Conferinta sustinuta la Catedrala « Notre Dame » din Strasbourg, la 11 aprilie 2011:Patriarhul Daniel al RomanieiPluralismul religios poate fi abordat din punct de vedere social, politic, diplomatic, economic, cultural etc., insa pentru cei care au raspunderea pastorala a comunitatilor de credinta, prima abordare trebuie sa fie de ordin pastoral, teologic si duhovnicesc, adica misionar si mistagogic. Intr-un context unde coexista doua sau mai multe religii diferite, trebuie sa ne intrebam care este semnificatia teologica existentiala a acestei situatii, dincolo de orice explicatie de ordin istoric, sociologic si politic cu privire la emigrarea pricinuita de persecutii, de saracie sau de impartirea arbitrara a teritoriilor statelor etc. Altfel spus, care este mesajul sau provocarea pe care Dumnezeu ni le adreseaza prin insasi aceasta situatie? Intalnirea sau coexistenta mai multor religii intr-o tara sau intr-o regiune este, desigur, un fenomen complex, care poate da nastere unor sentimente de teama sau de inchidere in sine, de nesiguranta si de neliniste. In acest sens, dialogul si cooperarea intre autoritatile politice si conducatorii religiosi sunt deosebit de importante, ca si dialogul dintre reprezentantii diferitelor religii si confesiuni religioase, pentru a se ajunge la o convietuire sau la o coabitare pasnica. In acest context, provocarile sau incercarile dialogului interreligios sunt in primul rand de ordin spiritual.1. Provocare pentru iubirea fata de aproapele: adica avem noi, oare, capacitatea spirituala de a intalni si a-l primi pe strainul a carui etnie si religie sunt diferite de cele ale noastre? 2. Provocare pentru desteptarea duhovniceasca: avem noi, oare, capacitatea de a afla chiar si in deosebiri prilejuri de a invata de la ceilalti anumite valori pe care le-am uitat sau pe care le-am cultivat prea putin, cum ar fi fervoarea rugaciunii, practicarea postului, bucuria ospitalitatii si importanta centrala a familiei in viata omului, dimensiunea profunda a vietii comunitare, rolul generozitatii si al gratuitatii in celebrarea vietii, armonia relatiilor cu ceilalti?3. Provocare pentru fidelitatea fata de propria identitate religioasa, adica: cum sa putem ramane aceiasi cand totul este diferit in jurul nostru ? Cum sa-ti pastrezi identitatea religioasa fiind minoritar, intr-un context diferit ? Cum sa ramai crestin nepracticant intr-un context religios in care practicarea religiei este esentiala pentru existenta umana ?4. Provocare pentru solidaritatea, prin rugaciune si fapta, cu minoritatile crestine aflate in dificultate sau chiar persecutate in diferitele parti ale lumii.Pe masura ce se structureaza, prin dialog si cooperare, Europa devine constienta de ceea ce constituia matricea originii sale (Frédéric LENOIR, Le Christ Philosophe, Plon, 2007, p. 197) de care nu s-a tinut seama indeajuns in edificarea sa, si anume dimensiunea religioasa a culturii sale. Intr-adevar, politicile si expertii acestora s-au preocupat rand pe rand de probleme economice, politice, educative si culturale, uneori de probleme militare. Or, in ultima vreme la portile Europei au inceput sa se iveasca, intre indivizi sau intre comunitati, tensiuni cu caracter religios care ingrijoreaza prin intensitate sau prin intindere. Evenimente dramatice, cum au fost violentele impotriva crestinilor in Irak, in Iran, in Egipt sau in alte parti, Coranul ars si atentatele care i-au urmat, impun oamenilor politici si organismelor internationale necesitatea de a reflecta si de a reactiona astfel incat sa evite ca asemenea drame sa se mai repete pe viitor si sa afecteze tarile europene.Aceste evenimente au facut si mai urgenta indatorirea de a gasi solutii la problemele create de migrarea masiva a populatiilor de diferite culturi si religii in Europa, fenomen care slabeste coeziunea sociala in multe tari.Europa este din ce in ce mai mult alcatuita din diaspora. Culturile dominante trebuie sa integreze persoane provenite din alte culturi. Omul din diaspora este despartit de cultura sa de origine marcata cel mai adesea de o apartenenta religioasa si nu mai are in mod obligatoriu aceleasi repere. Nu-si poate practica religia intotdeauna in conditii acceptabile. Copiii sai sunt scolarizati intr-un sistem diferit de cel pe care il cunostea; el devine astfel tot mai strain fata de sine si fata de cultura sa de origine. In diaspora, emigrantul se vede confruntat cu o lume in care multe din vechile repere (indeosebi reperele religioase) sunt fie diferite, fie abstracte, nemaifiind traite in viata de zi cu zi. Ispita o constituie atunci izolarea, inchiderea in sine individualista si o viziune individuala asupra a ceea ce este religia. Treptat, se pierde legatura cu comunitatea de origine. Emigrantul se regaseste dezradacinat si insingurat, inchis in sine, uneori cu familia sa atunci cand aceasta nu a ramas in tara de bastina. Legatura