuirii Neamului, pentru ca el a devenit deja traditional, insemnand, mai precis, o Catedrala Nationala. In Statutul Bisericii Ortodoxe Romane (art. 5, alin. 2) se spune ca Biserica Ortodoxa Romana este nationala si majoritara potrivit vechimii apostolice, traditiei, numarului de credinciosi si contributiei sale deosebite la viata si cultura poporului roman .In unele tari din lume, catedrala din orasul capitala a tarii, chiar daca acesta nu este cel mai mare oras al tarii, se numeste Catedrala Nationala. De pilda, National Cathedral din Washington, desi nu se afla in cel mai mare oras al Statelor Unite, totusi ea este numita Catedrala Nationala, intrucat in aceasta Catedrala au loc ceremonii cu valoare de simbol national. De exemplu, corpul neinsufletit al presedintilor Statelor Unite este depus pentru un ultim omagiu in Catedrala Nationala din Washington. In sensul acesta, si catedrala pe care dorim sa o construim va fi o Catedrala Nationala, adica reprezinta in plan spiritual-religios natiunea romana in care ortodocsii sunt majoritari. Prin urmare, aceasta implica, in principiu, o participare libera a tuturor romanilor ortodocsi la construirea ei, printr-o viitoare colecta nationala de fonduri banesti, iar acum si aici o participare a mai multor arhitecti din diferite zone ale tarii la acest simpozion tematic de idei. Oricum, era necesar sa lamurim de la inceput atat numele Catedralei, cat si mesajul care este cuprins in numele acesteia. In rezumat, putem spune ca viitoarea Catedrala a Mantuirii Neamului va fi o catedrala – simbol al recunostintei poporului roman pentru eliberarea sau izbavirea lui de mari incercari si simbol al dorintei lui de comuniune fraterna in Hristos.Spuneam domnului ministru Nicolae Noica faptul ca in Piata Unirii din Bucuresti, in anul 1999, s-a sfintit locul pentru noua Catedrala, pe cand domnia sa era ministru la Ministerul Lucrarilor Publice si Amenajarii Teritoriului (MLPAT). Intrucat locul este sfintit, dar nu se mai construieste pe el Catedrala Mantuirii Neamului, ar trebui, totusi, sa se realizeze acolo ceva cu valoare de simbol. Ar fi bine ca, intr-un viitor nu prea indepartat, sa fie zidit acolo un Altar – mausoleu, adica un memorial nu doar al Unirii din anul 1859, ci un memorial al marilor Uniri ale romanilor, adica Unirea Ţarii Romanesti, Ardealului si Moldovei de catre Mihai Viteazul, in anul 1600, Unirea Principatelor Romane in anul 1859, Unirea Basarabiei cu Romania la 27 martie 1918, Unirea Bucovinei cu Romania la 28 noiembrie 1918 si Unirea Transilvaniei cu Romania la 1 decembrie 1918. Mai precis, la parterul mausoleului ar trebui inscrise numele si chipurile fauritorilor acestor Uniri majore, pentru a nu-i uita, iar la etajul memorialului ar putea fi construit un Altar, pentru pomenirea liturgica a principalilor eroi ai acestor Uniri. In acest fel, locul respectiv va fi evidentiat cu demnitate, desi nu mai construim pe el o catedrala intrucat ar fi un amplasament nesatisfacator.II. Semnificatia teologica si spirituala (mistagogica) a spatiului liturgic crestin-ortodoxDin punct de vedere teologic, locasul de cult este invelisul arhitectural al unei comunitati crestine ortodoxe adunata in stare de comuniune spirituala cu Hristos, Capul Bisericii. Aceasta comuniune spirituala se exprima prin rugaciune, ascultarea cuvantului Evangheliei si prin impartasirea cu Sfintele Taine a celor care participa la viata Bisericii.Incepand din sec. al III-lea, cuvantul biserica , in limbile greaca si latina ecclesia (care insemna adunarea oamenilor convocata de Dumnezeu), este folosit si ca nume pentru locasul de cult propriu-zis. Desi existau mai multe denumiri ale locasului de cult, cea care s-a impus mai mult a fost cea de ecclesia , adica biserica . In limba romana, cuvantul