Binecuvantare pentru Spitalul Clinic de Urgenta Judetean Arad

]]>Joi, 26 noiembrie 2015, a fost inaugurată Unitatea de Primire Urgențe și Ambulatoriu din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Județean Arad, cu prilejul finalizării lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere pe o suprafață de 2600 mp, după 5 ani de investiții de aproape 8 milioane de euro. Prezent la acest eveniment, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor, înconjurat de un sobor de preoți, după cum informează Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Aradului. „Răspundem invitației cu îndatorirea noastră bisericească de a sfinți un edificiu nou, mai ales a unuia de importanța celui a Spitalului Județean, de data aceasta a unei secții speciale care privește intervenții de urgență. Inaugurarea este un act frumos care cinstește pe toți ctitorii, pe cei care au contribuit la aceasta și mai ales pe cei angajați direct în muncă, corpul medical, dar și celor care caută sănătatea aici. Avem și noi îndatorirea bisericească de a căuta sănătatea sufletească, socotind că aceasta contribuie și ea la cea trupească. Arătăm încredere întotdeauna în medici și încurajăm pe cei care le caută ajutorul cu atât mai mult cu cât aceștia înșiși au încredere într-o putere care este deasupra noastră. Dumnezeu să binecuvânteze munca Dumneavoastră a tuturor, să răsplătească celor care au ostenit aici, organe administrative și de Stat. Să vă dăruiască tuturor mult spor, putere de muncă și sănătate. Felicitări! La mulți ani, tuturor!”, a menționat Chiriarhul în cuvântul său. Lucrările realizate la Spitalul Clinic de Urgență Județean Arad vin în sprijinul creșterii calității actului medical pentru cei 60.000 de pacienți care se prezintă anual la Unitatea de Primiri Urgențe.

Download: Click for download attached file: Binecuvantare pentru Spitalul Clinic de Urgenta Judetean Arad

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 474

Id: 58746

Data: Nov 27, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).