religioasa slabeste si dispare, in afara de cazul in care gaseste in tara gazda o comunitate etnica si religioasa care sa-i ingaduie sa-si traiasca cultura si credinta. In caz contrar, a-ti trai credinta tarii de origine este considerat inutil, ba chiar contrar integrarii in tara gazda. Celalalt pericol este sincretismul relativist, amestecarea credintei proprii cu credintele dominante din tara gazda. O a treia primejdie este faptul de a considera ca religia este atat de legata de tara de bastina incat nu se poate practica decat in timpul vacantelor; doar anumite evenimente ale vietii (nastere, casatorie, deces) apropie de comunitate persoanele traind in diaspora. Pentru restul timpului, orice referire la o viata duhovniceasca este fie inexistenta, fie distanta fata de o comunitate de referinta. Aceasta referinta nu se mai hraneste din comunicarea cu membrii comunitatii: preoti si credinciosi ai comunitati de emigranti. Cealalta fata a acestei probleme este sentimentul « de invadare » pe care-l incearca populatiile autohtone care-i primesc pe acesti emigranti. Diferenta este aici, palpabila: poate fi sursa de dialog sau de respingere. Ies la iveala sentimente contradictorii: atat ospitalitatea, acceptarea, curiozitatea, mila, cat si teama din care izvoraste xenofobia. Se produc disensiuni in opinia publica, toate acestea devin o problema politica deseori manipulata de partide populiste. Religia devine atunci un stindard si o miza; nu mai este cea care face ca oamenii sa cultive legaturi intre ei, ci dimpotriva, devine sursa de conflict, de separare si de tensiune.Cum sa te integrezi intr-un context religios diferit de al tau, pastrandu-ti totodata identitatea religioasa si culturala originara ? Cum sa eviti in acelasi timp izolarea crispata si dizolvarea propriei identitati? In acest sens, este necesar sa se dezvolte o cultura a convietuirii care sa evite transformarea diversitatii in adversitate si confundarea identitatii cu izolarea. Este nevoie de o educatie deschisa catre ceilalti in familie, in scoala, dar si in comunitatea religioasa sau confesionala frecventata, deoarece educatia scolara sustinuta si controlata de catre Statul national nu mai este suficienta. In acest sens, experienta actuala a diasporei ortodoxe romane din Italia, unde traiesc circa un milion de romani, sau din Spania, unde traiesc tot aproape un milion de romani, este destul de incurajatoare. Intr-un mare numar de parohii, cateheza si transmiterea credintei catre minoritatea romana se fac intr-un spirit ecumenic, de deschidere catre cultura majoritatii catolice italiene sau spaniole.Aceasta abordare in acelasi timp pastorala si ecumenica permite o integrare sociala fara dizolvarea identitatii religioase si culturale. Cu toate acestea, educatia si formarea permanenta in vederea unei coabitari pasnice sustin o cultura a convietuirii pe termen lung, care are nevoie de o maturizare spirituala in care libertatea individuala sau colectiva este si libertate unita cu responsabilitatea si solidaritatea sociala, tot asa cum afirmarea propriilor valori spirituale si culturale nu se face impotriva persoanelor sau comunitatilor diferite, ci impreuna cu ceilalti. Ţarile in care diferitele religii convietuiesc de veacuri pe acelasi teritoriu au o profunda si bogata experienta in acest domeniu, deoarece au invatat mai bine cum sa evite sau sa depaseasca conflictele religioase si etnice.In acest sens, in zilele noastre, Patriarhiile Ortodoxe din Orientul Mijlociu, Constantinopol, Rusia si din alte tari au luat initiativa de a promova dialogul interreligios la nivelul conducatorilor de culte si al expertilor in domeniu, pentru a da semnale pozitive in favoarea educatiei pentru convietuirea pasnica si coeziunea sociala. Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, prin eforturile depuse, a contribuit mult la aceasta. Totusi, dialogul interreligios la nivel national si international intre reprezentantii diferitelor religii trebuie completat printr-o educatie si formare permanent favorabile dialogului interreligios in scolile teologice ale diferitelor confesiuni si religii, precum si in comunitatile liturgice, astfel ca dialogul sa nu se realizeze printr-o simpla directiva sau recomandare venita dinafara, ci sa devina o stare de spirit si o practica obisnuita, pentru binele comun al cultelor religioase, al societatii si al culturii convietuirii.In aceasta perspectiva, la 14 aprilie 2011, din initiativa Patriarhiei Romane, va avea loc la Bucuresti o intrunire a sefilor celor 18 culte oficial recunoscute in Romania in vederea crearii unui Consiliu Consultativ al Cultelor din Romania, al carui scop nu va fi doar acela de a evita conflictele dintre diferitele religii si confesiuni, ci si de a incuraja dialogul si cooperarea pentru binele comun al societatii romanesti, confruntata cu criza economica, cu fenomenul emigrarii si cu alte probleme