|
|
SFÂNTUL IERARH NIFON, ARHIPĂSTOR HARNIC ȘI RUGĂTOR FIERBINTE
|
Mesajul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, adresat cu prilejul sarbatorii Sfantului Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului si Mitropolit al Ţarii Romanesti, 11 august 2011:Cu aleasa si duhovniceasca bucurie, intreaga Ortodoxie, dar mai cu seama Arhiepiscopia Targovistei, cinsteste astazi pe Sfantul Ierarh Nifon, Patriarh al Constantinopolului si Mitropolit al Ţarii Romanesti, primul sfant canonizat pe teritoriul tarii noastre, adevarat simbol al spiritualitatii crestine si al culturii noastre romanesti de la inceputul secolului al XVI-lea.Pilde vii de credinta crestina, dar si marturie vie a prezentei si lucrarii Duhului Sfant in Biserica noastra dreptmaritoare, sfintii au urmat Mantuitorului Hristos, marturisind comuniunea lor cu Dumnezeu, prin viata, faptele si invatatura lor, impartasind-o celor de langa ei, ca unii care au simtit bucuria prezentei lui Dumnezeu in viata lor. Prezenta Mantuitorului Hristos in sfintii pe care ii cinstim este cea mai mare bogatie sau comoara adunata in suflete, ca lumina a credintei, a iubirii fata de Dumnezeu si fata de semeni, precum si a faptelor bune. Comoara aceasta ramane in sufletul omului si este dusa de el in Imparatia lui Dumnezeu. Ortodoxia a considerat intotdeauna ca sfintii sunt nu doar exemple puternice si concrete de urmare a lui Hristos, ci si grabnic ajutatori in necazuri si nevoi, indrumatori in vremuri de restriste si luminatori ai unei autentice vieti spirituale.Prezența Sfantului Ierarh Nifon, de la inceputul secolului al XVI –lea pana astazi, este luminoasa si intensa in constiinta ortodoxa romaneasca, dar, mai ales, in sufletele credinciosilor din Arhiepiscopia Targovistei, unde a sporit evlavia pelerinilor inchinatori la racla cu moastele Sfantului Ierarh Nifon, care se afla in Catedrala Arhiepiscopala si Mitropolitana din Targoviste. Intelept și harnic pastor al Ortodoxiei din veacul al XVI-lea, Sfantul Ierarh Nifon a reorganizat viata Bise¬ri¬¬cii din Țara Romaneasca, asa cum spune cronicarul: a tocmit moravurile vremii pe pravila Sfintilor Parinti in Ţara Romaneasca . Pilduitoarea sa viata duhovniceasca, care se arata in multa postire, rugaciune fierbinte si dragoste smerita catre Dumnezeu si semeni l-au facut cunoscut pe Sfantul Ierarh Nifon, atat printre romani, cat si in intreaga cresti¬natate rasariteana. Iubitor si promotor al culturii creștine cu valențe pastorale și misionare, Sfantul Ierarh Nifon a susținut raspandirea carților tiparite. Astfel, binecunoscutul Ieromonah Macarie a tiparit, la Targoviste, primele carți pe teritoriul romanesc, și anume: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) si Tetraevangheliarul (1512). Cu multa bucurie, am aflat recent ca Arhiepiscopia Targovistei a pregatit tiparirea, in editie jubiliara, si a Tetraevangheliarului (din 1512), care va fi lansat acum, cu ocazia sarbatorii Sfantului Ierarh Nifon, ca pregatire pentru jubileul de 500 de ani din anul viitor 2012. Acest eveniment major continua frumoasele evenimente duhovnicesti, la care am participat personal, in vechea Cetate de Scaun a Ţarii Romanesti, in ziua de 10 iulie 2008, cu ocazia lansarii editiei jubiliare a Liturghierului lui Macarie, precum si in ziua de 26 septembrie 2009, cand a fost lansata editia jubiliara a Octoihului lui Macarie, ambele ediții jubiliare fiind realizate prin grija si stradania Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targoviștei.Avand multa cu incredere in milostivirea și ajutorul lui Dumnezeu și fiind dornici a se inchina la moastele Sfantului Ierarh Nifon, in Catedrala din Targoviste, credinciosii din Arhiepiscopia Targovistei, precum si mulți pelerini din intreaga tara, afla aici intarire sufleteasca, ajutor in necazuri sau nevoi și speranța in aceasta vreme de criza economica și spirituala. Acum sfinții ne cheama sa sporim rugaciunea ca fiind izvor de nadejde si sa ajutam dupa posibilitați pe semenii noștri orfani, saraci, bolnavi, batrani și singuri. Chiar și atunci cand devenim mai saraci din punct de vedere material, sa nu saracim niciodata din punct de vedere spiritual, ci sa ne imbogatim mereu prin fapte de milostenie ca solidaritate cu oamenii mai saraci decat noi. Sa aratam ca lumina credinței și puterea rugaciunii ne ajuta sa biruim greutațile vieții.Cu prilejul acestei sarbatori felicitam pe Inaltpreasfintitul Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targovistei, caruia ii dorim sanatate, pace, bucurie si ajutor de la Dumnezeu in rodnica sa activitate pastoral-misionara. In același timp, felicitam si pe toti slujitorii Sfintelor Altare, viețuitorii Sfintelor Manastiri și credinciosii Arhiepiscopiei Targoviștei, precum si pe toți pelerinii veniti aici din intreaga tara, rugand pe Atotmilostivul Dumnezeu ca, prin mijlocirea Sfantului Ierarh Nifon, sa le daruiasca tuturor sanatate și mantuire, pace și bucurie, mult ajutor in viața și spor in fapte bune!Cu aleasa prețuire și parintești binecuvantari,† DANIELPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
|
| Categoria: Actualitate ortodoxa |
| Data: Aug 11, 2011 |
Articole similare
Crestinii ortodocsi sarbatoresc joi, 11 august 2011, pe Sfantul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Acesta a fost sarb dupa tata si grec (din Peloponez) dupa mama. Tatal sau se numea Manuel si a fost supraveghetorul copiilor de casa de la curtea voievodului Gheorghe Brancovici (+ .....
