Binecuvantare arhiereasca in parohia Narcisa din Bacau

PS Ioachim Băcăuanul i-a binecuvântat ieri pe locatarii blocurilor ANL din cartierul Narcisa, chiar în ziua când oamenii au primit cheile locuinţelor de la primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache. De asemenea, cele 125 de familii, tinere, nevoiaşe ori cu mulţi copii, au primit din partea Episcopului-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului câte un mic dar, la intrarea în casa nouă. „Cred că este un eveniment creat de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, pentru că astăzi, de ziua serbării lui şi a hramului bisericii din acest cartier, aţi primit cheile casei dumneavoastră, fiind cu toţii enoriaşii parohiei din Narcisa. Am venit cu bucurie în cartierul Dumitriţa, aducând câte o «dumitriţă» spirituală în fiecare casă, pentru fiecare familie care a primit un adăpost“, a declarat PS Ioachim Băcăuanul. Ierarh şi păstor de suflete, Preasfinţia Sa le-a vorbit celor peste 200 de persoane prezente în faţa blocurilor despre legătura între casa în care locuim şi biserica lui Hristos. „Prin faptul că noi sau preotul nostru intră în casă, înseamnă că aici intră îngerii lui Dumnezeu, aşa cum spune şi o rugăciune a Bisericii. Dacă locuinţa aceasta, pământească, este un loc de pace, de linişte, de comuniune cu cei dragi şi de întrajutorare, atunci putem spune că prin casa de aici ne pregătim locuinţa din ceruri. Nu trebuie să uităm că avem nu doar o locuinţă pământească, terestră, ci şi una în împărăţia lui Dumnezeu, pentru care trebuie să ne pregătim în permanenţă. De altfel, astăzi v-am prezentat preotului paroh de aici, care este reprezentantul nostru în mijlocul dumneavoastră, pentru a vă aminti că, pe lângă apartenenţa la această lume, sunteţi şi fiii Bisericii“, a mai spus PS Ioachim Băcăuanul, îndemnându-i pe oameni să fie nu doar buni locatari şi vecini, ci şi buni creştini. De altfel, PS Ioachim Băcăuanul a fost impresionat de numărul mare de tineri, care, cu siguranţă, nu vor uita prea curând faptul că, în ziua când au păşit pentru prima oară în casă nouă, l-au avut alături pe ierarhul lor. „Cred că a fost de bun augur acest eveniment. Marea majoritate a locatorilor sunt tineri şi credem că prin icoanele pe care le-au primit astăzi în dar, prin prezenţa noastră aici, nu vor uita niciodată că în această viaţă trebuie să împlinească şi cele spirituale“, a adăugat PS Ioachim Băcăuanul.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).