Biserica, scris cu B majuscul, se refera la comunitate, iar cuvantul biserica, scris cu b mic, semnifica locasul de cult. La inceput, locasul de cult se numea Casa Bisericii, in greaca oikos tes ecclesias , in latina Domus ecclesiae , iar mai tarziu numele a fost prescurtat si a devenit simplu, ecclesia , adica biserica. Paralel cu aceasta denumire de ecclesia , locasul de cult crestin s-a mai numit si basilica , adica bazilica, de la basileus, care in limba greaca inseamna imparat. Inainte de crestinism, in Imperiul Roman, basilica era o cladire civila de mari dimensiuni in care aveau loc adunari publice, judecati sau procese in numele imparatului, piete, targuri si chiar sedinte ale Senatului. Insa, dupa ce crestinismul a triumfat, mai multe bazilici, care erau folosite pentru activitati civile, au fost transformate in locasuri de cult crestin, iar numele de basilica nu se mai referea la imparatul politic, ci la Hristos, Imparatul sau Domnul din ceruri. De aceea biserica locas de cult mai era numita si casa domneasca , kiriakon , in limba greaca, sau dominicum , in limba latina. Azi, numai in limbile romana si reto-romana cuvantul Biserica, in sens de comunitate crestina, deriva din numele edificiului basilica . Cat priveste organizarea spatiului sacru sau liturgic, basilica latina avea trei nave: una principala si doua laterale; basilica bizantina pastreaza si ea cele trei nave, dar mai are ceva cu totul distinct, si anume cupola plasata peste nava principala. Astfel, absida din nava principala (Altarul) si absidele laterale converg sub o cupola mare inaltata peste nava principala, cupola care reprezinta pe Hristos Pantocrator (Atottiitorul), Creatorul universului, Capul Bisericii, Mantuitorul si Judecatorul lumii. Iar in exterior, cupola bizantina poarta in centrul ei o cruce indicand astfel prezenta unui locas de cult crestin.Deci, basilica latina, intalnita si in Bizant, a fost completata mai tarziu cu o cupola situata peste nava principala (centrala), si a fost astfel modificata in bazilica bizantina. Absida navei centrale (Altarul) formeaza impreuna cu absidele navelor laterale planul triconic (triconc) sau treflat, care in partea lui superioara orienteaza atentia vizuala a crestinului spre cupola mare de pe nava centrala. De pilda, basilica Sfanta Sofia din Constantinopol, construita de imparatul Constantin cel Mare (sec. IV), era o basilica latina, insa imparatul Justinian (in sec. VI) construieste o basilica bizantina numita tot Sfanta Sofia care culmineaza cu o cupola imensa ce se sprijina pe o cladire zidita in forma de cruce greaca inscrisa.Asadar, retinem ca biserica locas de cult exprima, prin simbolismul ei arhitectural, Biserica vie in calitatea ei de comunitate crestina care marturiseste pe Hristos Domnul si se impartaseste din viata si iubirea Lui divino – umana eterna. In acest sens, Sfantul Altar, spatiul in care se sfintesc Cinstitele Daruri, este punctul central al sfinteniei bisericii, intrucat reprezinta pe Insusi Hristos Cel rastignit, inmormantat si inviat din morti. De fapt, un locas de cult crestin ortodox este in ansamblul lui un cuvant construit in simbol. Chiar daca nu se aude nimic in biserica, felul in care aceasta este construita poate deveni o predica si o reflectie teologica vizuala, un cuvant teologic construit sau cuvantul vizualizat nu numai prin icoane, ci si prin modul de organizare a spatiului sacru ca spatiu permanent folosit pentru comuniunea oamenilor cu Dumnezeu Cel Unul Sfant.III. Evolutia organizarii si semnificatiei mistagogice a spatiului sacru sau liturgicDin acest punct de vedere, avem trei etape distincte si complementare ale spatiului liturgic: 1) spatiul nauticoform (in forma de nava sau corabie); 2) spatiul cruciform (in forma de cruce); si 3) spatiul triadoform (marcat de simbolism trinitar).1. Biserica in forma de nava sau corabie este normativa potrivit Constitutiilor Apostolice scrise la sfarsitul sec. al III-lea, inceputul sec. al IV-lea. In Constitutiile Apostolice, cartea a II-a, cap. 57, se prevede ca biserica, inainte de toate, sa fie lunga si incapatoare, apoi sa fie indreptata cu altarul spre rasarit, de amandoua partile in fata sa aiba pastoforii, adica proscomidiarul si diaconiconul; in fine, sa fie asemenea unei corabii . Acesta este un act normativ privind modul in care trebuie construita biserica. Forma prescrisa aici nu este insa intamplatoare si nici arbitrara. De fapt, nimeni nu trebuie sa construiasca o biserica in mod arbitrar, deoarece biserica este un edificiu - simbol al credintei si al adunarii unei comunitati crestine marturisitoare si rugatoare. Prin urmare, pentru a evidentia nuante noi in arhitectura unei biserici, trebuie studiate temeinic datele teologice din Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie referitoare la taina Bisericii, pentru a accentua unele aspecte spirituale care au fost mai putin evidentiate in epocile precedente. Exista, deci, o anumita libertate in interpretarea spatiului sacru daca arhitectul este si teolog sau este sfatuit de un teolog competent, pentru ca atunci cand se doreste sa fie adus un element nou ca forma arhitecturala sa nu se schimbe continutul credintei ortodoxe privind taina Bisericii.Forma de corabie a bisericii ca locas de cult a fost inspirata din Sfanta Scriptura a Vechiului Testament si din Sfanta Evanghelie. Mai intai, biserica a fost prefigurata simbolic de corabia lui Noe sau corabia salvarii de potop a unor oameni si a unor vietuitoare, potrivit unui plan al lui Dumnezeu. In acest sens, biserica zidita in forma de corabie sugereaza duhovniceste ca ea este un spatiu de salvare sau de mantuire a oamenilor de pacat si de moarte. Prin urmare, corabia lui Noe era o prefigurare a bisericii, care ajuta pe crestini sa lupte cu furtunile si marea involburata a istoriei si sa treaca de la viata pamanteasca efemera la viata cereasca eterna.A doua prefigurare a bisericii in forma de corabie (sau spatiu dreptunghiular) era cortul lui Moise sau Cortul Marturiei, care insa era mobil sau deplasabil pe uscat. In spatiul din cort numit Sfanta Sfintelor se afla Chivotul Legii care continea: Tablele Legii, Toiagul lui Aaron si cupa cu Mana din pustie, iar in spatiul numit Sfanta se rugau preotii, in timp ce poporul se ruga in exteriorul templului, in tabara situata in fata si imprejurul Cortului Marturiei.A treia prefigurare a bisericii in forma de corabie (sau spatiu dreptunghiular) era templul lui Solomon din Ierusalim, care imita Cortul lui Moise, dar era mai mare si era zidit din piatra. Acesta era compus tot din trei spatii distincte: Sfanta Sfintelor – spatiul interior rezervat pentru rugaciunea Marelui Preot care intra aici o data pe an, Sfanta (sau curtea inalta) – spatiul interior rezervat pentru rugaciunea preotilor, si Curtea mare, exterioara, in care intrau evreii si alte etnii (neamurile), iar in mijlocul ei se afla o curte mai mica in care intrau numai evreii. Aceste spatii ale templului erau organizate in terase. In Sfanta Sfintelor se afla Chivotul Legii, avand patru colturi si fiind strajuit de doi heruvimi din aur. Acesta continea Tablele Legii, Toiagul lui Aaron si cupa cu Mana din pustie. In Sfanta se aflau: Sfesnicul cu sapte brate (menora), Altarul painilor (12) si Altarul tamaierii. In curtea exterioara mica a templului, se aflau Altarul jertfelor (de animale) si Marea de arama, adica bazinul pentru spalarea rituala a preotilor, asezat pe doisprezece tauri, grupati cate trei, cu capetele indreptate catre cele patru puncte cardinale. De retinut este faptul ca rugaciunea lui Solomon