Binecuvantare, recunostinta si premii pentru elevii bacauani

Pentru cateva ceasuri, sufletul invațamantului bacauan s-a mutat pe 21 iunie la biserica Precista din municipiul Bacau. Aproape 200 de elevi de la școli din tot județul Bacau, premianți la fazele județene și naționale ale unor concursuri cu tematica religios-culturala, s-au intalnit cu Preasfințitul Parinte Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacaului.Alaturi de micuții invațacei, in curtea locașului de cult in care pulseaza spiritualitatea ortodoxa moldava , dupa cum a remarcat Preasfinția Sa, au fost prezenți și dascalii și parinții elevilor, cu toții dornici sa ia parte la acest festin spiritual. Evenimentul a fost deschis cu o slujba de Te Deum, oficiata de un sobor de preoți, in frunte cu pr. Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului și Bacaului.Apoi, prof. Irina Leonte, inspector de disciplina Religie in cadrul ISJ Bacau a facut o scurt rezumat al rezultatelor obținute la aceasta disciplina la nivel național in anul școlar 2012-2013, precizand faptul ca, in ultimii ani cinci ani, Bacaul a obținut, intre numeroasele premii, și cate un premiul I la Olimpiada de Religie. La randul sau, Preasfințitul Ioachim Bacauanul le-a mulțumit profesorilor și elevilor pentru faptul ca au reprezentat cu demnitate și cinste Eparhia Romanului și Bacaului. Am ținut sa cream o tradiției, ca la sfarșitul fiecarui an de invațamant sa ne intalnim cu profesorii și elevii merituoși pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru roadele Sale cele bogate revarsate asupra noastra și pentru a ne ridica viața, treapta cu treapta catre Mantuitorul Hristos. Ma bucur ca rezultatele obținute de acești minunați copii sunt frumoase și, de aceea, țin și eu sa va mulțumesc, mai ales profesorilor care ne reprezentați cu cinste in școli , a precizat Preasfinția Sa.A urmat apoi decernarea de premii constand in diploma, icoane și carți copiilor merituosi care s-au evidentiat la Olimpiada nationala de Religie Ortodoxa, la Concursul national interdisciplinar Cultura si spiritualitate romaneasca , la Concursul national interdisciplinar Luminile credintei , la Concursul judetean Ethnos bacauan si la etapa judeteana a Olimpiadei de Religie.La final, prof. inspector Irina Leonte a ținut sa mulțumeasca Centrului Eparhial de la Roman, in mod special Preasfințitului Episcop Ioachim Bacauanul și pr. vicar Ioan Gherasimescu, pentru sprijinul acordat disciplinei Religie, precum și pr. Constantin Tomozei, protopop de Bacau, și paroh al bisericii Precista .Sarbatoarea s-a incheiat cu vizitarea unei expoziții de icoane și etnografica, cu obiecte realizate de elevi, deschisa in incinta Protoieriei Bacau.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 575

Id: 31949

Data: Jun 23, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).