Data: Aug 11, 2011
|
Maine, 12 august, se incheie tabara de creatie in memoriam mitropolitul Bartolomeu, organizata de Centrul de creatie si cercetare continua 'Sfantul Evanghelist Luca' al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Cluj-Napoca si Manastirea Patranjeni, din judetul Alba, cu tema 'Proportia sufletului - .....
Data: Aug 11, 2011
|
La Targoviste au inceput, miercuri, 10 august 2011, ceremoniile legate de sarbatorirea solemna a Sfantului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului si Mitropolitul Ţarii Romanesti, informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Targovistei.Celebrarile festive, initiate si coordonate de catre .....
Data: Aug 11, 2011
|
La sediul Protopopiatului Târgu Neamţ a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. Delegatul Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la această întrunire a fost pr. Constantin Sturzu, consilier .....
Data: Aug 12, 2011
|
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi (ASCOR) - filiala Iaşi organizează, în perioada 5-12 septembrie, la Mănăstirea Secrieş din judeţul Suceava o tabără de muncă şi rugăciune pentru fete. Astfel, 15 studente din Iaşi vor participa la programul .....
Data: Aug 12, 2011
|
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi mâine dimineaţă, de la ora 8:00, Sfânta Liturghie în parohia Slobozia, Protopopiatul Iaşi 1. După slujba Sfintei Liturghii, .....
Data: Aug 12, 2011
|
Random Links
Consiliul diocezan al Episcopiei Ortodoxe Romane din America si Consiliul arhidiocezan al Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane din cele doua Americi au avut o sedinta comuna istorica in data de sambata 21 martie 2009 la Catedrala Sf. Maria din Cleveland. Aceasta sedinta s-a tinut in urma hotararilor .....
Data: Mar 30, 2009
|
Cu binecuvantarea Preasfintitul Visarion, Episcopul Tulcii, Icoana facatoare de minuni a Mantuitorului Iisus Hristos aflata la Manastirea Celic Dere a fost dusa in pelerinaj la parohia Sfintii Imparati Constantin si Elena din orasul Victoria, jud. Brasov, cu ocazia zilei hramului. In ziua de .....
Data: May 22, 2009
|
Raspuns al Patriarhiei Romane la campania Stop indoctrinarii religioase in școli , lansata de Asociația Secular Umanista din Romania (ASUR): ASUR: Prevederile legii 1/2011 in privinta predarii religiei in scoli vin in contradictie cu Constitutia Romaniei, cu legea privind protectia si .....
Data: Feb 15, 2011
|
Parohia Ortodoxa Motiori din Protopopiatul Ineu si-a serbat pe 14 septembrie hramul 'Inaltarea Sfintei Cruci', prin savarsirea in ajun a Vecerniei cu Litie, apoi, in ziua praznicului, a Utreniei si a Dumnezeiestii Liturghii, informeaza Ziarul Lumina , Editia de Banat.In dupa-amiaza zilei a .....
Data: Sep 17, 2011
|
Biserica Ortodoxa sarbatoreste la 1 februarie pe Sfantul Mucenic Trifon. In Molitfelnic la randuiala ce se face la tarini (holde), la vii si la gradini, cand se intampla sa fie stricate de salbaticiuni sau de alte vietati ca lacuste, gandaci si altele este integrata si Rugaciunea .....
Data: Feb 1, 2012
|
|
|