rostita la sfintirea Templului din Ierusalim a fost integrata in slujba de sfintire a unei biserici crestine ortodoxe, iar Chivotul Legii din Sfanta Sfintelor a fost interpretat ca fiind o prefigurare a Mesei Sfantului Altar din biserica ortodoxa, si anume: Tablele Legii prefigurau Evanghelia lui Hristos, Toiagul lui Aaron care a inverzit peste noapte prefigura Sfanta Cruce care a odraslit viata vesnica, iar Mana din pustie coborata din cer prefigura Sfanta Euharistie ca paine cereasca, intrucat Hristos este Painea coborata din cer (cf. Ioan 6, 51). Toate aceste prefigurari vechi-testamentare ale bisericii in forma de corabie sau nava dreptunghiulara sunt confirmate ca fiind prefigurari ale bisericii lui Hristos de insasi marturia Sfintelor Evanghelii privind legatura dintre Hristos si corabie. Sfintele Evanghelii ne invata ca Domnul nostru Iisus Hristos a predicat adesea oamenilor stand in corabie, aproape de malul marii. Prin urmare, imaginea corabiei, ca simbol profetic al bisericii, prezent in Vechiul Testament, devine acum un memorial al prezentei active a lui Iisus Hristos in corabie cand predica sau cand savarseste minuni pe mare. Intrucat adesea amvonul lui Iisus era corabia, cele mai profunde lectii de eclesiologie despre taina Bisericii le-a oferit Hristos Domnul ucenicilor Sai pe cand se afla cu ei in corabie sau venea, mergand pe apa ca pe uscat, spre corabia in care se aflau ucenicii Lui.Iata trei exemple: pescuirea minunata pe mare, potolirea furtunii pe mare si umblarea lui Iisus pe mare ca pe uscat.Pescuirea minunata pe mare are loc in corabia care a inaintat spre largul marii, iar apoi, dupa ce ucenicii au pescuit mult peste, Domnul Iisus Hristos ii spune lui Petru: De acum inainte vei fi pescar de oameni (cf. Luca 5, 10 ), adica, vei pescui nu cu mreaja, ci prin propovaduirea Evangheliei, prin modul de a chema si de a pastori pe oameni. Deci, corabia din pescuirea minunata pe mare este o certa prefigurare a tainei Bisericii ca adunare a celor ce cred in Hristos si ca simbol al spatiului liturgic al bisericii, zidita in forma de corabie. In acest sens, in primele veacuri crestine numele grec al pestelui (Ichtis) era un simbol al lui Hristos.Alta data, Iisus potoleste furtuna pe mare. Marea era involburata, iar Iisus Se odihnea in corabie. Insa ucenicii Il trezesc din somn pe Iisus, pentru ca erau inspaimantati de puterea furtunii si marimea valurilor carora nu le mai puteau face fata singuri. Dar, dupa ce ucenicii L-au trezit pe Iisus, El a certat vantul si marea, iar acestea s-au linistit. Atunci ucenicii s-au intrebat intre ei, zicand: Cine este, oare, Acesta, ca si vantul si marea I se supun? (cf. Marcu 4, 41). In talcuirea Sfintilor Parinti, marea involburata reprezinta lumea, adica istoria plina de incercari, persecutii, schimbari neprevazute sau transformari rapide de situatie, iar corabia prefigura Biserica lui Hristos ca mijloc de salvare sau de mantuire. In general, se isca tulburare mare in istorie cand oamenii uita de Dumnezeu. Insa daca, prin credinta unita cu rugaciunea savarsita in biserica, oamenii Il trezesc pe Hristos Cel tainic prezent langa ei, El salveaza oamenii de la moartea spirituala si fizica.O alta minune, tot in legatura cu corabia, a fost umblarea Domnului Iisus Hristos pe mare ca pe uscat. Dupa ce S-a rugat noaptea in munte, El a mers peste valuri spre ucenicii Sai care se aflau in corabie si se luptau cu valurile involburate ale marii ridicate de furtuna. Atunci, Sfantul Apostol Petru, dorind sa intampine pe Iisus, coboara din corabie si incepe sa mearga pe apa, dar, indata ce se sperie de vantul puternic si se indoieste, incepe a se afunda. Iar Domnul Iisus il mustra zicand: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? (cf. Matei 14, 31). Apoi, dupa