sociale. Acest dialog este posibil si pentru ca, de zeci de ani, in scolile noastre de teologie ortodoxa din Romania, se preda istoria religiilor si ecumenismul, fara teama de a ne pierde identitatea ortodoxa in urma dialogului si cooperarii cu alte culte la nivel national sau international. Pe de alta parte, pentru a depasi tensiunile care apar uneori intre unele comunitati ortodoxe si comunitati greco-catolice din Romania, indeosebi cu privire la patrimoniul bisericesc, cele doua Biserici au hotarat recent sa reia dialogul oficial ca sa-si indrepte atentia impreuna si asupra problemelor actuale ale societatii. In acelasi timp, trebuie sa invatam cum sa facem fata noilor probleme ale societatii, precum: libertatea lipsita de responsabilitate, polarizarea sociala, saracia, criza valorilor, somajul, criza familiei etc. In acest sens, libertatea religioasa trebuie sa se afirme si in coresponsabilitate sociala si cooperare intre culte in favoarea demnitatii umane si a binelui comun. In legatura cu aceasta, nu este de ajuns sa afirmam teologic demnitatea persoanei umane create dupa chipul lui Dumnezeu Facatorul cerului si al pamantului, ci trebuie sa o si aparam in contexte de violenta, oprimare, saracie, nedreptate, umilire si de marginalizare. Pentru a apara mereu si pretutindeni demnitatea umana, drepturile omului, libertatea de exprimare, democratia, Statul de drept si alte valori care constituie astazi baza dialogului, este necesar sa avem convingeri ferme si sa cultivam o spiritualitate profunda, asemanatoare celei a profetilor biblici, a Sfintilor Parinti ai Bisericii nedespartite sau a marilor luptatori pentru dreptate din societatea umana. Insa valorile care sunt cultivate in societatea secularizata actuala vizeaza in mod exclusiv realitatea pamanteasca, existenta omului in relatia sa cu Statul si cu concetatenii sai, in timp ce credinta religioasa il vede pe om in primul rand in relatia sa cu Dumnezeu Facatorul cerului si al pamantului. Astfel, creatia sau natura, este un dar al lui Dumnezeu pentru omenire, spre a fi cunoscut, cultivat si a deveni mijloc de comuniune intre persoane, popoare si generatiile viitoare.Intre cultul religios si cultura omeneasca exista o legatura foarte profunda. Cultul inseamna cultivarea relatiei omului sau a comunitatii umane cu Creatorul divin, in timp ce cultura inseamna cultivarea relatiei omului cu creatia lui Dumnezeu. Astfel, omul este fiinta pamanteasca facuta dupa chipul Creatorului ceresc, pentru a cultiva natura in relatie de cunoastere si de recunostinta fata de Creator, in relatie de libertate fata de natura si de responsabilitate pentru natura in fata Creatorului. Fara pamantul, apa, aerul si lumina create de Dumnezeu, omul nu ar putea trai. Asadar, orice criza ecologica, economica si sociala ne indeamna la responsabilitate, la corectarea greselilor, la revizuirea relatiei noastre cu Dumnezeu, cu societatea si cu natura. Problemele comune ne cheama la o reflexie comuna si la o actiune comuna pentru binele comun.In pofida deosebirilor de religie si de cultura, de abordare sau de motivatie, in fata suferintei si a umilirii demnitatii umane Bisericile, religiile, Statele, organizatiile internationale si indivizii au din ce in ce mai mult o responsabilitate comuna fata de viata umana si fata de ocrotirea naturii si a mediului inconjurator. Prin urmare, libertatea noastra spirituala autentica se masoara dupa intensitatea iubirii sau solidaritatii noastre fata de persoanele sau popoarele aflate in dificultate.In mod paradoxal, secularizarea societatii actuale indeamna la cautarea sfinteniei, care uneste in ea pacea si dreptatea, responsabilitatea si iertarea, drepturile celorlalti si indatoririle noastre, intrucat izvorul sfinteniei este dragostea frateasca (diferita de iubirea patimasa si posesiva) care-si are radacinile in Dumnezeu, Prietenul vesnic si Avocatul umanitatii. Intr-o societate secularizata se cistiga pe planul libertatii individuale, dar se slabeste comuniunea cu ceilalti la nivelul familiei si al societatii.Din aceste motive, noua cultura a convietuirii trebuie sa fie mai curand o cultura a relatiilor umane sanatoase. Succesul sau va depinde in principal de spiritualitatea sa neobiectivabila, care este darul lui Dumnezeu primit si cultivat de oameni in relatia lor cu Dumnezeu si cu lumea. In acest sens, contributia Rasaritului si Apusului la dialogul interreligios este in acelasi timp asemanatoare si complementara. Coexistenta religiilor monoteiste in Rasarit a fost practicata inca din primul mileniu si se mentine si astazi in mod pasnic, iar uneori in mod dramatic. In ultimele decenii, fenomenul migrarii populatiilor necrestine in Apus reprezinta o noua provocare pentru dialogul interreligios, intr-un context nou care este cel al globalizarii.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 605

Id: 13049

Data: Apr 15, 2011

Imagine: