Comunicat de Presa: CREDINŢA TARE ŞI COOPERAREA CU SCOP SFÂNT VOR INVINGE CRIZA ECONOMICĂ

Biroul de presa al Patriarhiei Romane informeaza:In legatura cu unele opinii exprimate in presa si in anumite medii, prin care, in contextul crizei financiar-economice din Romania, nu ar mai fi necesara continuarea lucrarilor de executie a lacasurilor de cult aflate in constructie, precizam:Patriarhia Romana apreciaza ca toate lacasurile de cult aflate in diferite stadii de constructie, ca si cele care urmeaza sa fie construite, trebuie finalizate, chiar daca Romania se confrunta cu o severa criza economico-financiara, iar ritmul constructiei va fi mai lent. Consideram inselatoare opinia conform careia trebuie facute economii, inclusiv prin sistarea lucrarilor la lacasurile de cult aflate in constructie, deoarece prin edificarea unui lacas de cult se intareste solidaritatea si cooperarea dintre credinciosi, inclusiv intarirea vietii spirituale, care permite oamenilor sa depaseasca orice fel de criza, fara sa se autodemoleze , ajungand la deznadejde sau la dezumanizare. In eventualitatea intreruperii lucrarilor deja incepute sau a amanarii inceperii construirii de noi biserici deja proiectate exista riscul deteriorarii rapide a constructiei aflate in curs de executie, precum si a materialelor de constructie achizitionate. A opri lucrarile deja incepute nu inseamna doar restrangerea unei activitati cu scopul economisirii de bani, ci si o consacrare a esecului unui lucru bine inceput, cu speranta, dar nefinalizat. Criza financiar-economica actuala este rezultatul unei profunde crize spirituale si morale care poate fi depasita prin sporirea credintei, a rugaciunii si cooperarii pentru a finaliza un lacas de cult care aduna oameni in iubirea si lumina Preasfintei Treimi, invatandu-i sa se respecte si sa se ajute reciproc. Fiecare biserica este un simbol al credintei, sperantei si al iubirii (comuniunii si cooperarii), intr-o lume prea adesea confuza, individualista, invrajbita si fara ideal comunitar pe termen lung. Viata spirituala intensa este izvor puternic pentru cooperare si solidaritate sociala, deoarece pe langa majoritatea lacasurilor de cult aflate in constructie sunt prevazute a functiona de asemenea centre social-filantropice si culturale ale caror principali beneficiari vor fi copiii (ai caror parinti sunt plecati in strainatate), persoanele varstnice singure sau alte categorii defavorizate din comunitatea respectiva. De aceea, tocmai pentru a depasi atat criza morala si spirituala, cat si pe cea financiar-economica actuala, consideram ca trebuie continuate lucrarile la bisericile aflate in constructie, chiar daca ritmul de executie va fi mai lent. In plus, continuarea lucrarilor de construire a bisericilor, ca si inceperea construirii altora, asigura noi locuri de munca si combate individualismul prin cultivarea spiritului comunitar de solidaritate sociala.In final, reamintim faptul ca majoritatea bisericilor si manastirilor de o valoare cultica si artistica deosebita - care reprezinta o mare parte din patrimoniul cultural national, unele fiind incluse si in patrimoniul UNESCO, au fost construite in vremuri dificile din istoria poporului roman, care au urmat razboaielor, calamitatilor naturale sau tulburarilor sociale, tocmai pentru a fi simbol de biruinta asupra raului, de speranta, reconciliere si comuniune intre contemporani si intre generatii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 549

Id: 6358

Data: May 12, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).