ce Iisus a urcat in corabie, furtuna s-a potolit, iar ucenicii Lui marturisesc ca El este Fiul lui Dumnezeu.Aceste lucrari minunate ale lui Iisus savarsite pe mare pentru ucenicii care erau in corabie ne arata taina Bisericii Lui exprimata simbolic prin prezenta Sa in corabie impreuna cu ucenicii Sai ori venind spre corabie, pentru a salva pe ucenicii din corabia cuprinsa de valuri mari. Avand in vedere aceste motive, Constitutiile Apostolice recomanda ca biserica - locas de cult sa fie construita in forma de corabie ca simbol si memorial al lucrarii mantuitoare sau salvatoare a lui Dumnezeu pentru oameni in Vechiul Testament si in Noul Testament. Rezumand cele mentionate mai inainte, constatam ca, din punct de vedere arhitectural, cea mai populara imagine simbolica a spatiului liturgic este biserica zidita in forma de corabie, in general avand catarg in chip de cruce.2. A doua etapa in arhitectura mistagogica a locasului de cult crestin o reprezinta spatiul liturgic cruciform.Este vorba aici de biserica in forma de cruce latina, cu trei brate egale si al patrulea prelungit, si de biserica in forma de cruce greaca, cu patru brate egale.Aceasta imagine cruciforma a bisericii s-a impus mai ales de cand gandirea teologica privind semnificatia locasului de cult crestin a luat in considerare nu numai Evangheliile, ci si alte scrieri ale Noului Testament, in special Epistolele pauline, care ne invata ca Hristos, Capul Bisericii, este si Pantocratorul, Cel ce mentine in existenta toata creatia, iar Biserica este Trupul Sau mistic (cf. 1 Corinteni 12, 12-13 si 27; Efeseni 1, 22-23; 4, 15; 5, 23; Coloseni 1, 18). Prin urmare, in simbolismul sau arhitectural, biserica – locas de cult trebuie sa cuprinda mai explicit in forma ei de corabie si taina prezentei lui Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat intru slava cereasca, deoarece Hristos este permanent prezent in corabia – biserica, o conduce spiritual din Sfantul Altar, in care se afla Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Sfanta Euharistie. Totodata, trebuia subliniat faptul ca Hristos Cel tainic prezent in Sfantul Altar in chip smerit este in acelasi timp prezent in ceruri intru slava, iar Liturghia Bisericii rugatoare de pe pamant se uneste cu Liturghia ingerilor si a sfintilor din ceruri.Prin legatura arhitecturala care se stabileste intre absida principala a Sfantului Altar si cupola sau turla mare a bisericii de pe naos se exprima simbolic credinta in prezenta harica vie a lui Hristos, Cel rastignit, inviat si inaltat la cer, in Biserica Sa, intrucat El S-a facut Om si a vietuit pe pamant intru smerenie, ca pe noi, oamenii, sa ne inalte intru slava la ceruri. Acest adevar al credintei crestine este evidentiat arhitectural-simbolic prin cupola bizantina centrala si in mod deosebit prin turla moldava in forma de lumanare, care contine in cupola ei interioara icoana lui Hristos Pantocrator si semnifica prin dinamica ei atat coborarea lui Hristos pe pamant, prin Intrupare smerita, cat si inaltarea umanitatii Sale in slava prin Invierea si Inaltarea Sa la ceruri.3. A treia etapa a arhitecturii mistagogice a locasului de cult este spatiul liturgic triadoform sau casa a Sfintei Treimi .Iisus Hristos, Capul si Mirele Bisericii, nu este niciodata singur in cer si pe pamant, ci El este intotdeauna impreuna cu Tatal si cu Duhul, iar cei care se impartasesc cu Trupul si Sangele lui Hristos sunt cei botezati in numele Preasfintei Treimi. De aceea, cultul ortodox este permanent ritmat de cantarea de preamarire a Preasfintei Treimi: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Iar daca Il laudam pe Dumnezeu Cel in Treime preamarit, acum, aici pe pamant, Il vom lauda, pururea si in vecii vecilor, si in ceruri. In acest sens, Biserica lui Hristos