Binecuvantare pentru tinerii pelerini clujeni

]]>Peste 350 de persoane au participat sâmbătă, 28 martie, la tradiţionalul pelerinaj pe jos din localitatea Iclod până la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ de la Nicula, judeţul Cluj, informează "Ziarul Lumina". Pelerinajul tinerilor pe jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula, organizat în fiecare an în a cincea săptămână a Postului Sfintelor Paşti de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului împreună cu asociaţiile de tineret de la nivelul eparhiei, îşi propune să refacă drumul Icoanei făcătoare de minuni, din Iclod, de la preotul Luca, cel care a pictat-o, până la Mănăstire, acolo unde este ea adăpostită. Pelerinajul, aflat anul acesta la a V-a ediţie, a început la Cluj-Napoca, cu un moment de rugăciune ce a avut loc în Catedrala mitropolitană. Înainte de a porni, tinerii au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care a cerut Bunului Dumnezeu să trimită ajutorul şi binecuvântarea Sa asupra pelerinilor pentru a avea un folos duhovnicesc. „Că a fost vorba de Ierusalim sau de alte locuri minunate, unde Dumnezeu a binevoit în mod special să se întâlnească cu oamenii, călătoriile au fost cu folos. Noi credem că un asemenea loc unde lucrează în mod minunat Dumnezeu prin rugăciunile Maicii Domnului este Mănăstirea Nicula. Aşadar, drum cu pace să aveţi şi cu mult folos duhovnicesc. Şi nu uitaţi că toate pelerinajele au ca ţintă întâlnirea cu Dumnezeu şi pelerinajul cel mai mare este pelerinajul vieţii noastre, care dorim să se sfârşească într-o întâlnire cu Dumnezeu, pentru totdeauna“, a spus IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Cu rugăciuni şi cu cântări, spre Mănăstirea Nicula După binecuvântarea primită din partea Părintelui Mitropolit Andrei, pelerinii s-au îndreptat, pe jos, spre gara din Cluj-Napoca, de unde au luat trenul până la Iclod. De aici a început pelerinajul propriu-zis, pe jos, până la Mănăstirea Nicula. Pe întreg traseul de aproximativ 17 kilometri, participanţii au înălţat rugăciuni şi au intonat cântări religioase în cinstea Maicii Domnului. La Gherla, tinerii au făcut un popas la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, unde au fost întâmpinaţi de protopopul Paul Isip şi de un grup de tineri din Gherla şi Dej, care s-au alăturat pelerinajului. Au urmat alţi 7 kilometri parcurşi în rugăciune şi cântare până la mănăstire unde, odată ajunşi, pelerinii s-au închinat la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului şi au participat la slujba Vecerniei cu Litie oficiată aici de un sobor de preoţi. Tradiţia de a parcurge pe jos traseul din satul Iclod la Mănăstirea Nicula este una foarte veche. Preotul Luca, cel care a slujit la Iclod în veacul al XVII-lea, a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula.

Download: Click for download attached file: Binecuvantare pentru tinerii pelerini clujeni

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 498

Id: 50324

Data: Mar 30, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).