Batalionul Fratii Buzesti a depus juramantul la Craiova

]]>Cei mai tineri militari voluntari, încorporaţi recent la Batalionul Instrucţie, Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” din Craiova, au trăit clipele solemne şi unice în viaţă ale depunerii jurământului de credinţă faţă de neam şi ţară. Evenimentul a avut loc vineri, 19 iunie, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice locale, a comandanţilor şi colegilor de ciclul doi, a părinţilor, rudelor, prietenilor şi a altor invitaţi, informează "Ziarul Lumina". Ceremonialul a debutat cu primirea onorului, cuvântul de bun venit rostit de comandantul unităţii militare, col. Gheorghe Dincă, şi o slujbă de Te Deum oficiată de un sobor format din preoţii militari ai Garnizoanei Craiova şi preoţi de la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, în frunte cu părintele Adrian Stănulică, consilierul social al eparhiei şi delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Au urmat depunerea jurământului militar, alocuţiunile oficialităţilor şi la final defilarea militarilor, în acordurile muzicii militare. Batalionul Instrucţie, Comunicaţii şi Informatică „Fraţii Buzeşti” este singura unitate militară din ţară care instruieşte militari, perioada de bază, cu scopul de a forma specialişti în arma Comunicaţii şi informatică. După primul stagiu de pregătire, cei 132 de militari care au depus jurământul vor susţine un examen de verificare, în urma căruia vor fi repartizaţi la unităţi din întreaga ţară.

Download: Click for download attached file: Batalionul Fratii Buzesti a depus juramantul la Craiova

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 544

Id: 52970

Data: Jun 20, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).