este pe pamant pregustare si anticamera a comuniunii credinciosilor dreptmaritori cu Preasfanta Treime din Imparatia cerurilor (Sfantul Nicolae Cabasila). Acest adevar fundamental este foarte puternic subliniat mai ales in slujba ortodoxa de sfintire (tarnosire) a bisericii noi, cand se canta troparul: Aceasta casa, Tatal a zidit-o; aceasta casa, Fiul a-ntarit-o; aceasta casa, Duhul Sfant a innoit-o, a luminat-o, a sfintit-o si a sfintit si sufletele noastre . Deci, biserica noua se sfinteste, pentru ca noi, oamenii, sa ne sfintim in ea prin harul Preasfintei Treimi. Prin urmare, biserica in forma de corabie a mantuirii, spatiu cruciform al iubirii jertfelnice a lui Hristos Cel rastignit, inviat si inaltat la cer, este si casa Preasfintei Treimi. In acest inteles, tot ce este in locasul de cult compus din trei elemente asemanatoare sau din trei parti distincte alaturate poate fi o referinta simbolica la harul si iubirea Preasfintei Treimi, ca de pilda: planul triconc sau triconic al bisericii, trei nave, trei abside, trei turle, trei usi, trei arcuri alaturate etc., sau trei spatii distincte alaturate: altarul, naosul si pridvorul. Prin toate se poate exprima simbolic adevarul ca Hristos este Unul din Sfanta Treime, iar crestinii, botezati in numele Sfintei Treimi, pregusta in slujbele din biserica, inca din lumea aceasta, pacea si bucuria eterna a iubirii Preasfintei Treimi; acum in arvuna, iar dupa Inviere, in plinatate.Ca o concluzie, mentionam faptul ca Parintele Dumitru Staniloae, in cartea Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, citeaza pe Sfantul Simeon al Tesalonicului († 1429) care a sintetizat principalele semnificatii simbolice - mistagogice ale spatiului liturgic ortodox, cuprinse in: Mistagogia Sfantului Maxim Marturisitorul, scrierile Sfantului Dionisie Areopagitul, ale Sfantului Gherman, Patriarhul Constantinopolului, si ale altora. Iata ce spune Sfantul Simeon: Biserica fiind indoita prin cele de nepatruns (Altarul, care nu este accesibil tuturor) si prin cele dinafara, inchipuieste pe Insusi Hristos Care este indoit inteles, Dumnezeu si om, doua firi, dupa o parte vazut, umanitatea Lui si dupa o parte nevazut, Dumnezeirea Lui. De asemenea, inchipuieste pe om care este trup si suflet, inchipuieste si Taina Sfintei Treimi, Care este neapropiata cu Fiinta si cunoscuta in pronia si in energiile Ei necreate. Mai inchipuieste si lumea aceasta, cerul, prin Sfantul Altar, iar cele de pe pamant, prin naos. Dupa alt inteles, toata Biserica se arata intreita: pridvorul, naosul si altarul, ceea ce inchipuieste Treimea si cetele cele de sus, cetele ingeresti, cu ordinea lor intreita, de trei triade de ingeri, si grupurile credinciosilor care au o intreita impartire: a celor hirotoniti, a celor in drum spre desavarsire si a celor in stare de pocainta, catehumenii care se pregatesc sa se boteze. La fel, cele de pe pamant, din cer si mai presus de ceruri, caci pridvorul inchipuieste cele de pe pamant, naosul cele din ceruri, iar Altarul cele mai presus de ceruri . Parintele Dumitru Staniloae, comentand textul citat anterior, zice: Aceste intelesuri ale locasurilor Bisericii pot fi considerate nu ca alternative, ci cuprinzandu-se toate, unele in celelalte, complementare. Sfanta Treime nu este despartita de lumea ingereasca, de cea pamanteasca si de om, ci Ea se afla in toate si toate in Ea. Credinciosii sunt uniti intre ei, cu creatiunea cosmica, cu cea ingereasca si cu Treimea. Numai pacatosul este despartit cu voia de toate. Credinciosul este unit cu toate (Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, p. 74).IV. Intrucat traditia bisericeasca este, in acelasi timp, permanenta si dinamica, ea asimileaza noutatea care o expliciteaza si o adanceste.Din cele prezentate pana acum, intelegem ca arhitectii pot evidentia in multe feluri bogatia de sensuri duhovnicesti a unui spatiu liturgic ortodox, pastrand in acelasi timp dreapta credinta a Bisericii Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti. Deci, in arhitectura locasului de cult crestin ortodox trebuie sa unim libertatea cu responsabilitatea, libertatea de-a aprofunda Traditia cu responsabilitatea de-a nu devia de la ea.O nuanta arhitecturala nou a viitoarei Catedrale Patriarhale ar putea fi pridvorul in forma de potir. La Roma, in Piata Sfantul Petru, colonadele impunatoare sunt situate in forma de brate intinse care intampina si invita lumea sa intre in biserica, intrucat vocatia Bisericii este aceea de-a aduce pe oameni la Hristos, stiind ca Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (cf. 1 Timotei 2, 4). La Noua Catedrala patriarhala, care ar putea fi considerata o bazilica a Sfantului Apostol Andrei, fratele Sfantului Apostol Petru, in exteriorul bisericii ar trebui accentuata arhitectural-simbolic finalitatea venirii omului la biserica, si anume unirea lui cu Hristos-Dumnezeu, prin impartasirea din Sfantul Potir, in fata Sfantului Altar. Prin urmare, piata Catedralei Mantuirii Neamului ar putea fi organizata astfel incat sa sugereze imaginea unui potir imens, iar platoul din jurul bisericii sa ia forma potirului pe orizontala in care s-ar putea include temelia cruciforma a bisericii zidite. Biserica inconjurata de un platou in forma de potir poate arata celor din jurul locasului de cult ca scopul principal al bisericii ca spatiu sacru este refacerea si intensificarea comuniunii oamenilor cu Dumnezeu si intreolalta. Iar in pridvorulCatedralei Mantuirii Neamului pot fi rezervate spatii murale pentru a evidentia simbolic comuniunea romaneasca dintre provinciile istorice ale Romaniei, fie prin chipuri ale unor Sfinti romani din aceste provincii, fie prin reprezentarea celor mai semnificative biserici sau manastiri ale romanilor crestini ortodocsi din aceste provincii sau tinuturi. Desigur, vor fi pictate si chipuri de biserici parohiale sau manastiresti din diaspora romana, care s-au remarcat prin statornicie in comuniunea fraterna romaneasca si prin dinamism misionar.Desi, Potirul propriu-zis al Sfintei Euharistii se afla inauntrul bisericii, adica in Sfantul Altar, totusi spatiul exterior care sugereaza forma potirului poate evidentia simbolic in mod accentuat importanta comuniunii oamenilor cu Dumnezeu si intreolalta in Biserica si in societate. Pridvorul Catedralei Mantuirii Neamului s-ar putea inspira si din arhitectura casei romanesti, in cadrul careia pridvorul sau cerdacul face legatura intre casa si natura, intre familie si comunitate sau societate. Cerdacul reprezinta o trecere de la natura inconjuratoare la intimitatea casei. Daca intrebi pe cineva care sta pe cerdac unde sta propriu-zis, in casa sau afara?, el ar putea raspunde ca se afla sub acoperisul casei, dar si afara, in contact direct cu natura sau cu vecinii. Cerdacul exprima deci un spatiu care inspira o stare spirituala de deschidere, de comuniune, de armonie a omului cu natura si cu societatea. Prin analogie, exonartex-ul Catedralei, extins in forma de pridvor-potir, folosit uneori ca altar de vara, ar simboliza atat comuniunea liturgica ortodoxa, cat si lumina culturii romanesti, felul romanilor crestini de a fi primitori sau ospitalieri, cultivand o spiritualitate a dialogului si a darniciei, ca fiind expresia cea mai sanatoasa si demna a vietii umane.In felul acesta, simbolismul spatiului sacru sau liturgic al Catedralei va avea vocatia de-a intari comuniunea oamenilor cu Dumnezeu si intreolalta ca izvor de lumina si bucurie a vietii binecuvantate.† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 641

Id: 21697

Data: May 4, 2012

Imagine: